Domeniul Miclăușeni: revelion și cereri în căsătorie la castel, biserica – bine zăvorâtă

Donată Episcopiei Romanului de Ecaterina Cantacuzino în 1947, moșia de la Miclăușeni, situată la doar 20 de kilometri de Roman, este unul dintre puținele locuri din țară, dacă nu cumva chiar singurul, în care se organizează evenimente. Povestea pe care Mitropolia Moldovei și Bucovinei a țesut-o în jurul Castelului Sturza atrage oameni, iar ideea de a petrece un revelion într-un loc plin de istorie sau de a cina în biroul Mariei Sturza îi tentează pe foarte mulți tineri. Castelul în sine își strigă, la fiecare pas, nevoia de restaurare, dar povestea, concertele, evenimentele de tipul ”Ziua Domnițelor”, care au loc de 8 martie, sau festivalurile care reînvie atmosfera din 1900, îl țin viu. Spre deosebire de conacele boierești din județul Neamț lăsate pradă anotimpurilor, prea multor anotimpuri, sau ajunse pe mâinile cui nu le merită.

Drumul de la conac la castel neogotic: 24 de ani de lucrări

Ghidul care conduce grupurile de turiști, din oră în oră, prin castel începe povestea de la căsătoria lui George (Gheorghe) Sturza cu Maria Ghica, în 1869, dar istoria domeniului începe din 1410, când domnitorul Alexandru cel Bun a dăruit vornicului Miclăuș o moșie întinsă, în apropierea de Lunca Siretului, căreia i-a rămas numele de moșia Miclăușeni. Această moșie va deveni proprietatea tinerilor căsătoriți care, după un an de călătorii prin Germania, Franța și Austria au hotărât să modifice radical clădirea veche și s-o transforme într-un castel cu arhitectură neogotică. Lucrările au durat din 1880 până în 1904, iar Maria – artistul familiei – a pictat pereții, tavanele, sobele. I-a luat cam 10 ani. Lucrările interioare au fost făcute, în mare parte, de meșteri austrieci, aduși din Bucovina special ca să facă sobele sau parchetul cu același model cu tavanul. Castelul are o nișă prin care se poate coborî într-un tunel care iese în sat, în grădina unui om. Acum tunelul este surpat, dar o viitoare restaurare promite refacerea lui până la mănăstire.

”Numai că restaurarea castelului va dura cam 10 ani. Eu, prezentând castelul, devenisem repetitiv, în fiecare an spuneam că la anul va începe restaurarea. De data aceasta se pare că chiar va începe, a fost o ședință chiar în castel, la etaj, și așa s-a stabilit. Urmează studiile, urmează proiectele și toate celelalte”, îi asigură ghidul pe turiști.

Perioada frumoasă și liniștită a Castelului Sturza a fost între 1904 și 1944, tulburată doar de Primul Război Mondial, când o cameră de la parter a fost folosită ca spital pentru răniți. Maria și fiica ei Ecaterina au devenit surori medicale și s-au ocupat îndeaproape de vindecarea și de starea psihică a răniților, sens în care l-au invitat pe George Enescu să le cânte câteva zile. În Al Doilea Război Mondial, însă, castelul a fost ocupat de soldații ruși care, la plecare, au luat toate colecțiile – tablori, armuri medievale, candelabre, piese de mobilier și mii de cărți. Rușii au și ars multe cărți, ca să nu mai coboare după lemne.

George și Maria au avut un singur copil. Ecaterina a moștenit domeniul, iar când a venit armata sovietică n-a reușit să salveze decât odoarele bisericii. După plecarea rușilor, localnicii au devastat și ei castelul. Și astăzi, prin casele sătenilor mai sunt obiecte pe care unii din nepoții localnicilor de atunci le aduc înapoi.

Ecaterina a fost căsătorită cu un nobil bogat, Șerban Cantacuzino, care avea o boală incurabilă și a murit de timpuriu. Neavând moștenitori, după război, ea a luat decizia să doneze tot către biserică. În actul de donație, de la 1 aprilie 1947, făcut către Episcopia Romanului a scris că dorința ei este să se înființeze o mănăstire la Miclăușeni. Și imediat s-au pus bazele mănăstirii, dar în 1953 au venit comuniștii, au închis mănăstirea și au transformat castelul, inițial, într-un depozit de arme și ulterior, în depozit de grâne.

Ecaterina s-a călugărit, a plecat la un schit din județul Botoșani, la Cozancea, și și-a schimbat numele în maica Macrina, așa cum este pomenită, în fiecare duminică, la Mănăstirea Miclăușeni.

