
Om de cultură, diplomat, politician liberal de referință, parlamentar, secretar de stat și ministru, președinte al Institutului Cultural Român, Radu Boroianu s-a retras de ceva vreme din politică și din viața publică. Este legat de Piatra Neamț prin profesie, prieteni și soție. A absolvit Facultatea de Regie a IATC (1968) și este căsătorit cu actrița Carmen Petrescu, vedetă a Teatrului Tineretului în vremurile de glorie, când doar TT rivaliza cu Teatrul Bulandra, așa cum se amintea într-un interviu de colecție cu titlul „Nicio moralitate nu a depășit-o pe aceea a creștinătății”, publicat de Mesagerul de Neamț ( citește aici) ) în decembrie 2014.
Anul trecut, în septembrie, a onorat cu participarea sa de excepție Târgul de Carte LIBRIS, prezentând dublul volum de memorii „Despovărarea. Simțuri și instincte”. A fost o seară minunată. Peneliștii locali, rătăciți printre cărți în plină campanie electorală, au stat la distanță de locul întâmplării.
Jurnalistul Mirel Curea de la Evenimentul zilei a avut șansa, zilele trecute, să realizeze un lung și fascinant interviu cu cel despre care se întreabă dacă e ultimul ideolog liberal sau ultimul boier care a fost și ideolog liberal. Cert este că boier Boroianu, un boier prin structura, firea și comportamentul său, chiar se trage dintr-un neam boieresc istoric. (Viorel COSMA)





