În perioada 10 mai-prima decadă din iunie, Mercur este retrograd. Acum există cele mai mari șanse ca orice fel de comunicare să fie bruiată, orice tip de tehnologie să se defecteze, stările de bine să fie perturbate, să apară întârzieri de orice fel în orice domeniu. Astrele predispun nativii la contemplarea trecutului, la întâlniri cu persoane pe care nu le-au văzut de ani buni. Universul oferă o contragreutate lui Marte retrograd. Pe 18 mai, Marte, în conjuncție cu Neptun, ajută nativii să devină mai pasionali, mai romantici și mai fascinanți.
Berbec
Mercur îi susține pe nativii din Berbec să aibă gândurile clare, iar ideile să le parvină ușor. Conversațiile devin plăcute și fructuoase. Deoarece exprimarea este atât de clară și cursivă, acesta este momentul ideal pentru negocieri în orice domeniu al vieții, în afaceri sau la locul de muncă, sau în relațiile personale. Dar, din 10 și până pe 24 mai, există potențialul unor defecțiuni ale comunicațiilor și ale tehnologiei. Mercur este retrograd în această perioadă. Între 5- 11 mai, Venus îi ajută pe Berbeci să fie mai relaxați, mai iubitori și mai afectuoși.
Taur
Eclipsa de Soare din 30 aprilie 2022 aduce o explozie de energie, vitalitate și entuziasm pentru toți nativii și în special pentru aceia din zodia Taur. Acesta este momentul perfect pentru noi începuturi. Încrederea deosebită în forțele proprii și inițiativa îi ajută pe Tauri să își atingă obiectivele. Toate acestea concură pentru inițierea unei schimbări pozitive în viața Taurilor. Aceasta se va petrece foarte repede. Uranus aduce schimbări neașteptate, entuziasm și incertitudine. Nativii se pot exprima în moduri noi, pe măsură ce se vor simți mai puțin inhibați și mai deschiși.
Gemeni
Eclipsa Solară din 30 aprilie 2022 produce efecte puternice mai multe luni. Gemenii sunt ajutați să își atingă obiectivele pe termen lung prin tehnica „pașilor mici”. Flexibilitatea amplificată de Soare și „deschiderea” la minte le permit nativilor să se adapteze la schimbările mici, dar pozitive ale circumstanțelor în care aceștia viețuiesc. Între 5-12 mai, Venus crește oportunitățile nativilor de a se bucura de dragoste și de a câștiga bani. Unii dintre Gemeni își vor declara dragostea și afecțiunea pentru cineva special.
Rac
În perioada 5-11 mai, Venus deschide porție sufletului Racilor pentru iubire și afecțiune. Unii dintre nativi pot interpreta greșit aceste stări și se pot îndrepta spre zona lenei și a egoismului. Unii dintre Raci vor experimenta tristețe în dragoste, alții vor fi nevoiți să trăiască greutăți sau întârzieri. Lipsa dragostei de sine, anxietatea socială, timiditatea sau dificultățile financiare sunt posibile pentru nativii din Rac. Eclipsa de Soare din 30 aprilie crește puterea și influența personală a Racilor. Aceștia vor reuși să se autopromoveze și să își atingă obiectivele mult mai eficient. Dacă vor reuși să mai renunțe la inhibiții, nativii se vor bucura de cele mai pasionale dorințe.
Leu
Din 5 mai, Mercur susține gândurile și ideile nativilor din Leu. Aceștia vor avea fluență în gândire și cursivitate în vorbire. Discuțiile la care participă nativii devin plăcute. Cei mai mulți dintre nativi se pot angaja acum în negocieri de orice fel. Fie că sunt pe plan personal sau profesional, Leii știu cum să pună problema. Până pe 12 mai, Venus îi ajută pe nativii din Leu, contribuind la scăderea nivelului de stres și le ușurează relaxarea. Influența calmantă, frumusețea și carisma Leilor îi fac să fie remarcați. Nativii devin mai populari.
Fecioară
Până pe 12 mai, Marte nu îi ajută pe egoiștii zodiei. Aceștia se vor confrunta cu opoziția celorlalți cu care lucrează sau conviețuiesc. Se recomandă Fecioarelor să își aleagă cu grijă bătăliile. O retragere tactică pare să fie cea mai bună soluție pe moment. Un compromis poate fi o cale de scăpare, dar în viitor această soluție poate aduce noi probleme. Soarele oferă nativilor calm interior și echilibru. Relațiile nativilor devin mai armonioase. Fecioarele devin mai eficiente și mai productive. Eforturile pozitive de la serviciu sunt apreciate de către superiorii Fecioarelor.
