Direcția pentru Cultură a cumpărat o parte din draniță
Schitul Draga, situat, conform adresei, în cartierul Dărmănești din orașul Piatra-Neamț, și în fapt pe dealul Cozla, unde se poate ajunge doar cu pasul la vreme de iarnă, este un loc pe care puțină lume îl frecventează. Faima schitului vine de la biserica din lemn, care este monument istoric și are o vechime de peste 200 de ani. Dar, la fel ca multe biserici de lemn lângă care s-au ridicat biserici de zid, biserica Schitului Draga este închisă, de ani de zile. E adevărat, nici turiștii nu se înghesuie s-o vadă.
Pe site-ul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei există următoarea descriere: ”Biserică monument istoric a fost adusă din cartierul Săraca al oraşului Piatra Neamţ şi s-a montat în incinta schitului, la 40 m est de biserica din zid. Este o construcţie în formă de cruce, lungă de 14 m şi lată de 6 m, din grinzi de stejar îmbinate în coada rândunicii (fără cuie). A fost ridicată în anul 1790 de meşterii dobrogeni, plutaşi pe Bistriţa, în semn de recunoştinţă că într-o împrejurare grea au fost ajutaţi de locuitorii oraşului Piatra Neamţ. Are o turlă pătrată pe pridvorul deschis şi este acoperită cu şindrilă. Slujbele în biserica-monument istoric se fac de două-trei ori pe an”.
O corectură necesară: biserica a fost adusă din cartierul Sarata.
Biserica nouă: ușă încadrată între mitropolitul Daniel și Patriarhul Teoctist
Biserica de zid a fost ridicată între anii 1995 și 1999. Are catapeteasmă de stejar, icoane noi, este pictată contemporan, iar de-a dreapta și de-a stânga ușii sunt înfățișați mitropolitul Daniel de la acea vreme, actualul patriarh și fostul patriarh Teoctist. Lăcașul de cult are și utilitățile necesare, începând cu apa, puțină dar suficientă pentru cât se folosește în altar, curentul electric, adus printr-un cablu subteran, și încălzirea – pe bază de lemne. La schit sunt 5 viețuitori și un egumen – responsabil de tot ceea ce se întâmplă. Viața e aspră, foarte puțini oameni vin la slujbă și, dacă n-ar fi ajutorul Mănăstirii Bistrița, călugării n-ar avea cu ce trăi.
”Avem un utilaj cu care urcăm la deal materialele de construcții, alimentele, orice avem nevoie. Iarna, însă, nu se poate urca cu nimic, doar pe jos, avantajul este că distanța este mică de la stradă până la schit. Totuși, nu este pod peste pârâul Cuejdi și mașinile trebuie să treacă prin albie, ca să ajungă la schit. Eu m-am rugat la primărie să facă un pod peste apă, am fost în 
audiență, dar nu s-a schimbat nimic. Nu este pod, dar este mizerie și nu pot să fac eu curățenie, în vreme ce pe cei din oraș nu-i interesează și aduc grămezi din demolări, asfalt, gunoaie de tot felul și nu ia nimeni măsuri. Normal ar trebui să ia, pentru că în primul rând strică fața zonei, care face parte din oraș totuși. Noi avem o groapă special făcută într-un loc, unde depozităm gunoaiele, nu le ducem nicăieri. Cu apa e un pic mai dificil. Avem fântână, dar este aproape de nivelul de secare, 
dacă scoatem 50 de litri pe zi e bine. Când rămânem fără apă, iau tractorașul, am cisternă și aduc apă din pârâu. N-am ajuns să spălăm cu apă din pârâu, dar o să ajungem și acolo. Eu zic că apa e curată, pentru că se filtrează și curge tot timpul. Doar când plouă, atunci aduce gunoaie de prin gospodării, pentru că oamenii le pun pe maluri, iar apa le antrenează și le împrăștie peste tot”, spune părintele Iacob, egumenul de la Schitul Draga.
Malurile pârâului sunt sufocate de gunoaie nu doar când vine apa mare. Peste tot sunt movile de moloz, iar albia are zone pline de peturi. Când plouă foarte mult și nu se mai poate trece cu mașina prin pârâu, varianta de a ajunge la schit este doar cea ”pietonală”, peste niște punți ”știrbe” pe care le mai repară egumenul când devin periculoase. Oricum, duminica și de sărbători mai mult de 5-6 persoane nu ajung la slujbă și pentru un număr atât de mic de persoane probabil nu se justifică niciun efort al municipalității. Deși măcar titulatura de monument istoric, chiar dacă este unul închis și, implicit, nevizitat, ar obliga la un alt tip de atitudine din partea primăriei.
