În urma sentinței Curții de Apel Bacău, care l-a condamnat definitiv pentru corupție pe dr. Florin Apostoae, fost director al spitalului, în prezent șef la Compartimentul de Primiri Urgențe, a apărut problema dacă el va putea rămâne pe funcția actuală. Cum sentința prevede și interzicerea dreptului de a mai ocupa funcții de conducere, șefia Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul spitalului Târgu Neamț va fi preluata de către dr. Gabriela Ababei, medic primar de medicină de urgențe.
Contactat telefonic, dr. Cristina Udrea, purtătorul de cuvânt a instituției medicale ne-a declarat: „În aceasta săptămână se va da decizia de numire în funcția de medic șef la CPU a doamnei doctor Gabriela Ababei. Dânsa a fost de acord să ocupe această funcție ținând cont că era singurul medic urgentist din CPU. Celalalt medic tânăr este rezident deocamdată și de abia anul viitor se poate înscrie la concurs. Este o decizie bună pe care am luat-o și care va aduce cu siguranță schimbări în bine în cadrul CPU. Doamna doctor Ababei are tot sprijinul nostru, a conducerii spitalului“.
Dr. Florin Apostoae a depus recent o solicitare la conducerea spitalului prin care dorea să devină coordonator la CPU, chiar și fără a fi remunerat. Rămâne de văzut dacă acesta va mai rămâne medic șef și la centrul de vaccinare de la sala de sport din parcul Cetate, și aceasta fiind tot o funcție de conducere.
C.T.Sturzu

Parteneri
Mesagerul Bacău Foto/Video.Razie de amploare în cluburile și pe străzile din Bacău: sute de persoane legitimate și zeci de șoferi testați de polițiști
ZCH Câine salvat dintr-o fântână la Răucești
NewsEdge Dunărea crește ușor, dar rămâne la un nivel scăzut. Ce arată prognoza hidrologilor pentru următoarele zile
BusinessEdge Cum poate fi gestionată „era electricității”. Directorul AIE avertizează asupra noilor riscuri energetice