Balanță
Eclipsa de Soare din 30 aprilie are efecte până în octombrie 2022. Nativii se vor simți nesiguri, anxioși și indeciși. Cu toate acestea, există un puternic impact pozitiv al acestei eclipse. Ajută Balanțele să se transforme fulgerător. Nativii care reușesc să se detașeze de inhibițiile personale, se vor putea bucura de satisfacerea dorințelor. Până pe 12 mai, Venus luminează viața socială și amoroasă a nativilor din Balanță. Unii dintre nativi vor avea chef de distracție mai mult decât să meargă la muncă. Nu trebuie făcute compromisuri privind calitatea alegerilor în relațiile personale.
Scorpion
Până pe 12 mai, Marte oferă Scorpionilor energie și pasiune, care sunt bine echilibrate și nu agresive. Direcția, inițiativa și instinctele nativilor îi vor impresiona pe superiorii lor. Scorpionii au parte de succes pe plan profesional. Carisma suplimentară și magnetismul sexual al nativilor îi ajută pe plan social și intim. Eclipsa solară din 30 aprilie amplifică determinarea Scorpionilor de a concura și de a câștiga. Deși unii oameni s-ar putea opune eforturilor lor, această eclipsă este pentru inițierea unei schimbări pozitive care se întâmplă rapid. Îndepărtează inhibiția și te face motivat să-ți urmărești cele mai pasionale dorințe.
Săgetător
În perioada 5 mai-noiembrie, Jupiter oferă posibilități nenumărate Săgetătorilor privind dezvoltarea personală, fericire, bucurie. Nativii se vor simți optimiști, dornici să experimenteze tot ce doresc. Acesta este un moment bun pentru relații, călătorii, educație, chestiuni juridice. Pentru unii dintre nativi apar ocazii de a se îmbogăți. Între 5-8 mai, Mercur și Venus oferă nativilor dragoste, prietenie și diplomație. Acesta este un moment bun pentru socializare, întâlniri, cumpărare, vânzare, negociere. Până pe 12 mai, Venus îi ajută pe nativi cu scăderea nivelului de stres și le ușurează relaxarea.
Capricorn
Până pe 11 mai Soarele oferă nativilor calm interior și echilibru. Relațiile nativilor vor fi mai echilibrate și mai armonioase. Capricornii devin mai eficienți și mai productivi. Este o perioadă bună pentru autopromovare și pentru clarificarea obiectivelor importante. Superiorii vor aprecia atitudinea și inițiativa pozitivă a nativilor. Începând cu 5 mai, Jupiter oferă nativilor impulsul de care au nevoie pentru a face progrese în viață. Cei mai mulți nativi au nevoie de distracție și de a câștiga mai mulți bani. Dar cheia succesului este răbdarea și moderația.
Vărsător
Până pe 12 mai, Venus crește oportunitățile în dragoste și bani. Vărsătorii simt nevoia să își declare dragostea și afecțiunea pentru cineva special. Abilitățile sociale excelente fac din acesta un moment bun pentru întâlniri și pentru noi prieteni. Între 5-8 mai, Mercur și Venus îi ajută pe Vărsători să fie mai iubitori, mai prietenoși, mai diplomați. Jupiter oferă nativilor posibilități nenumărate pentru dezvoltare personală, fericire, sănătate. Vărsătorii sunt mai optimiști și dornic de experimente. Cei mai mulți dinte nativi sunt atrași de mirajul imaginii de sine. Foarte periculos!
Pești
În perioada 5-11 mai, Marte susține acțiunile nativilor din Pești, oferind energie, putere și curaj. Cei mai mulți dintre nativi se simt sexy și sportivi. În același timp, stări precum frustrare și furie explodează în sufletul nativilor. Marte poate provoca aceste trăiri negative, mai ales la nativii care le-au ascuns constant în sufletul lor. Soarele îi ajută să muncească pe Pești pentru a obține lucrurile, rezultatele exact așa cum ei doresc. Toate eforturile de autodepășire vor fi sesizate de colegii de serviciu, de superiori, de membrii familiei. Această diferență de potențial energetic va provoca disensiuni între Pești și restul lumii. Se recomandă nativilor să se retragă politicos din orice discuție/conflict.
- Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 535, săptămâna 5 – 11 martie.