”Nu plouă peste tot, se infiltrează doar când plouă puternic, dar este o problemă”
Biserica veche nu mai este folosită de la terminarea construcției celei noi. O vreme s-a mai slujit de două, trei ori pe an, dar în cele din urmă s-a renunțat. De vreun an, egumenul a constatat că dranița a putrezit. De altfel, acoperișul datează de la strămutarea bisericii și, probabil, n-a fost tratat periodic cu o substanță care să ajute apa de ploaie să alunece. Acum, toate bunurile din lăcașul de cult, inclusiv icoanele, sunt adunate în mijlocul bisericii, iar călugării așteaptă…
”Viitorul bisericii depinde de părintele stareț de la Mănăstirea Bistrița. A venit un arhitect și s-a uitat la acoperiș, acum vreo lună de zile, și ne-a spus că doar dranița ar costa un miliard de lei vechi. Costă un leu bucata de draniță, iar într-un metru pătrat intră peste 100 de bucăți, deci deja ajunge 100 de lei metrul pătrat, fără manoperă. Apoi dacă luăm în calcul structura de rezistență – căpriorii sunt cât mâna și trebuie schimbați, pentru că acoperișul se îngreunează când vine zăpada și trebuie să fie solid -, și mâna de lucru, suma este destul de mare. Eu, practic, am vrut să fac curat, să pun covoarele, dar mi-a spus părintele stareț 
să aștept un pic, și dacă vin aprobările de la Direcția pentru cultură, să ne apucăm de treabă. Nu plouă peste tot, se infiltrează doar când plouă puternic, dar este o problemă. Dacă rezolvă părintele stareț cu acoperișul, abia după aceea ne putem gândi la catapeteasmă, la icoanele vechi, deocamdată restaurarea nu intră în discuție”.
Părintele Luca Diaconu, starețul Mănăstirii Bistrița – aflată încă în plin proces de cercetare arheologică și de punere în valoare a descoperirilor făcute -, ar dori ca înlocuirea acoperișului bisericii Schitului Draga să fie posibilă cât mai repede: ”Dacă va fi pace și liniște, dacă vor fi și ceva bani, anul viitor sper să facem această lucrare. Dar încă am lucrări la mănăstire și sunt dator. Acum depinde și de pandemie că, dacă se prelungește, nici aici n-o să facem, nici acolo. Oricum e foarte greu”.
Rocsana Josanu, şefa Direcției pentru Cultură Neamț, este mult mai optimistă, mai ales că a și contribuit cu bani pentru cumpărarea draniței: ”Din încasările Direcției Județene pentru Cultură Neamț a fost aprobată suma de 15.000 de lei pentru a cumpăra o parte din dranița necesară. Eu cred că Mănăstirea Bistrița poate contribui cu restul banilor, iar manopera o pot asigura echipele care lucrează deja la mănăstire, știu sigur că sunt oameni care știu să pună draniță printre muncitorii de acolo”.
”Prin rugăciune și prin toate slujbele sfintei biserici, omul își câștigă pacea”
Viața la schit e aspră, dar nimeni nu se plânge. Una din marile probleme rămâne apa. Și în aceste condiții este vizibilă diferența dintre peisajul oferit de marginea drumului și malurile Cuiejdiului și curtea lăcașului de cult, îngrijită, plină de trandafiri și la sfârșit de noiembrie, curată. Totul se face cu muncă fizică. Dimineața, călugării se trezesc la 4,30 și, după programul de biserică, treabă, rugăciune și iarăși treabă, la ora 22 se retrage fiecare în chilia lui. Ei cultivă grădina și crapă lemne, ei gătesc, ei spală, ei 
îngrijesc de clădiri, de animale, de albine și de păsările cerului cărora le pun mereu de mâncare într-un loc special, lângă fântână. Și tot timpul apare câte ceva neprevăzut. De aceea părintele stareț Luca Diaconu a spus că, după refacerea acoperișului bisericii vechi, deschiderea lăcașului pentru public ține de personal. Iar personalul muncește de dimineață până noaptea. Și se roagă.
”Datoria noastră nu este să facem construcții, să fim la zi cu toate zidurile astea, ci suntem datori să ținem duhovnicește legătura cu Dumnezeu, să fim mai apropiați de Dumnezeu, să fie rugăciune permanent, pentru că prin rugăciune și prin toate slujbele sfintei biserici, omul își câștigă pacea”, spune părintele Iacob. ”Dacă sfânta biserică nu mai lucrează duhovnicește, atunci sensul deja nu mai este spre mântuire. Și să mă credeți, cu cât vin mai puțin oameni la schit, cu atât am mai mult ajutor de la Dumnezeu”.
