Ardealul îi cheamă, Ardealul ne cheamă!

Cale de vreo 450 de kilometri, de la Piatra-Neamț la Oradea, ai timp suficient să te gândești la întâlnirile ce te așteaptă, să reevaluezi contextul deplasării semi-private și câte și și mai câte altele la care îți fuge mintea. Asta dacă un drum standard de vreo șase ore și un pic, pe care îl știi cu ochii închiși, nu se transformă în film de groază.

Avea să înceapă, într-o dimineață luminoasă din săptămâna cu Școala de Diplomație de la Colegiul Național Petru Rareș, după Lacu Roșu. În rol de prim-terorist al zilei în trafic, un driver de VW Golf cu număr roșu de Neamț. Înșirase în spate o coloană lungă-lungă, de să-i pui eticheta ceea cu unitate în diversitate. Unitatea au respins-o categoric niște gipanopați voluminoși înmatriculați în Moldova. Republica Moldova.

Continuarea în amănunt a jurnalului de trafic, cu lucrări nesemnalizate și camionagii (în exclusivitate băștinași!) pasionați să circule pe mijlocul șoselei, ca de-un exemplu spre Parajd (Praid), sau ucrainienii cu mașini de lux dar fără turelă, care conduc de parcă ar avea imunitate de război, nu rezolvă absolut nimic. Probabil nici evocarea dezastrului de la Chețani, la ieșirea de pe ciotul de vreo 35 km de presupusă „haftostradî” de la Tg. Mureș, nu va sensibiliza pe cineva. Pozele nu-s grozave din cauza condițiilor, însă susțin mărturia.

Circulație „ioropeană”

De pe breteaua de ieșire și kilometri întregi spre Câmpia Turzii, circulația era pur și simplu blocată pentru că, la o prăpădită de lucrare de câțiva metri lungime pe un sens de circulație, niște tembeli nu-și organizaseră activitatea, plus că doi dirijori de trafic nu știau cum să folosească paletele alea cu o față roșie și una verde. Peste un ceas acolo, plus blocajele pitorești de la Gilău, Huedin și Aleșd, au generat un record: 8 ore și 27 de minute de șofat efectiv. De la Oradea la Viena, cale de 500 km, se ajunge în maxim 5 ore.

■ Când doamna general Ben Natan nu ajunge la Piatra-Neamț

Cu sau fără școala de vară pentru liceeni, raidul de circa 1.000 km în Ardeal era programat. În numele prieteniei, cu nostalgia unor relații cândva și oficiale, vechi de 30 de ani – însă abandonate de ceva vreme! – între Piatra-Neamț și parteneri minunați din Israel. Suprapunerea era interesantă.

La Băile Felix, a venit pentru a doua oară în acest an familia Judith și Efi Ben Natan. Am mai scris despre ei. Doamna este de loc din Fălticeni, domnul din Piatra-Neamț. Sunt oameni de patrimoniu comun, implicați în istorica înfrățire cu orașul Lod, evocați și cu alte ocazii în Mesagerul de Neamț.

Judith și Efi Ben Natan

Judith, o adevărată legendă, este prima persoană originară din România care a ajuns la rangul de general în Armata Israelului. A condus Corpul de femei. Efi, băiatul celebrului Pincu Natanzon, are un portofoliu mai larg de activități, printre care și administrarea spitalelor militare din Israel. Vin constant încoace, chiar au lucrat ani de zile pentru mediul privat, dar spre Vest, Vestul României. Dragostea pentru țara natală au transmis-o și celor patru copii. La Piatra-Neamț nu i-a mai invitat nimeni, oficial, de 27 de ani.

Acțiunea rareșistă era un fantastic prilej pentru elevi să cunoască asemenea oameni. Până la urmă, s-ar fi găsit o soluție pentru transportul dus-întors spre Oradea. Numai că deșteptăciunile noastre n-au găsit un taximetru pentru a o aduce la Petru Rareș pe Lucia Grădinariu (Ostahie), venită în vacanță pentru aproape o lună de zile la părinții care locuiesc în apropierea vechii săli de sport Ceahlăul. Lucia, cu o carieră profesională de excepție în SUA, ce conține contribuții esențiale în arhitectura de sistem a telefoniei mobile, e șefa promoției 1981 de la Petru Rareș.

