De la Ministerul Sănătății aflăm, prin vocea directorului Amalia Șerban, că în curând favipiravirul va fi disponibil în orice farmacie. Medicamentul este folosit acum exclusiv pentru tratarea bolnavilor cu Covid spitalizați și prin noul protocol de tratament se prevede că favipiravirul va fi accesibil bolnavilor care pot fi tratați acasă. „Se fac demersuri la nivel naţional pentru asigurarea medicaţiei eficace în această fază a pandemiei, respectiv asigurarea terapiei antivirale orale. La acest moment, orice farmacie din lanţurile farmaceutice poate accesa livrarea de medicaţie specifică pentru a fi furnizate pacienţilor care au prescrierea medicală. Medicamentul Favipiravir poate fi accesat în farmaciile cu circuit deschis conform ultimelor reglementări legale, de săptămâna trecută”, a declarat Amalia Şerban, fără să precizeze de când anume va fi disponibil.
Ni se spune, așadar, că „La acest moment, orice farmacie din lanţurile farmaceutice poate accesa livrarea de medicaţie specifică pentru a fi furnizate pacienţilor care au prescrierea medicală”. Două mari lanțuri de farmacii din țară ne-au spus că astăzi, 21 ianuarie, nu au favipiravir în depozite și nici furnizorii nu au. Șefii unităților Ropharma și Sensiblu din Piatra-Neamț chiar au avut amabilitatea de a verifica dacă antiviralul există și la alte unități din țară, dar sistemul informatizat a întors același răspuns negativ. „Deocamdată, nu știm nici cum poate fi comandat, dar din câte văd nici depozitele mari din țară nu au favipiravir și nici alte lanțuri de farmacii”, ne-a declarat farmacista Sensiblu.
Chestiunea pare a dura și fiindcă acest antiviral urmează să fie importat. „Noi abia am primit procedura. Favipiravirul va fi achiziționat prin Bioeel, din Ungaria. Deocamdată, însă, nu există în țară, iar procedura de eliberare din farmacii urmează să fie adoptată”, a precizat Ana Maria Steja, președintele Colegiului Farmaciștilor Neamț.
Nu este prima dată când Guvernul se lansează în promisiuni nerealiste. La fel s-a întâmplat și în cazul testelor rapide salivare pentru școli, de pildă. Se vorbește că pentru aplicarea protocolului mai este nevoie de o metodologie. Dar, pentru ca farmaciile să se poată aproviziona în timp util și să aibă antiviralul, disponibil celor cu rețetă de la medic, mai trebuie și ca medicamentul să existe la furnizori.
C.I.
Sursă foto: zf.ro
Un comentariu
Acești xăxați promit blana ursului din pădure. Suntem pe cont propriu, tovarăși!
Haideți, în regim de urgență, să învățăm limbi străine!