După 32 de ani, uitarea se așterne tot mai mult peste ce s-a întâmplat în zilele de 22-25 decembrie la Piatra Neamț. Participanții la evenimente dispar unul după altul, amintirile se mai estompează și actualele autorități n-au nici un interes să facă lumină printr-un demers care să includă specialiști în munca de arhivă și investigație. În definitiv, de ce-ar mai trebui să știe actualele generații, tot mai obișnuite să li se ia din drepturile fundamentale, că, la un moment dat, un popor, manipulat evident, s-a revoltat împotriva unei dictaturi? Că, încet-încet, ea face locul alteia, se vede cu ochiul liber. Care este implementată chiar cu ajutorul unora dintre cei care au orchestrat evenimente în decembrie `89 și după sau de urmașii lor, nu neapărat biologici. Cum au fost reflectate evenimentele din 22 decembrie de la Piatra Neamț, ce s-a scris în primul ziar tipărit după plecarea lui Ceaușescu, în câteva materiale apărute în presă de-a lungul anilor.
Primul număr de ziar după revoluție (fragment dintr-un interviu apărut în ziarul „Ceahlăul”, în care Adrian Alui Gheorghe răspunde întrebărilor lui Viorel Tudose)
”După amiază, împreună cu Aurel Dumitraşcu şi Radu Florescu, care vorbiseră şi ei «din balcon», ne-am oferit din partea «frontului» să venim la ziarul «Ceahlăul», să scoatem prima ediţie în libertate. Unii din redacţie erau de acord, alţii trăgeau de timp, să vadă cum se «aşează» lucrurile. Eu am scris editorialul primului număr al ziarului «Ceahlăul», care a apărut în dimineaţa zilei de 23 decembrie şi care se intitula «După cea mai lungă noapte». Am mai scris şi un poem rimat, «la minut», despre acel moment. Au mai scris articole Aurel Dumitraşcu, Radu Florescu, Emil Nicolae, vreo câţiva profesori, vreo câţiva redactori ai ziarului”.
„După cea mai lungă noapte”
„A fost prima zi luminoasă după cea mai lungă noapte! A fost cea mai fericită zi după zeci de ani de tiranie în care am acumulat disperare, tristețe, revoltă, ură. În momentul în care la Timișoara s-a vărsat prima picătură de sânge, sângele tuturor românilor s-a cutremurat, a început să fiarbă, crima a dat măsura a ceea ce înseamnă dictatură, «mamutul» înghițea noi victime. După prima picătură de sânge, am știut că nimic nu mai putea fi ca înainte, am simțit că nimic nu o poate acoperi, minciuna apărea în toată hidoșenia ei. Noi n-am fost niciodată criminali, tiranul a vrut să ne facă să fim! S-a tras în popor! S-a tras în mulțimea de la Timișoara, București, Arad, Cluj-Napoca, Sibiu și din alte localități. /…/ În județul Neamț nu s-a tras niciun foc! În piața, pe care am putea-o numi de acum Piața Libertății, de lângă Turnul lui Ștefan cel Mare, pe care l-au luat cu toții drept martor tăcut, pietrenii s-au adunat pentru cea mai fericită adunare populară de după război încoace, adunare spontană și liberă. Au vorbit, dincolo de cuvinte, lacrimile. Nu erau cele ale disperării mute din fața ușilor veșnic închise ale falselor mărimi, ale carieriștilor și parveniților care se erijau în aleși ai poporului în urma unui concurs penibil de dosare; nu erau lacrimile celor condamnați la mizerie de un tiran mânjit de sângele nevinovat al adevăraților oameni de bine ai acestui popor. Erau lacrimile oamenilor care descopereau dintr-o dată SPERANȚA”. (Adrian Alui Gheorghe)
„Renașterea națională”
„Nu credeam să mai fim fericiți vreodată, dar ieri, 22 decembrie 1989, poporul român a îngenuncheat mizeria morală, minciuna, amenințarea grea la care era supus de cel mai ticălos regim din întreaga istorie a României. Suntem liberi, oameni buni, după ce ani în șir am fost hăituiți, umiliți, înfometați, îmbolnăviți și marginalizați de aroganța și incultura unor presupuși lideri. Aproape că dezbinaseră ființa națională și ne-am temut deseori că suntem pentru totdeauna pierduți. Ne-au închis în teroare cei mai frumoși ani, ne-au tratat ca pe niște slugi, ca pe niște handicapați mintal, când singurii și adevărații handicapați se dovedeau a fi doar ei. Vorbeau în numele poporului și inventaseră, culmea, o nouă epocă, în care copiii noștri înfometați trebuiau s-o studieze în cărțile de istorie, mutilate. O demagogie incalificabilă se strecurase în aproape toate sectoarele vieții publice. Ani în șir, n-am putut fi europeni decât prin vise și lecturi. Valorile nu contau, bunul-simț nu conta și aproape fiecare cetățean onest al țării era considerat vinovat. Și pentru ce? Pentru că odiosul tiran considera sfânta noastră țară o feudă personală. Oameni buni, trăim prima zi a renașterii naționale. Renașterea înseamnă împlinire întru demnitate, spirit și solidaritate. E cea mai frumoasă zi din viața noastră. Am crezut cu toții în ea, pentru că nicio dictatură nu putea fi veșnică. Acum procesul este ireversibil! Suntem din nou împreună. Și Dumnezeu este cu noi! Bucurați-vă, oameni buni, bucurați-vă!” (Aurel Dumitrașcu)
„60 de ore de nesomn”
