După discuțiile de astăzi, 9 noiembrie, dintre prefectul de Neamț, George Lazăr, primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea, oficiali ai mai multor instituții descentralizate, administratorii pieței centrale și comercianți, au fost identificate soluții concrete prin care activitatea să se desfășoare cât mai aproape de normal. Este dovada că soluțiile din birou nu sunt întotdeauna cele mai potrivite și, unori, se dau sfaturi interesate care generează probleme sociale fără motiv sau cu motive ascunse.

Pentru clienții din zona de carne și produse din carne se creează un circuit separat, cu blocarea accesului spre hala de legume-fructe. Pentru cei care comercializează pește nu existau oricum probleme deoarece au intrare separată. Pentru zona de pâine, brânză și ouă se vor bloca ușile spre hala de legume fructe și vor fi amenajate uși spre exterior, accesul urmând să se facă doar pe acolo.
Zona cea mai disputată, cea în care se comercializează legume și fructe, va fi reorganizată, cu tarabe aflate la o distanță de 3 m una de cealaltă, cu circuite clare și cu demontarea parțială a panourilor de pe doi pereți. Activitatea de comercializarea va fi supravegheată de poliția comunitară care va fi responsabilă de respectarea regulilor stabilite de Guvern.
Este de apreciat deschiderea primarului Andrei Carabelea pentru o altă soluție decât cea promovată inițial precum și intervenția rapidă a prefectului de Neamț.
Dacă măsurile vor fi puse în practică cât mai repede de către cei de la SC Urban SA, societate aflată în insolvență, în câteva zile activitatea se va putea desfășura fără probleme deosebite.
V.B.

Parteneri
Mesagerul Bacău MOL România va amenaja primele două benzinării de pe Autostrada Moldovei (A7)
ZCH FOTO. Accident grav pe E85, la ieșirea din Roman: două persoane au rămas încarcerate
NewsEdge David Popovici, între performanța de la Paris și invitația lui Egor Kornev în Rusia. „N-am primit nicio invitație”
BusinessEdge Tesla pregătește lansarea Cybercab, taxiul autonom fără volan și pedale. Primele curse vor începe în august



Un comentariu
Parca tot Carabelea hotarase inchiderea pietei..Probabil , unele piete vor ramane inchise doar in localitati cu primar PSD…