Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare (on-line) a Consiliului Judeţean Neamţ, din data de 26 ianuarie, ora 14:30, la poziţia nr. 12 figurează „aprobarea achiziţionării unor servicii juridice de către S.C. TROLEIBUZUL S.A.”. În aparenţă, un act administrativ de rutină. Raportul de specialitate semnat de Bogdan Bosovici, directorul general al unei direcţii cu nume imposibil (Direcţia generală juridică şi relaţii internaţionale – n.a.), subliniază clar că în situaţii temeinic justificate pot fi achiziţionate servicii de această natură (consultanţă, asistenţă şi/sau reprezentare) cu aprobarea CJ.
Justificarea ar trebui susţinută solid în solicitarea transmisă de operatorul regional, asumată de directorul general Cristian Sauciuc. Unul dintre argumente este imbatabil: societatea are un singur consilier juridic. Lesne de înţeles, abia face faţă unui număr de peste 80 de litigii în instanţă, pe lângă activităţile de maximă responsabilitate ce decurg din asigurarea secretariatului Consiliului de Administraţie şi al Adunării Generale a Acţionarilor. În continuare, se spune că acesta (consilierul juridic) nu ar putea susţine în faţa instanţelor – inclusiv din lipsă de experienţă juridică adecvată – o serie de cauze complexe în vederea recuperării unor prejudicii consistente, „având în vedere măsurile dispuse de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Neamţ”. În cele două pagini ale solicitării se invocă un control efectuat în perioada 26.10.2021 – 8.12.2021. Problema e că nu se precizează unde şi ce a căutat controlul. Probabil și la Consiliul Județean și la Troleibuzul SA.


(M.N.)
Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
- Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României
- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”- Scule și unelte furate dintr-o societate comercială din Roman. Trei bărbați au fost reținuți
- Botoșani. Accident mortal la Avrămeni. Doi răniți, transportați la spital
- Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni
- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea






Un comentariu
De ce ar trebui concediati din momet ce solicita servicii juridice in baza unei legi? Ce anume nu respecta? Iar decizia emisa de curtea de conturi pentru controlul la Troleibuzul se poate solicita de la ei