Consilierii județeni ai Uniunii Salvați România Neamț, prin glasul liderului de grup Maria Apostol, au făcut public demersul lor adresat conducerii Consiliului Județean Neamț prin care cer ca ședințele să se desfășoare cu prezență fizică, nu prin intermediul internetului. Demersul lor, unul firesc și normal, ar trebui urmat și de ceilalți consilieri, inclusiv cei din PSD, dacă consideră că ceea ce fac în ședințele Consiliului Județean este un lucru important, nu doar formalitatea de a aproba proiectele care vin din zona executivului.
„Sătui de ședințele online ale Consiliului Județean, unde de cele mai multe ori apar probleme de conexiune și nu este asigurat un cadru propice pentru dezbaterea subiectelor de pe ordinea de zi, am hotărât să facem și o solicitare scrisă prin care cerem ca ședințele CJ și ale comisiilor de specialitate să se desfășoare în format fizic. Asta după ce, verbal, am tot solicitat acest lucru din momentul în care au fost ridicate restricțiile din perioada pandemiei.
Din punctul nostru de vedere, acum nu mai avem nici un motiv întemeiat să ne întâlnim doar online. Așteptăm un răspuns favorabil din partea conducerii CJ Neamț, iar următoarea ședință să aibă loc la sediul instituției”, menționa postarea Mariei Apostol.
Foto: Facebook/Maria Apostol
V.B.