Un recent comunicat al Ministerului Sănătății este pe care să creeze disensiuni între cadrele didactice și între acestea și sindicate. În comunicat se preciza că „Pentru aplicarea prevederilor OUG 48/2022 privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021, Ministerul Educației a dezvoltat, în cadrul aplicației informatice EDUSAL, un modul dedicat calculării tranșelor cuvenite. Nu există disfuncționalități în asigurarea salariilor personalului din învățământ. OUG 48/2022 se referă la diferențe salariale, iar în acest an se efectuează plata primei tranșe. Nu există personal în sistem pentru care, în urma prelucrării datelor, sumele rezultate să fie negative.”
Gabriel Ploscă, liderul Sindicatului Liber din Învățământ Neamț și vicelider în cadrul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția că nu toate cadrele didactice îndreptățite vor primi diferențele salariale promise de Ministerul Educației. Asta deoarece OUG 48/2022 se referă la acordarea sumelor DOAR pentru profesorii care nu au hotărâri judecătorești, precizează Gabriel Ploscă.„Pentru că sunt foarte multe acțiuni câștigate în instanță, și-au dat seama că pierd foarte mult, întrucât noi cerem și dobândă și au adoptat Ordonanța 48/2022 pentru intrarea în normal, după ce ne-au furat atâția ani. În județul Neamț sunt aproximativ 1.500 de cadre didactice, dar nu toți vor primi acum, fiindcă mulți au hotărâri judecătorești și tocmai aceștia nu vor primi. Ei vor să dea acum doar celor fără hotărâri judecătorești, fiindcă la hotărâri judecătorești sunt sume mult mai mari și nu au bani. Dar noi nu suntem de acord, deja s-a cerut o amânare și se negociază zilele acestea la Ministerul Educației pentru a găsi o soluție să dăm banii la oameni, altfel o să ieșim în stradă!” – argumentează liderul S.L.Î. Neamț.
Referitor la amânarea aplicării normativului, Gabriel Ploscă mai spune că a fost cerută de sindicate, deoarece exista riscul ca mulți din beneficiari să fie omiși din cauza problemelor tehnice din platforma unde se înregistrează salariile din Educație. „Au fost probleme în Edusal, au fost și disfuncționalități, fiindcă li s-au cerut în școli să dea situațiile în două-trei zile, deși guvernanții au avut la dispoziție 90 de zile. Am obținut amânare până pe 28 octombrie ca să aibă timp să introducă toate datele”, adaugă Gabriel Ploscă. Despre aceste plăți cuvenite profesorilor pe ultimii cinci ani puteți reciti aici.
Ministerul, în același comunicat, spune, imperturbabil că ”Modulul informatic implementat este în concordanță cu prevederile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Deși au fost transmise instrucțiuni de utilizare a aplicației informatice și au fost organizate mai multe sesiuni de instruire în sistem videoconferință cu personalul responsabil la nivel de județ/municipiul București, au apărut unele erori de calcul privind diferențele aferente, rezultate din operarea programului informatic sau prin utilizarea acestuia în cazul unor categorii de persoane care nu făceau parte dintre beneficiarii ordonanței. Pentru ca personalul beneficiar să intre în posesia sumelor cât mai repede, Ministerul Educației a propus inițial termenul de 19 octombrie pentru introducerea datelor și prelucrarea acestora. Ca urmare a solicitărilor federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, termenul a fost prelungit până la data de 28 octombrie. (…) La data de 1 noiembrie, Ministerul Educației va pune la dispoziția inspectoratelor școlare toate sumele necesare pentru a se efectua plățile către beneficiari” – se arată în comunicatul din 20 octombrie.
Diferențele salariale se acordă în tranșe pe 5 ani, acum urmând să fie achitate 5% din sume și restul în tranșe de 10%, de 25% în fiecare din următorii doi ani și ultima tranșă va fi de 35% în al cincilea an.
Cristina Iordache