Pe noua structură a anului școlar propusă de un ministru aflat în căutarea reformei făcute cu ajutorul organizațiilor non guvernamentale, elevii vor avea o vacanță în luna februarie, care nu va fi luată simultan la nivel național. În structura anunțată de 5 module cu 5 vacanțe, cea de-a treia perioadă de recreere poate fi stabilită în teritoriu. În Neamț, după consultări cu părinții, a fost stabilită ca perioada 20-26 februarie ca fiind cea mai potrivită.
În Neamț, conducerea Inspectoratului Școlar Județean a solicitat directorilor de școli să consulte părinții. „Am considerat că această vacanță este importantă pentru părinți, ca ei să se poată organiza. Poate își doresc să-și petreacă această săptămână împreună cu copiii lor și vor să-și programeze concediul de odihnă, ori trebuie să găsească soluții pentru a nu-și lăsa copiii singuri acasă, o săptămână. Am rugat directorii unităților de învățământ să consulte părinții și am primit răspunsurile școlilor, majoritatea optând pentru ultima parte a lunii februarie. Pe baza cărora s-a luat decizia în Consiliul de Administrație al inspectoratului școlar. Decizia va fi adusă la cunoștința Ministerului Educației, care a dat termen până la data de 30 mai să transmitem programarea vacanței din luna februarie 2023”, a declarat Florentina Moise-Luca, șefa IȘJ Neamț.
Am întrebat câțiva directori de școli cum au procedat pentru a afla părerea părinților. La Liceul „Gh. Ruset Roznovanu” Roznov a existat o consultare online. „Am vorbit și cu colegii mei, iar colegii mei diriginți au chestionat părinții pe grupurile de whatsapp. Perioada de vacanță de la final de februarie echilibrează cumva perioada de cursuri dintre module”, a declarat Ioan Stroea, directorul liceului din Roznov.
Propunerea făcută de LPS Roman a lăsat decizia la nivelul IȘJ Neamț. „La noi nu este atât de importantă această vacanță, pentru că elevii noștri oricum au cantonamente, sesiuni de pregătiri în acea perioadă. Eu nu cunosc dacă au fost consultați părinții, doamna director adjunct s-a ocupat de această chestiune”, a precizat directorul Constantin Lupușoru.
Mai dificil va fi pentru elevii și părinții Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Pângărați, unde s-ar fi dorit vacanță în prima parte a lunii februarie. „Noi am transmis părinților chestionarul pe google.doc și cam 70% ne-au răspuns. Majoritatea a vrut ca decizia să fie luată de conducerea școlii, pentru că părinții au încredere că noi acționăm în interesul elevului, așa cum am dovedit-o până acum. N-au venit cu nici o cerere imperativă și atunci am decis ca vacanța să fie în perioada 6-10 februarie, întrucât în zona noastră este mai rece în acea perioadă și tâmplăria școlii este foarte veche, urmează să intre în reabilitare. Noi am transmis la inspectoratul școlar această propunere, pentru vacanță în prima decadă a lunii februarie”, a declarat Carmen Ionela Muraru, directoarea școlii. Și la Colegiul Tehnic Forestier din Piatra-Neamț s-a apelat la tehnologie pentru consultarea părinților. „Prin intermediul diriginților am chestionat părinții, încă de săptămâna trecută, prin whatsapp. Ideea este că vacanța din ultima parte a lunii februarie 2023 permite ca să avem modulele 3 și 4 la fel de echilibrate, cu tot atâtea săptămâni de cursuri”, a precizat Ion Chele, directorul colegiului.
IȘJ Neamț a anunțat decizia într-un comunicat de presă, postat pe site.
isfCristina Iordache