Epopeea Partidului Național Liberal, în cazul în care ar fi scrisă de cineva din anturajul lui Orban, Ludovic Orban, ar începe cam așa – A fost odată. Nasol. Zilele trecute, suspomenitul s-a înființat în fața organelor competente pentru lansarea la apă a ceea ce se dorește un construct politic de centru-dreapta – Forța dreptei – cu o orientare similară partidului cu săgeată, în prezent frate cu PSD-ul să treacă puntea peste amenințarea anticipatelor. Altfel spus, într-un derapaj doctrinar de la ceea ce înseamnă liberalism, dar profund angajat în cursa pentru cheltuirea cu temei a firfireilor de la Uniune, că nu pică în fiecare an miliarde de pleașcă, dă-o-n mă-sa de doctrină.
Revenind la domnul Orban și a lui forță-n dreapta, ar fi bine să ne aducem aminte de o altă forță, democrată de data asta, care a ținut să arate celor ce l-au mazilit pe Roman, ce au pierdut și ce ar fi avut dacă. Evident, nu mare lucru, voturile de la Apaca nefiind multiplu de mie, ci aproape cât o echipă de fotbal cu tot cu șofer. A lui domnul Orban se afirmă sub același generos principiu „ei, las-că vedeți voi“, urmând ca peste ceva vreme să înregistrăm și o definire a dușmanilor tradiționali. În pole position – PSD cu tot cu ciumă și undeva mai la dreapta, dar nu foarte vizibil, actualul președinte, cu zâmbetul complet afișat și cu indexul pe verticală, conform avetismentului – dacă dai, dau! Numai că, o dreaptă-n partea social-democrată a maxilarul lui Johannis n-are șanse să ajungă din două motive. Unu – Orban e mult mai scund decât președintele și doi, nu are forță. Cum să zdruncini ditamai zdrahonul cu o duzină jumate de parlamentari, când el are câteva zeci bune peste două sute?! Complicat.
Ce-i rămâne domnului Orban? Varianta unei evoluții de guerilă, care nu va urmări creșterea propriei cete, ci erodarea celor din jur, în speranța (destul de subțire) venirii cohortelor de liberali loviți în dreapta tâmplei de curviria actualei conduceri liberale, sub dunga de la pălărie, taman în locul unde zace liberalismul filogenetic moștenit de la Brătieni, Câmpeanu ori Quintus. Și cum de ceva ani încoace producția de cai verzi dă semne de înviorare vădită, ar fi și ceva de dat noilor veniți, uniți sub stindardul deja obosit „Muie PSD!“, ce se poate lejer extinde și la PNL sau oricine intră-n vizorul erodat al fostului lider.
Dar până ca Orban să umble la sertarul cu mui, (scuzați termenul) va trebui să facă ceva să treacă pârleazul admiterii în Parlament, lucru deloc ușor, dacă e să evaluăm din picioare ceea ce este azi. Rămâne de văzut cine se va oferi să ia la remorcă Forța Dreptei, la nivel declarativ fiind o deschidere dusă până la disperare spre dialog cu oricine dorește binele patrei, de la Mihai Bravul și Matei Corvine … Este limpede că va fi o frăție de trecut puntea și printre gene, mai că aș pune o sută pe partidul comandantului, care-n 2020 a ratat calificarea în Dealul Mitropoliei cam ca Hamilton titlul la Formula unu. O cumătrie mică și vioaie cu un procent, două peste cinci, mai că se lasă cu negocieri riguroase când o fi vorba de oarece. Dar ca să aduci un procent, două e de lucru, pentru că Orban nu-i calul lui Andri Popa să muște din dușmani și nici vreun Toma Alimoș, având pe umeri povara lui Sică Mandolină de care o să scape, doar dacă apare o filială a partidului într-un județ de pe vreo planetă mai cumsecade și cu oxigen cât de cât. Deloc promițător.
Pe mai încolo.
G.D. Pătrăucean
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 519, săptămâna 16 – 22 decembrie.
