Interviu cu dr. Alexandru Patraşcu, managerul Spitalului Târgu Neamţ
Dr. Alexandru Patraşcu, managerul Spitalului Târgu Neamţ, a împlinit, recent, un an de mandat. Ajuns pe funcţie în plină criză pandemică, dr. Patraşcu a avut parte de o serie de provocări atât din punct de vedere administrative, cât şi medical. O scurtă sinteză a activității din acest an, dar şi proiectele de viitor pentru instituţia medicală pe care o conduce, ne-au fost prezentate de către actualul manager în următorul interviu.
– Aţi împlinit un an de mandat de când sunteți manager. Ce a însemnat aceasta perioadă pentru dumneavoastră?
A fost un an plin de provocări şi multă muncă, mai ales că am fost într-o situaţie medicală diferită de anii precedenţi. Pentru mine a fost un an în care nu am avut timp de acomodare, dar implicarea m-a ajutat să ajung la un an de mandat. Pentru spital, cred că a fost o provocare din cauza situaţiei epidemiologice cu care ne confruntăm, dar şi cu multe alte modificări în abordarea problemelor existente la nivelul instituției. Având în vedere că suntem o conducere nouă încercăm să implementăm noi reguli şi să schimbăm nişte obişnuinţe încă existente.
– Care proiecte, pe care le-ati realizat până acum pentru spital, le considerați cele mai importante?
Cel mai important lucru pe care l-am realizat este că am schimbat părerea medicilor tineri despre spitalele mici şi am atras colegi tineri la spitalul nostru. Este un mare beneficiu în primul rând pentru pacienţi, dar şi pentru spital, care va avea o mai mare adresabilitate. Lărgirea paletei de specialităţi în cadrul policlinicii este o altă realizare pozitivă. A fost instalată reţeaua de fibră optică în tot spitalul ceea ce va permite o dezvoltare în diferite direcţii pe viitor, cum ar fi eficientizarea activităţii medicale prin informatizarea unor proceduri, astfel încât personalul medical să aibă timp mai mult pentru pacient.
– Ce mari dezamăgiri aţi avut în această perioadă? Dar satisfacții?
Satisfacţia cea mai mare este când vezi că pacientul este aproapele tău şi te sprijină în tot ceea ce faci. Spun asta din experienţă, deoarece avem mulţi pacienţi nemulţumiţi inițial, care apoi revin şi sprijină spitalul şi medicii în activitatea lor. În ceea ce priveşte dezamăgirile, am încercat mereu să trec peste ele în acest an şi să găsesc soluţii de a merge înainte, în interesul pacienţilor şi spitalului.
„Avem în desfăşurare lucrări de reabilitare, renovare şi înlocuire a reţelei electrice în Ambulatoriul spitalului”
– Ce proiecte importante aveți în implementare pentru perioada viitoare?
Aşa cum am menţionat acum un an, când am ajuns manager, încerc să-mi respect proiectul de management, şi după cum se poate observa asta am şi făcut. În perioada următoare se va pune în funcţiune sistemul de acces cu legitimaţii de serviciu în cadrul spitalului, ceea ce ne va da posibilitatea să eficientizăm circuite de acces dedicate personalului medical, pacienţilor şi aparţinătorilor. În felul acesta punem accent şi pe securitatea pacienţilor internaţi, dar şi a personalului angajat. În desfăşurare mai avem şi lucrări de reabilitare, renovare şi înlocuire a reţelei electrice în Ambulatoriul spitalului. Apoi urmează dotarea cu aparatură medicală a cabinetelor pe proiectul pe fonduri europene. Totodată, se vor înfiinţa două cabinete noi în policlinica spitalului. Mai avem lucrări de reabilitare şi renovare în cadrul spitalului pe care sperăm să le ducem la bun sfârşit.
– Ce vă doriți să realizaţi cel mai mult până la finalul acestui mandat? Sau mai bine zis, care e proiectul dumneavoastră de suflet pe care doriți să-l implementați la spital?
Nu ştiu dacă aş putea alege neapărat un proiect de suflet, deoarece în toate proiectele demarate inevitabil se pune la bătaie multă implicare şi sacrificii personale, dar aş putea spune că, la sfârşitul celor patru ani de mandat, mi-aş dori ca instituţia medicală să poată beneficia de un Ambulatoriu integrat, unde pacientul să poată avea acces la orice specialitate medicală.
– Aţi observat schimbări în bine, în relaţia cadru medical-pacient, de când ati preluat funcția și până acum?
Angajaţii unităţii medicale cunosc foarte bine atribuţiile din fişa postului, dar aici aş putea menţiona că nu se punea accent foarte mult pe unele aspecte, deoarece suntem prea comozi şi nu ne plac schimbările, dar totuşi schimbările în relaţia personal medical-pacient sunt obiective, având în vedere că suntem într-o perioadă de pandemie unde comunicarea este dificilă. Dar schimbări pozitive există şi acest lucru pot confirma cel mai bine pacienţii care se adresează spitalului.
– Ce ne puteți spune despre situația actualului medic-şef de la CPU, în condițiile în care instanţa l-a condamnat definitiv, la pachet cu interzicerea unor drepturi? Riscă Compartimentul de Primiri Urgenţe să rămână fără medic-şef?
În prezent spitalul nu a primit decizia de la instanţa de judecată, dar cu siguranţă imediat ce vom avea acest act, compartimentul juridic va aplica ceea ce a decis instanţa. CPU nu riscă să rămână fără medic-şef.
„Relaţia cu administraţia locală a fost mereu una pozitivă”
– Cum mai e relația cu administrația locala și cât de mult se implică sau nu aceasta în activitatea spitalului?
Relaţia cu administraţia locală a fost mereu una pozitivă, încercăm împreună să rezolvăm problemele existente în limita bugetului de care dispunem şi noi şi ei. Consider că Primăria şi Consiliul Local au o importanţă majoră în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei prin deciziile pe care le iau și nu se poate concepe o activitate în folosul pacienților fără o colaborare foarte bună cu Primăria și Consiliul Local.
– Ce anume v-ar determina să renunțați la mandatul de manager? Cine sau ce v-ar dezamăgi sau supăra aşa de tare încât să renunțați la tot?
Eu la bază sunt medic ortoped şi de când am venit la Spitalul Orăşenesc „Sf. Dimitrie” m-am implicat sută la sută să mă dezvolt şi să am grijă de pacienţi şi nu m-ar determina absolut nimic să renunţ să mă dedic în continuare pacientului. Încerc mereu să găsesc un echilibru între funcţia administrativă şi cea de medic, ca să nu existe situaţii după care să-mi reproşez că nu am avut suficient timp pentru pacienţi.
A consemnat Ciprian Traian STURZU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 509, săptămâna 7 – 13 octombrie.
Un comentariu
Da dr Patrascu este un om cu suflet mare ,știe sa asculte durerile unui bolnav dar și sa-l facă bine ! Cu trei ședințe la cabinetul medical ,acum merg pe picioarele mele ca la 20 ani !Mult succes dle doctor!