Instructor de specialitate la Școala Postliceală Sanitară Piatra-Neamț de numai doi ani, asistentul medical Adrian Enache a reușit să obțină nota 10 la titularizare. Obișnuit să învețe de când se știe, spune că nu i s-a părut un concurs tocmai greu, deși în ziua rezultatelor nici n-a vrut să verifice site-ul. Este al doilea job al său, dar nu se plânge de lipsă de timp. Născut pe 15 decembrie 1974, la Roman, Adrian Enache se bucură, alături de soție, Irina, și de cei doi copii, Andi și Anda, de o viață împlinită pe toate planurile.
– Cum se simte un cadru didactic cu 10 la titularizare, un examen greu după cum spun mulți profesori? Prof. Mihai Floroaia, directorul Școlii Postliceale Sanitare, ne-a spus că este foarte mândru de reușita dumneavoastră și că sunteți bun profesionist.
Eu n-am avut curaj să mă uit pe site, să-mi văd nota. M-a sunat domnul director Mihai Floroaia și mi-a spus că am 10. Dar, am avut un semn bun: examenul de treapta I, cum era atunci admiterea la liceu, l-am dat la Liceul Forestier din Piatra-Neamț, pentru că eu m-am înscris pentru Liceul Sanitar Bacău și am intrat primul, iar examenul de titularizare tot la Forestier l-am dat, a fost centru de examen la proba scrisă și am luat 10 la titularizare.
– De ce ați vrut să predați la școala postliceală?
A fost un vis al meu mai vechi. Am primit oferta pe final de an școlar 2020 și am acceptat. N-a fost greu, am avut și 10 ore, și 20 sau 5 ore pe săptămână, depinde de modul, iar cursurile se țin după-amiaza în intervalul 13:30-20:30. Dar, sistemul de învățământ e cam alambicat, de pildă n-am reușit să aflu în ce condiții pot da titularizarea ca maistru instructor și toată lumea m-a îndemnat să citesc legea. Nici ei nu știu exact, fiindcă este un volum prea mare de reglementări. Am vrut să predau pentru că ce fac la Sanatoriul Bisericani îmi oferă șansa de a schimba ceva, pe baza experienței și expertizei mele. Vreau să rămână ceva în urma mea. Mi-am dorit titularizarea în învățământ pentru că vreau să împărtășesc din informațiile pe care le dețin, vreau ca la un moment dat să fie în Piatra-Neamț și nu numai oameni care să spună: „Am fost elevul lui Adrian Enache!”. Vreau să rămân în memoria oamenilor. Titularizarea e grea dacă nu știi. Bibliografia e voluminoasă, într-adevăr. Dar avantajul este că examenul e curat: ai învățat sau nu, primești nota respectivă! Eu aveam cunoștințele necesare predării, dar învățând pe parcursul modulului psihopedagogic și apoi pentru titularizare, mi-am fixat regulile sistemului, care nu sunt departe de stilul meu. Drept dovadă nota 10, deși aveam oarece emoții la subiectul de pedagogie. A fost o altă provocare și să nu uităm că prin specializarea mea pot fi și profesor de biologie, de pildă. Nu se știe niciodată! Sunt foarte bucuros că m-am decis acum doi ani să predau. Cred că acum a venit timpul să împărtășesc din ceea ce știu și vreau ca în timp măcar câțiva oameni din Piatra-Neamț, care mi-au fost elevi, să mă pomenească.
– Cum de ați ales liceul sanitar?
Mi-am dorit să fiu medic, dar era destul de greu. Venise revoluția, părinții mei ar fi trebuit să facă sacrificii ca să pot fi student. Era destul de greu de trăit în 1993, când am terminat eu liceul. Și faptul că am primit repartiție, un loc de muncă – încă se asigurau locuri de muncă, la Sanatoriul Bisericani, unde mi-am dorit, a făcut să renunț. În plus, eu cu soția am fost colegi de bancă în liceu, știam că urma să ne căsătorim, eu sunt din Roman și nu vroiam să fac naveta la Piatra-Neamț, iar repartiția la Bisericani a rezolvat mai multe aspecte. Era foarte greu să te transferi, pentru că locurile la liceu erau normate și arondate în funcție de câți asistenți medicali era nevoie în spitale, pe zone, ca pe timpul lui Ceaușescu. La Bisericani a fost exact ce am vrut, deși băieții pe-atunci alegeau ambulanța sau spitalul. Exact când am terminat liceul, s-a schimbat în colegiu și specializarea sanitară s-a transformat în școală postliceală, cu nivel mai mare de calificare și salarii mai mari. Așa că după liceu am mai făcut un an de postliceală ca să pot echivala și ca să obțin calificare de asistent medical generalist.
