“Mesagerul de Neamț” își propune să prezinte săptămânal câte o secție a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. Demersul vine în ideea în care considerăm că este momentul unei apropieri între cei care produc actul medical și beneficiari. Se vorbește foarte mult despre spital, dar de multe ori doar la nivelul instituției sau al Consiliului Județean. De aceea vrem, în măsura în care există deschidere, un dialog cu șefii de secție, cei care gestionează direct activitatea medicală. Secția ORL este una nu foarte mare, are doar 25 de paturi, dar este una din cele care lunar depășește contractul cu CAS. Asta înseamnă mai mulți bani pentru spital și implicit pentru secție. Dr. Petronela Cerasela Lujinschi este medic șef din 2017, atunci interimar și din 2021 în urma concursului. Nu a avut contracandidat, dar și-a asumat responsabilitatea, una complexă, ca și cazurile rezolvate împreună cu echipa secției.
– Sunteți medic la spitalul județean de 22 de ani, medic șef din ianuarie 2017, după pensionarea dr. Ioan Lazăr, ați dat și concurs între timp, de ce ați acceptat funcția?
Să știți că nu am vrut funcția! În 2017 manager era domnul Liviu Negelschi, nu voia nimeni să fie medic șef și el mi-a explicat că trebuie o schimbare la ORL, că dr. Lazăr fusese șef vreo 25 de ani. Nici acum, în 2021 și nici atunci nu cred că voia cineva, fiindcă sunt atribuții și responsabilități. Dar pe mine nu mă sperie. Singura dată când m-am speriat a fost la alegerea specialității. Prima oară am vrut Pneumologie, dar am renunțat fiindcă mi-au zis că trebuie să fiu voinică, că voi lucra cu bolnavi de tuberculoză și sunt riscuri, eu sunt cam micuță. Dar iată că acum avem mulți bolnavi cu TBC la ORL. Am făcut un an pneumologie, mi-a plăcut, dar am renunțat și am ales ORL. Mi-a plăcut fiindcă nasul, gâtul și urechile comunică între ele și practic ai 3 boli, dar tratezi una și le rezolvi și pe celelalte. Asta m-a atras, faptul că sunt trei organe care comunică între ele.
– ORL-ul și-a revenit foarte rapid după pandemie și a ajuns una din cele mai profitabile secții, care este situația personalului?

– Care este dotarea secției? Cred că putem vorbi deschis, mai ales că acreditarea bate la ușă.

– Cu toate aceste limitări pe parte de personal, aparatură, cum reușește secția ORL să fie printre cele mai eficiente?

– Sunt probleme cu medicamentele?
Au fost sincope, dar acum stăm bine. Avem o farmacistă șefă foarte activă și implicată, e suficient să-i spui că ai nevoie de ceva și imediat caută, aduce sau prepară. Imediat ce primește medicamente sau donații, ne și anunță.
– Sunteți pregătiți de acreditare?

– Care este cea mai mare realizare și cea mai mare dezamăgire?
Nu este profesională, dar cea mai mare realizare a mea este copilul meu. Ștefan este acum medic rezident nefrolog la Fundeni, în anul I. El și-a ales specialitatea, fără vreo influență din partea noastră, a părinților. Și a ales clinica datorită muncii lui, a fost al 19-lea pe țară, vă dați seama. Despre mine, ca medic, pot spune că mă străduiesc. Nu sunt nici regina chirurgiei, nici regina ORL-ului, dar mai sunt și boli simple care trebuie tratate. Nu suntem toți în centre universitare. Pacienții au nevoie să știe că-și găsesc medici care să-i rezolve. Dacă noi nu putem, îi îndrumăm mai departe, fiindcă avem competențe limitate, posibilități limitate și e bine să admiți cât poți face. Dacă apar complicații, altfel se poate interveni într-o clinică universitară, de pildă, decât într-un spital județean. Dar ceea ce știu este că majoritatea pacienților secției ORL Piatra-Neamț sunt mulțumiți de personal, în timp au căpătat încredere. Contează să fii un medic bun, dar și să pui suflet în ceea ce faci, pacientul simte. Timpul nostru este limitat, totuși, dar cu toții, personal superior și personal mediu, reușim să comunicăm și să interacționăm cu pacienții, toți știm cât de mult contează pentru bolnavi o vorbă bună. Neîmpliniri profesionale am multe, fiindcă sunt multe limitări. Dar fac 54 de ani acuși, o vârstă la care nu mai pot decât să mă perfecționez. În meseria asta lucrez cu oameni, depinde și de terenul profesional și uman al fiecăruia. Sper să-i pot ajuta pe cei tineri, care vin acum din urmă, se schimbă generația. Îmi mai doresc ca și pacienții să fie mai responsabili. Ei trebuie să înțeleagă că, odată boala instalată, trebuie să se îngrijească mai mult, e efort comun cu echipa medicală. Ne vin foarte mulți pacienți neoplazici, mulți în ultimul stadiu. Pe de o parte, nici nu se face depistarea precoce, pe de altă parte nici nu se face medicină de prevenție. Oamenii se neglijează, iar unii pur și simplu nu au șansă, oricât de preocupați sunt! Dar, în genere, sunt mult mai mulți bolnavi ca înainte de 2020. Populația este tot mai bolnavă, cred că și din cauza stresului. Prea alergăm ca să rezolvăm partea financiară a vieții.
A consemnat Cristina IORDACHE
Personalul secției ORL
– dr. Petronela Cerasela Lujinschi, medic primar, șef seție
– dr. Mihaela Cristina Petrilă, medic primar
– dr. Mihai Liviu Gherghescu, medic primar
– dr. Mariana Cornelia Tomescu, medic primar
– dr. Carmen Elena Caramziuc, medic specialist
– dr. Albert Mihai Apetrei, medic specialist
– dr. Cristina Horodniceanu, medic primar, coordonator compartiment OMF
– dr. Ioana Florinela Cernat, medic specialist
– asistent șef Ecaterina Vilichi.