Sunt 23 de candidați înscriși care susțin astăzi, 8 septembrie proba scrisă din concursul organizat pentru ocuparea a 15 funcții de director și 9 de director adjunct rămase vacante după primele două sesiuni. Nu este clar la ce oră începe efectiv proba, întrucât anunțul publicat de Inspectoratul Școlar Neamț precizează doar că accesul profesorilor se face începând cu ora 8. Cel mai probabil se respectă ora 10 de începere a probei, așa cum este stipulat în ordinul 30825 din 28 iulie 2022 al Ministerului Educației.
Ca și până acum, proba se desfășoară la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț, în clădirea extensie din laterala stângă, pentru a nu tulbura cursurile și pentru asigurarea condițiilor necesare. Durata testării este de 120 de minute, timp în care candidații au de răspuns la 50 de întrebări, fiecare cu un singur răspuns corect. Scopul probei este de a evalua competențele esențiale unui manager de școală. Proba trebuie monitorizată și înregistrată audio-video, rigoarea fiind cea generală: candidații nu au voie cu surse de inspirație asupra lor, cu telefoane, căști sau orice altceva i-ar putea ajuta la scris, altfel riscă eliminarea și pierd dreptul de a ocupa vreo funcție de conducere în sistem.
Primele rezultate se afișează tot astăzi, urmate de depunerea contestațiilor până mâine, 9 septembrie, inclusiv și publicarea notelor finale în ziua de 13 septembrie. Abia după ce afle notele primite, candidații își anunță postul pe care și-l doresc și depun documentele necesare pentru școlile la care au nevoie de aviza suplimentare, cum este cazul școlilor teologice. Perioada de depunere a opțiunilor este 14-18 septembrie, urmată de desemnarea comisiilor de interviu și publicarea de IȘJ Neamț a graficului pentru desfășurarea interviurilor, în perioada 22-29 septembrie. După ce contestațiile sunt soluționate, notele finale la acest concurs sunt afișate în 30 septembrie și acei candidați care au fost admiși la mai multe școli vor trebui să se decidă unde rămân până în 3 octombrie. Deciziile de numire în funcții vor fi emise la data de 5 octombrie, etapă care încheie această sesiune de concurs.
C.I.