O reîntâlnire cu marea doamnă a Diplomației noastre, Răduța Matache (Vișan), căreia îi predase Cheia liceului în iunie 1981, era subiect garantat de știri naționale, pentru a nu mai vorbi despre ce ar fi însemnat o prelegere despre Diplomația militară susținută de doamna general. La o adică, fără restricții, povestea ceva și unic pe partea civilă, despre vărul ei Moshe Arad, născut la Cetate, unde își face Mircea Dinescu emisiuni culinare. Ilustrul ambasadror al Israelului în SUA (1987-1990), o perioadă de maximă reevaluare pentru România, are un fiu, Michael, care e arhitectul Memorialului World Trade Center.

Așa că reținem bucuriile de la Oradea și clasica urare a familiei Ben Natan: „Să fiți sănătoși, să fim sănătoși!”

■ Fast și naturalețe la Oradea

Printre bucurii se numără prima ediție a Festivalului „Sounds of Oradea”, deschis pe 13 august (amănunte pe soundsoforadea.com și în presa locală pe ebihoreanul.ro). Piața Unirii era pregătită cum la Piatra-Neamț o să prindem în altă viață. Eventual mai repede dacă, printr-un miracol-de-miracol, creatorul și organizatorul, Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, face pui sub Telegoală. Până și împrejmuirea decentă avea culoare, era plăcută ochiului, gardurile fiind transformate în spații publicitare. Evident, accesul s-a făcut numai cu bilete pe bani, fără urmă de favoruri. Ceea ce nu a intrat defel în contradicție cu puhoiul de oameni care a urmărit spectacolele din exterior, inclusiv la masă pe terasele din jur.

Dinadins, pentru a stârni invidia și amărăciunea pietrenilor, câteva detalii. La deschidere, pentru prima dată în România, s-a asistat la un spectacol multi-media în recital și orchestră, cu proiecții de film, sub genericul „Zâmbetul lui Charlie Chaplin”. Cu violonistul Philippe Quint în recital, au fost interpretate arii de operă compuse de însuși Charlie Chaplin, iar nepoata sa, Kiera, a salutat publicul și România de pe scenă.

Kiera Chaplin la conferința de presă (sursă foto: ebihoreanul.ro) )

Închiderea avea să îi aparțină directorului artistic al festivalului, dirijorul David Gimenez Carreras. Nu e coincidență de nume, ba e și dirijorul favorit al unchiului său, tenorul Jose Carreras. Care unchi a concertat la Oradea anul trecut, în septembrie, având-o ca invitată pe soprana Laura Bretan.

În altă epocă era invers, orădenii ne invidiau pe noi. Petru Filip, primul primar ales al Oradiei, în 1992, lua de zor notițe de la Gigi Ocneanu și Dan Marian Lospa, primarul, respectiv viceprimarul acelor ani.

(Ca o pălitură sensibilă, suplimentară, la adresa unor șmecheri locali, cam în aceleași zile s-a ținut la Oșorhei, nu departe de Oradea, un regal ecvestru internațional, cu obstacole, dresaj și concurs de atelaje.)

■ Declarația cu tâlc a lui Shlomo

Raidul a continuat la Bistrița de Bistrița-Năsăud, județ condus de președintele Radu Moldovan, un pesedist iubit și respectat cum nu prea găsești altul prin țară. Exceptând teroarea mobilă pe patru roți, identificată prin inconfundabile tăblițe de înmatriculare pe care scrie „UA” și au imprimat un steag în două culori, e o plăcere să șofezi pe drumurile din zonă, inclusiv pe cele județene. Sigur, mai sunt lucrări, numai că nimeni nu se supără. Ca o constantă, pentru tot traseul parcurs, se remarca ușor aglomerația de la benzinăriile Lukoil. Explicația e simplă: prețul de la pompă.

