În conferința de presă din această după-amiază, 31 august, prefectul de Neamț a făcut o serie de declarații privind situația companiei Apa Serv SA. Motivul pentru care prefectul George Lazăr a folosit expresii dure are legătură cu faptul că, din ianuarie și până acum, compania nu a făcut decât o parte din lucrările stabilite ca fiind urgente pentru rezolvarea crizei din zona Pildești – Roman. Iar acum compania a venit cu o nouă solicitare către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț prin care, potrivit prefectului de Neamț, se cere susținere pentru finanțarea în regim de urgență a lucrărilor din zona stației de captare Pildești-Simionești. Trebuie menționat că, problema asigurării apei potabile în zona Roman a fost considerată situație de urgență încă de la finele anului 2019, prin decizie a CJSU Neamț.
Redăm o sinteză a celor declarate astăzi de prefectul George Lazăr: „Compania este cu un picior în groapă (…) și am avut o surpriză profund de neplăcută să constat că nici până acum nu a fost finalizat proiectul tehnic pentru investiția de 200 milioane de euro fonduri europene pentru modernizarea și refacerea rețelei de apă-canal în județul Neamț. Compania își bate joc de beneficiari și consider că managementul defectuos din ultimii ani, când la conducerea companiei au fost numiți doar pensionari, iar ultimul director numit recent pare să nu cunoască detalii despre fondurile europene, a adus compania în pragul falimentului”. Întreaga sa declarație poate fi vizionată de la minutul 14.30 aici.
Cererea Apaserv precum și răspunsul venit din partea prefectului George Lazăr le puteți citi mai jos:

Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești





