Astăzi, 28 decembrie, singura certitudine legată de vaccinarea împotriva coronavirusului în Neamț este că primele doze vor ajunge undeva spre sfârșitul anului. În România a ajuns o primă tranșă, simbolică, de 10.000 de doze, iar următoarea tranșă de 144.000 de doze este sub semnul întrebării, furnizorul vorbind despre întârziere de o zi. Dacă nu mai intervine nimic nou, după ce vaccinurile vor intra în România și vor fi distribuite centrelor regionale, de la Iași ar urma să fie repartizate și pentru județul Neamț. Când? Deocamdată nu se știe nici măcar de cât este nevoie în Neamț: „Mâine dacă vreți vă răspund la întrebarea aceasta, deocamdată se centralizează datele”, a declarat Radu Firăstrău, directorul Direcției de Sănătate Publică Neamț. „Deocamdată, vedeți, nimic nu-i singur. Adică, trebuia să ajungă pe 28 vaccinul de Pfizer pentru Neamț, s-a amânat pe 30, sperăm să le avem undeva pe 31, poate chiar pe 30. Dar, vedeți nimic nu-i sigur, lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Dacă vin mai devreme, (n.n. – vaccinarea) poate începe pe 31. Nu știu să vă spun acum câte doze vin, datele se centralizează acum. Deocamdată, nu vor fi așa de mulți doritori, fiindcă nici perioada nu-i optimă, să zic așa. Lumea zice „lasă că mă vaccinez mai încolo, nu mă vaccinez chiar pe 1 ianuarie”. Am primit datele de la două spitale, astăzi sau cel târziu mâine primim și de la al treilea”.
Vaccinarea din această primă etapă se va face în centrele amenajate în spitalele din Piatra-Neamț, Roman și Târgu Neamț. „În faza 1 vaccinarea se face în spitale, care vor vaccina atât personalul propriu, cât și medicii de familie arondați, farmaciștii și tot personalul din farmacii, personalul din centrele rezidențiale – aici avem mai multe opțiuni, ori vin ei în spitale, ori vor fi echipe mobile care vor merge în centre. Este asigurat personal din cadrul spitalelor. Este și pentru noi un început, va trebui să învățăm și noi”, a adăugat șeful DSP Neamț.
În această după-amiază, Prefectura Neamț a transmis o precizare: „În data 30 decembrie vaccinurile vor ajunge la Iași. Acesta fiind centrul regional, distribuția se va realiza de aici către toate județele din zona Nord-Est. Vaccinurile care vor ajunge se vor aloca spitalelor din județul Neamț: Spitalul Municipal Roman și Spitalul Tg Neamţ, iar la Piatra Neamţ pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ care are în arondare și spitalul de la Bisericani și Spitalul Bicaz. Se va vaccina cu prioritate tot personalul din spital care dorește”.
C.I.