Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare COD GALBEN pentru judeţul Neamţ. Aceasta este valabilă în intervalul 19 mai, ora 17:00-21 mai, ora 11:00, fiind prognozate ploi abundente şi instabilitate atmosferică temporar accentuată.
“În Banat și Crișana, precum și în zona de munte vor fi ploi importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40-50 l/mp și izolat 70 l/mp. La altitudini de peste 1.700-1.800 de metri, ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 și 140 cm. (…) În Transilvania, Maramureș și zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și Moldovei, precum și în nordul Carpaților Orientali, temporar se vor semnala averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40-50 l/mp”, precizează ANM. (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)