Executorul judecătoresc Ioan Bălan, din Piatra-Neamț, a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, în primă instanță. Curtea de Apel Bacău a respins, ca inadmisibile, pretențiile bănești ale persoanei afectate de maniera de lucru a executorului judecătoresc. Rodica Volmer, din județul Bacău, are posibilitatea de a ataca decizia instanței. La fel și Ioan Bălan, căruia, în plus, i s-a interzis dreptul de a-și exercita profesia pe durata executării pedepsei, potrivit sentinței din 5 octombrie 2021.
Procesul a ajuns la judecată după ce Curtea de Apel a respins cererea Parchetului de renunțare la urmărirea penală a lui Ioan Bălan. Ordonanța de renunțare a fost desființată de curte, după ce la dosar s-au depus noi probe de către partea vătămată. Curtea de Apel a retrimis dosarul la procuror pentru punerea în mișcare a urmării penale și completarea anchetei. Sentința pronunțată pe 22 iulie 2020 a fost definitivă.
Ulterior, ancheta s-a finalizat cu trimiterea în judecată a executorului judecătoresc Bălan Ioan, cauza fiind înregistrată pe 25 septembrie 2020 pe rolul Curții de Apel Bacău.
C.I.