La Bistrița, timp de o săptămână, s-a desfășurat un cantonament internațional pentru echipe naționale de tenis de masă, categoria copii. Acolo funcționează, poate n-o să credeți, un Centru olimpic de tenis de masă. Cine au venit cu mare drag într-o țară în care e imposibil ca familiile lor să nu aibă vreo rudă, acolo, măcar în categoria bunicilor și neamurilor extinse ale bunicilor? Copii frumoși din Israel. Corpul expediționar sportiv a fost condus de șeful Comisiei tehnice a Asociației israeliene de tenis de masă. În echivalent românesc vine director tehnic al federației. E nimeni altul decât Shlomo Abramovici, cel mai constant navetist între Piatra-Neamț și Lod, uneori de două ori pe an, artizan al înfrățirii parafate în decembrie 1994 în orașul unde se află mormântul Sfântului Gheorghe.

Shlomo Abramovici

De când în anul Centenarului Marii Uniri s-a convenit împreună cu fostul primar Dragoș Victor Chitic (aka DVC 2 – n.a.) asupra proiectului comun dedicat punerii în valoare de pelerinaj a cimitirelor evreiești, cu accent pe cel de sub Pietricica, în spatele spitalului județean, proiect de care s-a ales praful, nimeni nu l-a mai deranjat oficial pe inegalabilul lobbyist Shlomo. Fotografia următoare, extrasă din albumul de colecție și datând din 2005, e ilustrativă:

Cine-o fi al doilea din dreapta?

În dreapta e Shlomo. Lângă el stă un foarte bun și statornic prieten, fost ministru al construcțiilor și locuințelor. Îl cheamă Isaac Herzog. Acum e președintele Israelului, cum a fost și tatăl său, Chaim.

De loc din Focșani, cu soție din Suceava, Shlomo nu se lecuiește de Piatra-Neamț, cel mai drag oraș din România. E posbil să vină încoace în toamnă, doar privat, că i s-a făcut dor de de anume oamenii. Așa hâtru cum îl știe multă lume, sătul de neseriozitatea politicienilor noștri, a transmis un mesaj cu tâlc de la Bistrița: „Toți banii pe care i-am câștigat din politică îi dau dușmanilor mei”.

Inspirați de el, la fel vor face și doi gazetari încă în activitate, martori din 1992 încoace ai relațiilor cu Israelul, cu toți banii câștigați din consemnarea și relatarea a tot ce Piatra-Neamț a avut la îndemână în regim preferențial și a dat cu piciorul în „conexiune” cu Țara Sfântă. Anii au trecut, prietenii prezentați sunt plini de energie, de pasiune, de devotament pentru defuncta Perlă a Moldovei, dar au peste 70 de ani. În lipsă de altceva, Ardealul îi cheamă, Ardealul ne cheamă.

■ Un gând pentru mârlani și momâi

Fără patimă, cu dedicație pentru cultul performanței și reținând (cât de cât) condiția generală de rătăciți în tradiție, un accent modest legat de întoarcerea de la Bistrița prin Lacu Roșu, pe 15 august, are un haz amar. Tot ce a fost frumos, inclusiv ocolirea Reghinului și evitarea altor aglomerări via drumuri județene, s-a întunericit în fața mârlăniei. Iar mârlănia e un cuvânt pașnic pentru comportamentul șoferilor, generos supervizat de niște milițiști sau polițieni rutieri impotenți profesional, aflați în tură operativă la Gyilkostó, după cum scrie pe niște table bilingve. Impotenții de lângă lac erau frați mai mari ai rânjitorilor la coloanele de mașini de la Alexandru cel Bun, la intersecția spre Mănăstirea Bistrița. Rămân singurele momâi cu certe atribuții rutiere întâlnite cale de aproape 1.000 kilometri. Shalom, dragilor!

Viorel COSMA