Moștenite de la administrația Chitic, proiectele de mobilitate urbană reprezintă calul troian găsit în curtea primăriei de echipa lui Andrei Carabelea, oricum nu foarte matură din punct de vedere administrativ.
După ce cheltuielilor neeligibile în proiect se acumulau vertiginos, a fost aleasă soluția unui nou împrumut – decât 16 milioane lei – pentru a face față profesionalismului cu care au fost întocmite planurile.
De curând a apărut o nouă problemă care, în mod normal, ar fi trebuit rezolvată din faza inițială, cea a conducetelor de apă cu durată de viață expirată, care trebuie înlocuite. ApaServ a dat aviz favorabil pentru începerea lucrărilor, însă, în avizul trimis de aceștia se face mențiunea că Primăria va fi responsabilă cu acoperirea costurilor dacă în zona în care se efectuează lucrări trebuie deviate trasee ale conductelor de apă și canalizare neidentificate. Costurile sunt extrem de mari pentru o asemenea operațiune, bani pe care evident că Primăria nu-i are.
Primarul Andrei Carabalea, în emisiunea „Cafeaua de dimineață”, din data de 23 iulie, provocat să dezvolte subiectul: „Am discutat la Ministerul Dezvoltării, a fost unul dintre subiectele fierbinți. Am spus domnului ministru că avem o rețea șvaițer de apă și canalizare în Piatra Neamț care nu are cum să reziste. Am discutat despre soluții financiare care să ne permită să acoperim această nevoie urgentă măcar pentru vreo 8 km. Din păcate, domnul ministru nu a putut să-mi promită decât că va căuta o soluție, pentru că astăzi, la momentul vorbirii, nu există o soluție pentru acoperirea acestei probleme.”
Altfel spus, proiectul poate să se nască mort sau se poate face o peticire la nivelul rețelelor și o pavoazare la suprafață. Și, cel mai grav, nu se întrevăd soluții pentru o problemă care, repetăm, ar fi trebuit rezolvată de la momentul promovării proiectului. Evident că nimeni nu va fi considerat responsabil nici de creșterea spectaculoasă și nejustificată profesional a cheltuielilor neeligibile, nici de ignorarea situației rețelelor la un proiect de mobilitate urbană care ar trebui să ne apropie de lumea civilizată.
(B. V.)