Bugetul municipiului Piatra Neamț începe să fie din ce în ce mai generos când vine vorba despre manifestări publice. De exemplu, pentru ”Zilele Orașului Piatra Neamț-Piatra Fest 2022”, manifestare programată pentru zilele de 24-26 iunie, primarul Andrei Carabelea propune, într-un proiect de hotărâre pus în discuție în ședința de joi, 28 aprilie, finanțarea manifestării cu suma de 345.000 de lei, bani asigurați de la bugetul local. Să reținem și formularea, mai mult sau mai puțin inspirată: ”Oportunitatea susținerii proiectului de hotărâre este subliniată de caracterul periodic al acțiunilor de interes local, devenite o tradiție, care au fost mereu primite cu entuziasm de cetățeni, ale căror rezultate au fost intens mediatizate și au promovat imaginea municipiului Piatra Neamț.”
Banii ar urma să fie împărțiți în felul următor: 275.000 lei pentru spectacole ( prezentator, formații, drepturi de autor, proiecții de film), 65.000 lei pentru scenă, lumini, sunet, apoi impresionanta sumă de 5000 lei pentru afișe, clip video promovare eveniment, la care se adaugă plus un generos etc.

Toate aceste cheltuieli sunt cu caracter estimative, urmând ca după aprobarea sumei de către consilieri să se treacă la negocieri. (V.B.)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni




