Pe principiul că un șef din învățământ este și supraveghetor și mediator, comisia paritară de la nivelul învățământului nemețean a decis că este bine să fie redistribuite câteva gradații de merit pe locuri neutilizate, după algoritmul prezentat de șefa inspectoratului școlar, Florentina Luca-Moise „Au fost locuri neutilizate la supraveghetor de noapte, de pildă, la mediator. În cadrul comisiei paritare, sindicatul a hotărât și s-a decis în comisie redistribuirea locurilor pe care nu s-a înscris nimeni către alte discipline, inclusiv la Conducere, îndrumare și control, distinct, în funcție de punctaj”.
De cealaltă parte, Gabriel Ploscă, liderul Sindicatului din Învățământ Neamț a nuanțat: „În comisia paritară într-adevăr Sindicatul din Învățământ, așa cum era logic, a propus redistribuirea locurilor și s-a votat în unanimitate în comisia paritară din care face parte și Inspectoratul școlar. Apoi am decis în comisia paritară, cu toții, să le împărțim câte una pe disciplină și în ordinea descrescătoare a punctajelor, ca să nu existe nemulțumiri”.
În felul acesta toți cei 8 candidați de la secțiunea conducere, îndrumare și control au primit gradație de merit, chiar dacă initial erau doar 7 locuri, ultimul care a prins lista fiind prof. Cătălin Constantin Macovei, director adjunct la Colegiul Național „Roman Vodă”.
Lista câștigătorilor finali ai gradațiilor de merit pe următorii 5 ani a fost publicată astăzi, 22 iunie, de IȘJ Neamț. Asta după ce au fost soluționate cele 43 de contestații, dintre care 8 care au avut punctaj mai bun și au prins gradația.
TABEL NOMINAL GRAD 21 iunie 2022Cristina Iordache
Un comentariu
Cine-împarte, parte-și face. Dar de ce nu ați distribuit locurile tot la auxiliar, de exemplu la pedagogi, că tot aveau fișa de evaluare asemănătoare?