Pacienții cu Covid internați în Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț vor putea simți un pic din spiritul Crăciunului prin meniul special pregătit pentru ei. La micul dejun se va servi salam și unt, la prânz ciorbă și sărmăluțe, iar seara ruladă de pui sau friptură cu garnituri, după cum a declarat dr. Cristina Iacob-Atănăsoaie, managerul interimar. „Pacienții vor primi și fructe și cozonac. Ne străduim, prin acest meniu mai special, să le oferim o alinare pentru faptul că sunt departe de familii”, a adăugat managerul spitalului județean.
Pastramă, cașcaval și cozonac la micul dejun, ciorbă și pui cu sos de smântână sau friptură de pui cu garnitură ori sărmăluțe la prânz este meniul din prima zi de Crăciun pentru bolnavii care rămân internați în Spitalul Municipal de Urgență Roman. „Seara pe lângă budinca de macaroane cu brânză de vaci sau cartofi țărănești, pacienții primesc și portocale. Din păcate, anul acesta vizitele în spital sunt interzise, astfel că rudele pacienților nu pot fi aproape de ei. Ne dorim ca meniul tradițional să le aducă pacienților bucuria sărbătorilor”, a precizat Laura Trifan, purtătorul de cuvânt al spitalului romașcan.
C.I.