Adoptarea prin Ordonanţă de Urgenţă a pachetului de măsuri destinat reducerii presiunii generate de facturile la energie electrică şi gaze naturale, pentru perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, a intrat în prelungiri. Deşi a fost dată drept certă şi iminentă de premierul în exerciţiu, generalul în rezervă Nicolae-Ionel Ciucă, nu a mai prins ordinea de zi a ultimei şedinţe de guvern.
De parcă totul ar fi în bună regulă, preşedintele PNL, Florin Cîţu, declara miercuri că nu există neînţelegeri între PNL şi PSD legate de ordonanţă, potrivit psnews.ro ( citește aici). La doar câteva minute distanţă, acelaşi portal prezenta criticile PSD, invocând o analiză internă de partid şi încheind cu o declaraţie din aceeaşi zi a lui Marcel Ciolacu, preşedintele partidului. Acesta confirma că a primit proiectul ordonanţei şi că au obiecţii ce vor fi prezentate în cadrul coaliţiei, de faţă cu prim-ministrul PNL, ministrul PNL al Energiei şi cel al Finanţelor de la PSD. (Pesedistul de la Economie parcă n-ar fi membru al guvernului…) Mai mult, Ciolacu sublinia că actul normativ „nu este o reformă cum şi-ar dori, structurală, ci este o intervenţie pe o perioadă limitată”.
Analiza la care s-a referit psnews.ro (citește aici) nu umblă cu mănuşi în privinţa ministrului Virgil Popescu, cel apărat cu străşnicie de Marcel Ciolacu şi PSD, în ziua de 9 februarie, la votul final pe moţiunea simplă „Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul «săptămâna viitoare» Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României”, iniţiată de USR. Se afirmă explicit următoarele: ”Schema propusă de ministrul Virgil Popescu este o suveică cu povară masivă pe buget şi pe populaţia care nu beneficiază de ea (nu se încadrează în plafoane). Este un sistem de tip CARITAS în care populaţia şi statul pierd, în timp ce actorii din piaţa de energie câştigă enorm pe baza unor preţuri speculative”. În continuare, se reclamă că „nu există absolut nimic structural pentru stoparea speculei. Neintervenindu-se în mecanismul speculativ al formării preţului, toată povara se va transfera pe buget şi pe cei care nu beneficiază de schemă”.
În articol găsim şi observaţii tehnice, extrase din analiza ai cărei autori nu sunt precizaţi cu nume şi prenume:
- A fost modificat plafonul de supraimpozitare de la 450 lei/MWh la 300 lei/MWh, deşi discuţiile au fost agreate diferit în coaliţie.
- Perioada de sprijin pentru gaze este redusă doar la iarna noiembrie – martie, deşi pe timpul verii se consumă gaze pentru apă caldă menajeră – spălatul cu apă caldă va deveni foarte scump în timpul verii.
- Mecanismul gândit iniţial ca o schemă de compensare şi plafonare pe termen scurt se transformă într-un mecanism complicat de plafonare greu de aplicat şi gândit pe termen de 1 an – aplicăm deci pe un an ceva ce a stat 3 zile în consultare publică şi 1 zi la coaliţie.
În tot acest timp, bate pasul pe loc cel puţin pornirea capacităţilor de producţie de energie electrică pe cărbune. Europa se mişcă, la noi nu-i cazul! Numai la Complexul Energetic Oltenia se pot produce până la 3.000 MW, dacă dăm drumul la exploatările de lignit, amintea preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc, pentru national.ro , într-un articol foarte dur despre cum ne minte guvernul. E plină presa de asemenea articole, dar asta nu ne încălzeşte şi nu ne luminează absolut deloc. (Viorel COSMA)
Un comentariu
și-o să ne mirăm că după alegerile următoare vom intra în epoca poleiților.