„Nu știu câți eram (în clădirea Consiliului Județean – n.r.). Vreo cinzeci. Se făceau liste. Am fost repartizat la comisia «presă». Oamenii încercau să se organizeze. Comandanții militari erau nervoși, emoționați. În prima noapte la Piatra Neamț, nu s-a tras niciun foc. Armata, miliția și securitatea au conlucrat imediat cu civilii. Erau și preoți. Era dreptul lor, era obligația lor să fie acolo. Erau tineri, erau oameni adevărați, vârstnici. (…) La radio, la televiziune se transmite continuu. Știri, transmisii în direct, emoții. Aud pentru a doua oară cuvântul «spahii». E prea groaznic să mi-l traduc. Apar și foștii «stăpâni». «Propaganda» și «cenzura». Texte amputate, ajustate. «Opera» lor. Au venit la «birourile» lor. Acum sunt supraaglomerate. Senini. Vor să-și ofere serviciile lor ideologice. Viorel Cosma le mulțumește. «Nu avem nevoie de asemenea servicii». Urmează un dialog dur: «Unde ați fost în seara trecută? De ce nu ați ieșit în balcon? Să le vorbiți oamenilor?!?». Altădată stăteau în balcon și dirijau: «Mai tare. Mai puternic. Urale». /…/ Ziarul a sosit. Aruncăm mulțimii din fața sediului Consiliului primele ziare «Ceahlăul». Se fac cozi la ziare. Tirajul de număr: 150.000 exemplare, mai mult decât dublul tirajului de până acum. /…/ Primim o mașină neagră cu număr mic: 104. Lipim pe parbriz imediat firma «Presa liberă». Să se știe că mașina nu aparține unei «personalități» a unei direcții revoluționare. Trecem pe la tipografie. Oamenii au lucrat extraordinar. Redactorii și tipografii”. (Lucian Strochi)
Revoluția la Roman
„Atunci a apărut un cetățean, care fusese în bufet mai devreme – și pe care îl remarcasem de vreo trei zile pe acolo -, pe care nu-l cunoșteam nici unul dintre noi… S-a dovedit a fi Alexandru Radu Timofte. Am aflat ulterior că era militar de carieră, dar că avusese ceva probleme cu milităria. El a traversat holul principal, adresându-se așa, tuturor celor care eram acolo: «Ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat». Asta a spus și n-am să uit cuvintele astea niciodată. S-a dus direct în biroul prim-secretarului Gheorghe Lețu și acolo a și rămas, fiindcă de acolo s-au coordonat apoi toate activitățile. Ceva mai târziu, tot la inițiativa lui Timofte, a fost chemat colonelul Urdoi, care era comandantul garnizoanei, cu efective de militari”. (Dan D, mărturie consemnată în „Mesagerul de Neamț”, 16 decembrie 2016)
De ce a fost Revoluție și la Piatra-Neamț
„Revoluție politică = schimbarea sistemului de conducere a unui stat într-un timp scurt. Știați că la Piatra-Neamț, dragi nemțeni și români, schimbarea s-a realizat printre primele localități/județe din țară ? Să mă explic. Să argumentez.(…) Ați auzit de localitățile declarate orașe-martir. Ați auzit de localitățile sau mai bine zis nu ați auzit de locurile unde nu s-a întâmplat nimic. Ei bine, în multe din aceste localități și județe puterea a fost preluată după 22 de decembrie! Analizați documentele și o să aflați adevărul. La Neamț, autoritățile comuniste au fost înlocuite în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, la ora când tov. Leuștian a cedat puterea și ne-a predat cheile de la cabinet, dulapuri, inclusiv Casa Albă. A fost condusă acasă, protejată de revoluționari! Un gest de maximă civilizație! În câte locuri din România s-a petrecut acest lucru în 22 decembrie înainte de evacuarea ceaușeștilor? De ce nu s-a publicat un asemenea clasament?!? Pentru că șobolanii roșii, care au confiscat Revoluția, nu au dorit să se știe aceste realități. Nici în ziua de azi. Din contra, denigrarea revoluționarilor s-a făcut pe toate căile posibile. Rareori, mass-media a analizat situația revoluționarilor în mod punctual. Toți am fost băgați în aceeași oală. (…) Da, și la Piatra-Neamț a fost Revoluție! Să fim mândri de acest lucru! Mai ales cei care nu au dat cinstea pe rușine în anii care au urmat”. (Sergiu Găbureac, la lansarea volumului „Vremea nemernicilor”, 23 decembrie 2014).
Mesagerul Neamț
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 519, săptămâna 16 – 22 decembrie.
2 comentarii
In 22 dec. am fost in cladirea CJ , am primit banderola tricolora , ca pe o distinctie majora , am facut garda cu munitie de razboi la purtator iar cand am ajuns acasa am pus banderola in varful bradului cu piosenie si…atat.
Usor usor mi-am dat seama cat de naiv am fost , sperantele s-au dus pe apa sambetei , nemernicii au acaparat mult , azi in acea cladire colcaie de persoane taietoare de frunze la caini da, pe bani multi, tot felul de vulcanizatori, valutisti coborati parca din romanul lui Filimon, fac si desfac judetul. Am fost la comemorari si am vazut un grup consistent de ,,revolutionari,, incruntati pana la ridicol si…nu-mi pare rau ca nu am cerut document de revolutionar, imi ajunge banderola !
Da, reafirm a fost Revoluție în multe locuri din România !
În multe localități schimbarea de regim s-a petrecut în mod inteligent datorită revoluționarilor care nu au acționat haotic lăsându-se manipulați de către structurile ceaușiste sub acoperire.
Va veni și momentul adevărului privind confiscarea Revoluției și instalarea la putere a contrarevoluționarilor de la Frontul Salvării Naționale.
Mulți revoluționari nu au dat ulterior cinstea pe rușinea unui ciolan iluzoriu ! Ei merită tot respectul nostru !