Cristina MIRCEA
Scurt istoric
Biserica de lemn “Buna vestire” din Piatra Neamț, fostă capelă în incinta curților boierești ale lui Darie Dărmănescu, a fost construită în 1779-1787, de spătarul Iordachi Darie. Se încadrează în categoria bisericilor în plan triconic, având sânurile laterale bine conturate. Interiorul este limitat la o singură rotondă centrală, boltită, cu o calotă sferică. Spre răsărit naosul se prelungește cu absida Altarului, iar în partea opusă, este o tindă joasă pentru slujitorii curții. În peretele sudic al naosului, o nișă boltită marchează locul mormintelor ctitoricești. Biserica nu a avut pictură. Catapeteasma a fost zugrăvită în spiritul vechilor canoane bizantine în 1829, de postelnicul Iordachi Darie, așa cum arată inscripția de donație aflată la icoana Maicii Domnului: “Această sfântă și făcătoare de minuni icoană a Maicii Domnului, a cărei minuni sunt însemnate pe față, afară de multe altele câte s-au mai făcut care nu sunt însemnate, s-au îmbrăcat în argint și s-au poliit cu a me cheltuială, a robului lui Dumnezeu postelnicul Iordachi Darie, spre iertarea păcatelor mele și a soției mele, Safta Catargi și a copiilor noștri, la anul 1834, mai 26. Iar sfânta biserică din temelie a fost zidită de răposatul părintele meu, spătar Iordachi Darie, Dumnezeu să-l pomenească și la anul 1829 s-au prifăcut făcând catapeteasma, zugrăvindu-se și toate celelalte podoabe precum se vede astăzi, tot de mine sfiinţidu-se din porunca Înalt Prea Sfiinţitului Veniamin Costachi, de răposatul economul Eftimie, protopopul ținutului, spre iertarea păcatelor. Pentru care spre pomenire semnăm la anul 1834, mai 26“. Biserica a folosit exclusiv personalului curții boierești până la reforma din 1864, după care e transformata în biserică parohială. Atâta timp cât a funcționat în curtea lui Darie Dărmănescu, obștea s-a folosit de biserica construită pe cealaltă parte a șoselei, într-o poiană a dealului Cozla, unde era schitul Draga. După ce s-au ruinat toate construcțiile curții boierești, rămânând doar o parte din zidul de incintă, în 1999 biserica a fost restaurată și mutată pe locul schitului Draga. (după “Monumente Istorice din Județul Neamț” de M. Drăgotescu, D. Bârlădeanu, Gh. Bunghez).
Sistemul constructiv și materiale întrebuințate
În fișa monumentului sunt câteva date tehnice despre biserică, dar și despre inventarul lăcașului de cult.
Felul construcției: construcție din lemn, tălpi din stejar, temelia din piatră.
Material folosit: piatră de carieră, stejar cioplit și fasonat.
Considerații asupra tehnicii: bârnele pereților ieșite în afară la îmbinările de colț, îmbinări în coadă de rândunică, cornișe din grinzi de stejar suprapuse.
Sculptura: biserica are măiestrite înflorituri dăltuite în lemnul de stejar, evidențiind măiestria meșterilor populari. Sub streașină, cornișa este sculptată în semicercuri. Capetele grinzilor ieșite în afară în ciubuce cu rozete. De o parte și de alta a ușii de intrare, la mijlocul peretelui, este sculptat un brâu în relief (frânghie) care înconjoară biserica (a fost cioplit pentru căptușirea pereților cu scânduri în 1910). Arcada care desparte tinda femeilor și balconul care duce la turlă prezintă, de asemenea, sculpturi în lemn. Bolta pronaosului are nervurile sculptate în șnur, iar baza bolții naosului cu nervurile respective, ca și la bolțile absidelor și în bolta altarului, prezintă de asemenea sculpturi.
Inventar mobil: din vechiul inventar, existent în 1939, nu se mai găsesc vechiul pomelnic al Schitului Cozla, din lemn de tei, cu două uși (0,80×0,40), lada de lemn cu înflorituri săpate în lemn, Triodul tipărit la Iași în 1747, ca și alte cărți vechi împrăștiate pe la alte biserici. Obiectele au fost luate pentru studiu de G.T. Kirileanu (informație de la pr. Crivăț). La monument nu s-a descoperit inventar de certă valoare.
