
Viitorul spital județean de urgență, așa cum a fost gândit el de către cei din Consiliul Județean Neamț, va fi construit la ieșirea din Piatra Neamț spre Roman, pe terenuri care sunt puse la dispoziția judeului de către comunele Gârcina și Girov, în zona dealului Vulpii. Prima a contribut cu 4,8 ha, iar vecinii de la Girov vin cu două parcele care însumează 13,7 ha.
Fără ca cineva să fi făcut publică ”tranzacția”, Consiliul Local Girov a răspuns ordinului primit de la județ și a votat pentru transmiterea terenului pentru construcția spitalului. Miercuri, pe 8 decembrie, este rândul consilierilor județeni să voteze proiectul de hotărâre în acest sens.
În referatul de aprobare care însoțește proiectul semnat de Ionel Arsene, acesta face un pas important în comunicare și dezvăluie consilierilor că ” din discuțiile purtate cu proiectantul lucrării (asta înseamnă că achiziția privind serviciul de proiectare a fost deja finalizată, lucru pe care probabil mulți nemțeni ar fi vrut să-l afle oficial), a rezultat că, pentru un spital nou, de capacitatea actualului spital județean de urgență ( 883 de paturi) , este necesară alocarea a cel puțin 120 mp teren pentru fiecare pat aferent noului spital. Totodată, se are în vedere proiectarea și realizarea unui spital modern, cu toate dotările și amenajările conexe necesare (parc de panouri fotovoltaice, care să producă cotă-parte din energia electrică consumată de spital, heliport, blocuri de locuințe destinate personalului medical ce va deservi noul spital, rețele interioare urbanistice, etc)”.
Terenul se află în proximitatea spațiului oferit de Primăria Gârcina, iar cei de la departamentul de comunicare al Consiliului Județean au confirmat pentru mesagerulneamt.ro că noul spital va fi amenajat pe proprietățile ambelor localități. Cum alte date oficiale nu există, nu ne rămâne decât să sperăm ca acest proiect va avea altă soartă decât cel care trebuia construit în incinta actualului spațiu care găzduiește Spitalul Județean de Urgență, despre care eram asigurați că va fi cel mai frumos spital cu 12-13 etaje din țară.
Inna Teodorescu
Regal sportiv la Onești: cei mai buni luptători ai României se bat pentru titlurile naționale U23 la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”- (Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud
- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro






2 comentarii
Articolul acesta trebuia publicat la sectiunea SF. Desteptul promite, iar prostul trage nadejde, spunea bunicul meu 🙁
da terenul donat de firma Altex?Unde e?