În ultima săptămână, numărul pacienților cu Covid internați în Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț rămâne constant până în jurul a 250.
Astăzi, 9 februarie, sunt 222 de bolnavi spitalizați, mai puțini ca ieri – 232 – și cam câți erau acum o săptămână – 218, potrivit datelor zilnice raportate de spital. Însă, crește constant numărul celor care fac forme grave de boală și ajung să fie ventilați în ATI. Dacă acum o săptămână erau 4 pacienți intubați, plus 6 neintubați în ATI, de două zile sunt 7 bolnavi care au nevoie de ventilație mecanică și 5 neintubați.


În ce privește raportul dintre bolnavii cu forme medii și grave, se remarcă faptul că în continuare cam jumătate dintre bolnavii care ajung internați dezvoltă complicații, pe fondul celorlalte boli cronice de care aceștia suferă. În acest moment, în județul Neamț nu au mai fost confirmate cazuri de infectare cu Omicron, despre care se știe că este mai puțin mortală decât Delta. Așa încât este posibil ca această creștere a numărului de pacienți în stare critică să fie dată de infectarea cu Delta, dar date oficiale nu există, în condițiile în care nici cazuri confirmate cu Omicron n-au mai fost raportate de Direcția de Sănătate Publică Neamț. Secvențierea probelor durează și 3 săptămâni, iar la numărul mare de cazuri noi zilnice confirmate, laboratoarele nu mai fac față. O cercetare a fost inițiată de ministrul Alexandru Rafila, care recent a declarat că s-a demarat un studiu la pacienții din ATI și se recoltează probe pentru secvențiere spre a stabili care dintre cele două tulpini este motivul numărului mare de bolnavi gravi și al deceselor în creștere.
C.I.
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții





