Fix în pix: Meciul DONALD vs. JOE și ai noștri

N-ar fi fost rău dacă şi politicianul român şi-ar fi rupt din somnul de frumuseţe pentru a urmări, pe viu, ultima confruntare Donald Trump- Joe Biden. Să urmărească în direct dezbaterea, să tragă şi el, cu mintea lui, cu creierul din cutia craniană a capului său de politician mioritic, la cald, nişte concluzii, iar abia mai apoi să se informeze din versiunile comentate. Fiindcă a doua zi, când se reîncălzeşte ciorba, apar comentariile subiective. Este ca la un meci de fotbal în reluare, când deja ştii scorul.

Ai avut, domnule politician român această curiozitate? Fiindcă, dacă vorbim de abilităţi de tot felul le cam ai, că altfel nu alegeai cariera asta incomodă. Ai avut curiozitatea să simţi tensiunea momentului, să analizezi gestica, respiraţia, tonurile şi modulaţiile vocilor, secundele ascunse de iritare, de stăpânire, de autocontrol, privirile aruncate, momentele de bărbie în piept şi cele de cap dat pe spate, limbajul trupului, cu coatele sprijinite lejer de vorbitor, sau lipite de trup, ca la şcoală, în faţa directoarei care te-a prins fumând în closet…

Ai avut această curiozitate, sau era cam de dimineaţă pentru tine?! Fiindcă, deşi eşti foarte plin de tine, de calităţile tale native sau dobândite, un simplu gest, o simplă replică, o simplă intonaţia a vocii, sesizată cu mintea ta în acest meci la categoria grea (tu făcând parte din categoria ce pana mea!), ţi-ar putea fi lecţie pentru întreaga carieră politică, fiind descoperită de tine, de simţurile tale, ţi-ar intra în definitiv memorie ca o trăire imediată a ta. ’’O idee pentru care nu suferi nu este a ta, ci aparţine mediului care ţi-a sugerat-o’’, citez şi eu din memorie un filozof pe care l-am descoperit în liceu. Dacă nu ’’suferi’’ pentru o idee, adică dacă nu o treci prin filtrul subiectivităţii tale, dacă nu te îndoieşti de ea, o înghiţi ca pelicanul, este un dat, un şablon. Mulţi dintre politicienii noştri, cam în marea lor majoritate, ar fi trebuit să ’’ sufere’’ văzând un Joe Biden defensiv, apelând la clişee politicianiste prăfuite, obosite, cu tentative aproape jenante de populism ieftin, plângând pe umerii şomerilor din clasa mijlocie, în timp ce era acuzat indirect, prin acţiunile controversate ale fiului său Hunter Biden şi ghinionul acestuia cu laptopul pierdut, înţesat cu dovezi. Oricum, ’’grija’’ lui Biden pentru săracii şi sărăciţii Americii, pentru copiii emigranţilor, pentru cei care, aşezaţi pe scaunul din bucătărie (imagine folosită de două ori) se tot gândesc ei cum să-şi plătească facturile şi impozitele, nu credem că a prins prea tare, tura asta, la electorat. În fine, ideea este că demagogia politică şi-a cam trăit traiul. Ca politician român, cu discursuri făcute în laborator, de consilieri, prestaţia lui Joe ar trebui să-ţi dea serios de gândit.

Despre Trump, mai puţin agresiv, dar cu lecţiile făcute, alergând deocamdată din poziţia de outsider în sondaje, trecut personal prin furcile caudine ale pandemiei, rămas cu obsesia zidului şi cu toate ale lui, consecvent. Din acest colţ de lume, se pare că scorul a fost în favoarea acestui ’’ unchi nebun’’, cum l-a numit Barack Obama.

În fine, fiind şi nişte trimiteri directe la România prin acel laptop buclucaş, alegerile din State au devenit cu mult mai interesante şi pentru noi. Deşi, se vede cu ochiul liber, ai noştri îşi numără voturile, asta fac ei, cu creionul în gură, o scena genială din O scrisoare pierdută, regizată de Liviu Ciulei, unde Dem Rădulescu (Brânzovenescu) şi Mircea Diaconu (Farfuridi) pun alegerile la cale. Iar alegerile lui Caragiale, după cum ştim, se desfăşoară aici: ’’ În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre’’. O capodoperă a dramaturgiei româneşti care, dacă tot ne învăţăm copiii pe online, ar trebui introdusă în programa şcolară.

Oare de ce am eu impresia, chiar convingerea că, totuşi, la patru dimineaţa, era mult prea dimineaţă pentru mulţi politicieni de-ai noştri?!

Cristian TIMOFTE