Astăzi, 21 septembrie, s-a decis suspendarea cursurilor fizice pentru elevii clasei a VIII-a A de la Școala Gimnazială „Elena Cuza” din Piatra-Neamț. Ordinul a fost semnat de prefectul George Lazăr, după ce o elevă a fost confirmată pozitiv la noul coronavirus.
Este a doua clasă din Piatra-Neamț ai cărei elevi învață online din cauza Covid-ului. De vineri, 18 septembrie, elevii din clasa a XII-a B de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” învață de acasă. În Roman stau acasă copiii din grupa mijlocie de la Școala Gimnazială „Roman Mușat” ce aparține de LPS și elevii din clasa a IV-a de la Școala Gimnazială Tămășeni. În ultimele două săptămâni a explodat numărul cazurilor de noi infectări în Roman. Potrivit datelor oficiale, sunt aproape 250 de persoane testate pozitiv în ultimele două săptămâni, numai în week-end fiind aproape 50 de cazuri noi.
C.I.
HCJSU nr 45_2020