Vitralii, baie romană, sobe cu fumurile în pereți și o bibliotecă de 60.000 de cărți

La parterul castelului se află camera în care Ecaterina a scris actul de donație – simplă ca o chilie, cu un pat de copil – un pat reglabil care se lungea pe măsură ce copilul creștea, și o sobă. Din baia de alături, în care se intră printr-un hol desprins din holul principal, se mai păstrează cada romană, în care se cobora pe trepte și canalele de scurgere a apei. Tavanul este arcuit ca să nu rețină apa, pictura a fost tratată cu un strat impermeabil, ca vasele ceramice, ca să reziste la umezeală. În baie erau uși cu vitralii, oglinzi, piese de mobilier și accesorii, precum și o sobă, cu un cazan în interior, care nu mai există. Baia a fost pictată integral și placată cu gresie cu elemente orientale. Maria Ghica s-a născut la Istanbul, și-a petrecut copilăria pe malul Mării Egee și acolo a învățat să picteze. Marmura din hol a fost adusă de pe Coasta Dalmației, din Croația și a fost așezată în formă de tablă de șah. Vitraliile, oglinzile, marmura s-au distrus după ce castelul a devenit depozit, iar prin 1960 – spital pentru copiii cu dizabilități. Spitalul a funcționat până în 2001, iar în cei 41 de ani s-a degradat castelul, s-a și furat din el sistematic, și s-au stricat pereții și decorațiunile când au fost montate caloriferele și alte instalații.

Castelul era încălzit cu 21 de sobe, repartizate pe toate laturile, toate cele de la parter având fumurile prin pereți, o chestiune inovativă pentru perioada în care a fost reamenajat. Pictura face parte din stilul Art Nouveau, care a apărut în Belgia, dar s-a dezvoltat foarte tare în Franța, un stil în care predomină motivele florale și vegetale, dar și animalele fantastice – dragoni și grifoni.

În holul de la etaj era biblioteca, una din cele mai mari din Moldova, trei generații de membri ai familiei Sturza fiind colecționari de cărți și adunând peste 60.000 de volume. George și Maria au stabilit să pună cărțile în mijlocul castelului, pereții aveau tapet din mătase și rafturi. Foarte multe volume erau îmbrăcate în piele, iar localnicii le-au luat și și-au făcut opinci din coperți.

”Acum mai avem 4 cărți. Partea bună este că mai sunt la arhive la Academia Română la București, la universități în Iași și la Episcopia Romanului”, afirmă ghidul.

Tot la etaj este salonul de primire a musafirilor, locul în care se organizau evenimente, nu petreceri și baluri, ci serate culturale la care erau invitate personalități. Kogălniceanu sau Vasile Alecsandri erau printre obișnuiții casei. Mai mult, Alecsandri era prieten bun cu Maria, erau și vecini cu moșiile, dar o simpatiza cumva și-i scria poezii. Maria a adunat poeziile lui, le-a decorat cu picturi și a scos o carte care este acum la Academia Română. Castelul era vizitat și de Nicolae Iorga, George Enescu, membri ai familiei regale. Regele Carol I a fost în vizită imediat după inaugurarea castelului, iar Regele Mihai după ce-a dat bacalaureatul și a plecat cu colegii într-o excursie în Moldova.

Din salonul în care se păstrează sobele originale, de forma turnurilor de șah și o parte din parchet, se intră în biroul Mariei și al lui George. Pe biroul ei există o revistă de modă din 1907, cu talon de comandă, domnițele trebuind să precizeze modelul și măsurile rochiei pe care o doreau, iar expedierea se făcea prin poștalion și dura luni de zile.

”Noi organizăm un festival în fiecare an, în primul week-end din septembrie, «Călătorie la 1900». Vin sute de oameni în parc, costumați ca în revistă. Oprim toate mașinile la intrare și în curte nu sunt decât trăsuri, calești, mașini de epocă și multe spectacole. În 2019 au fost peste 3.000 de oameni. De altfel, organizăm des evenimente la castel, cu latură culturală și boemă. Ultimul eveniment a fost anul trecut, «Ziua domnițelor», de 8 martie. S-a luat cina în castel, în salon a fost spectacol de teatru, iar pe hol concurs de vals. Pandemia a venit cu restricții. Ne-au rămas evenimentele mici private. Chiar în biroul Mariei se pot organiza cine romantice și cereri în căsătorie. Pe moșie este un complex, avem și restaurant, și cazare, și mănăstire, și parc”, spune ghidul.

Biroul lui George Sturza, ceasul solar și obloanele silențioase

Sobru, biroul lui George Sturza, un filogerman cu studii la Berlin, păstrează doar fotografiile colecției sale de armuri. Pe peretele exterior dinspre răsărit este un înger care ține în mână un disc – un ceas solar căruia i-a căzut bagheta, gnomonul. Indiferent de anotimp, după ora 3 trece soarele dincolo de castel, ceasul se umbrește și nu mai este funcțional. Iar George Sturza după ora 3 mergea la vânătoare sau se plimba pur și simplu cu caii lui de rasă, nu mai stătea la birou. El avea biroul la răsărit, iar Maria spre apus, însă doar din biroul ei se vedea cine intră și cine iese din castel.