– V-ați dorit la Sanatoriul Bisericani, când alții fugeau de acel spital?
La Bisericani am lucrat amândoi, din ianuarie 1994. Soția primise post la Spitalul Roznov, dar apoi a reușit să se transfere, fiindcă era în aceeași zonă. Noi eram bucuroși, deși lucram la „ofticoși”, cum se spunea, singura protecție era spălatul pe mâini, nu existau mănuși, măști. Când am primit primele mănuși, pe la sfârșitul anilor ‘90 – le spălam! Dar, salariile erau mari, noi eram împreună, ne-am căsătorit și am locuit acolo, în blocul pentru cadrele medicale. Dar, după 7 ani viața a luat altă întorsătură. Soția era însărcinată, aveam rate mai mari ca salariile, din cauza inflației și în 2001 am decis să plecăm în străinătate. Ambii copii s-au născut în Italia. Șansa noastră a fost că ne-am găsit de muncă tot ca asistenți medicali, la o clinică privată de reabilitare pe toate specialitățile. Așa era sistemul la ei, indiferent de afecțiune, te puteai reabilita într-o clinică, ceea ce la noi nu există. Acolo am lucrat, dar mai aveam și alte joburi printre timp, tot în domeniu. De pildă, am lucrat într-o clinică de boli psihiatrice și pot să spun că ei au alt fel de abordare, sunt organizate pe clinici mici, comunitare și implică și familia pe parte de cheltuieli sau primăria. Am lucrat până în 2008 în Italia și mă bucur că am făcut acest pas, pentru că am avut contact cu aparatura modernă, pe vremea când la noi, în România, branulele erau foarte rare și ca să pui o branulă pacientului, îl trimiteai la chirurgie. În anii 2000 nu existau branule și-mi aduc aminte, de pildă, că primele seringi de unică folosință au fost aduse prin anii ‘90, la liceul sanitar și le depozitau fiindcă nu știa nimeni cum să le folosească. Preferau seringa de sticlă și procedurile îndelungate de sterilizare. Noi suntem mai inerți la schimbare. Dar, personal, mă simt împlinit și muncind în Italia am reușit să aplic ceea ce învățasem aici, unde nu aveam dotările necesare. De asta și suntem apreciați în Occident, pentru că teoretic suntem foarte bine pregătiți și ne adaptăm rapid.
– Și, odată întorși acasă, ați putut reveni la Bisericani?
Ne-am angajat relativ rapid, dar nu la Bisericani. Eu am dat concurs la Ambulanță, toate probele în aceeași zi, așa era atunci. Erau posturi, erau și candidați, dar nu s-au ocupat toate posturile, a fost foarte greu, serios și exigent. Eu am promovat pe post de asistent medical, deși la partea de legislație mi-a fost greu, încă nu mă pusesem la punct cu ce era în România. Soția a dat concurs și a fost angajată la Spitalul Județean în Piatra-Neamț, în cardiologie și apoi în UPU. La Serviciul de Ambulanță Neamț am lucrat până în 2021, când a apărut oportunitatea de a mă întoarce la Sanatoriul Bisericani. În septembrie am promovat concursul de asistent șef pe spital și după 27 de ani m-am întors la Bisericani. Am prins valul 4 și 5 de pandemie, nu a fost ușor, responsabilitățile erau multe, iar sistemul nostru medical încă nu știa ce să facă. Oamenii erau obosiți, regulile tot mai multe, în schimbare, circuite dificil de asigurat în așa fel ca să protejăm și pacienții noștri. A fost o provocare! Dar, acum sunt din nou acasă!
– Funcția de conducere a fost unul din obiective?
Îmi și place să învăț! Chiar am calculat: am 300 de ore pe lună dedicate profesiei, activitate și documentare. Așa am fost mereu. De pildă, în vara lui 2016 am dat la Medicină. Am avut timp să învăț, fiindcă am stat mai multe luni la pat, cu piciorul rupt. Am vrut la Facultatea de asistenți medicali și am fost admis, 4 ani la zi, cu bursă în toți anii. Munceam noaptea, mai făceam schimb de tură, a fost greu. Dar am absolvit șef de promoție cu 9,83 – cea mai mare medie din ultimii ani. Împreună cu mine a făcut facultatea și soția mea, practic o cumnată ne-a îndemnat, asistentă și ea la UPU. În afară de banii în plus la salariu, eu vreau să mă dezvolt profesional, să urc în carieră. După facultate, în 2020 am făcut master la Sibiu în management sanitar, absolvit anul acesta și în paralel am făcut și modulul I postuniversitar în psihopedagogie, la Suceava. Din toamnă voi face și modulul II.
A consemnat Cristina IORDACHE