Sufrageria, în care se servea masa tot timpul anului, exceptând zilele calde când se stătea pe terasă, are dulapurile pentru veselă în pereți, bine mascate cu uși, iar obloanele silențioase, în stare perfectă de funcționare și acum. Se pliază exact după tocul ferestrelor, decorativ și practic. Tavanul este acoperit cu foiță de orez. În 1985 a luat foc tot acoperișul castelului, pompierii au turnat tone de apă, care a intrat în bârnă și ulterior în stuf. S-a lipit foiță japoneză, foiță de orez ca să absoarbă umiditatea.

De pe terasă se vede parcul, de fapt o parte a lui, pentru că este întins pe 30 de hectare, și arborele Ginkgo Biloba, vechi de 150 de ani, sub care exista un foișor. În curte sunt anexele, cuhniile și cuptoarele în care se gătea, crama, care va fi restaurată prima și inaugurată în primăvară, iar deasupra spații de cazare, pentru cei care vor să participe la evenimentele de durată.

Dormitoarele, care sunt pe latura nordică, nu sunt deschise publicului, dar probabil nici starea lor nu este la nivelul restului castelului. Lângă vechea intrare principală a fost un muzeu familial, cu o colecție valoroasă de piese din civilizația Cucuteni. Și acum când oamenii ară pe câmp, pe vechea moșie, care cuprindea 30 de sate, de la Strunga, Iași până la Traian, Roman, mai scot cioburi foarte vechi.

Mănăstirea – decorațiuni de bricolaj

Biserica, ridicată de Dimitrie Sturza în 1821-1823 în stil neoclasic, este închisă pe timp de iarnă, pe motiv că slujbele se țin în paraclis. O pierdere pentru turiștii care, dacă tot ajung la Miclăușeni și pot fi nevoiți să aștepte o oră până prind bilete pentru un tur al castelului, ar putea s-o viziteze. Ușa veche este vopsită proaspăt cu o banală vopsea de magazin de construcții, iar construcția, păstrată de altfel, a fost ”înzestrată” de jur împrejur cu niște decorațiuni de bricolaj, în contradicție supărătoare cu valoarea și cu aspectul ei. Mai atrag atenția neplăcut un robinet de 10 lei și o țeavă pexal montate pe o cruce din piatră și, mai ales, felinarele ”moderne” pe care le face orice firmă de construcții funerare, montate pe mormintele familiei. Piatra funerară a lui George Sturza pe care sunt elementele din blazonul familiei – leul și șarpele încolăcit pe sabie – chiar nu avea nevoie de niciun fel de intervenție. Ca de altfel nici celelalte morminte vechi, inclusiv unul cu o cruce simplă, din piatră, pe care o mână de gospodar a încercat s-o ”repare” cu o bucată de tablă. Lucrările de întreținere și dezvoltare a lăcașului de cult – există un paraclis de vară, cu proiectoare, există foarte multă piatră care așteaptă să devină alei – au fost făcute cu sprijinul diverselor ”entități” după cum ne-a spus directorul Direcției pentru Cultură Iași. Dar tot ce s-a făcut greșit se va corecta, ne asigură Virgil Băbâi: ”Se lucrează la un proiect de restaurare a ansamblului, iar arhitectul șef este un descendent al familiei Sturza. În prezent sunt clasate doar biserica, parcul și castelul, urmează turnurile, poarta, anexele și va fi refăcut tot ansamblul, nu doar castelul. Este o poveste veche cu acest ansamblu, au fost niște bani de la Banca Mondială și cineva și-a bătut joc de ei acolo. S-au făcut lucrări proaste, un an de zile ne-am certat cu constructorul care nu și-a făcut treaba, până la urmă Mitropolia a renunțat, a luat înapoi domeniul ca să poată face un proiect și să obțină pe fonduri europene. Și Direcția pentru Cultură Iași vrea să sprijine financiar acest proiect, pentru că acolo vor trebui mulți bani. Este nevoie de un nou proiect serios, de ansamblu, care să pună în valoare tot domeniul, nu doar să reparăm castelul și împrejur nimic. Trebuie făcut și parcul, și aleile, dar va costa foarte mult. Și se vor elimina lucrurile – felinarele, de exemplu – care nu corespund din punct de vedere istoric și al arhitecturii.  Totul se va reface în așa fel încât să aibă o ținută adecvată”.

Când castelul va arăta demn de statutul lui și vor fi șterse toate urmele depozitelor, incendiilor și spitalului pentru copii cu dizabilități, aleile nu vor mai fi înecate în noroi, biserica deschisă și descătușată de ”brâul” de Dedeman, iar mormintele ctitorilor și ale urmașilor lor eliberate de orice ”element” modern, deviza familiei Sturza  ”Frumusețea strălucește pretutindeni” își va recăpăta sensul și valoarea. Dar oare când?

Cristina MIRCEA

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 477, săptămâna 11-17 februarie.