Avertisment: Acest text este o invitație, nu o cronică de spectacol.
Să pui în scenă capodopera Rinocerii în aceste vremuri, în România natală a scriitorului și dramaturgului de expresie franceză Eugène Ionesco (1909-1994), întrece îndrăzneala regizorului Lucian Giurchescu din 1964, îndrăzneală expusă și consumată când a montat piesa la Teatrul de Comedie din București, cu directorul Radu Beligan în rolul principal. Vremurile de atunci erau pe dezgheț, acum sunt pe îngheț. Paradoxul e cu atât mai tăios cu cât spectacolul se joacă acum la o adresă pe care n-ai fi pariat anterior premierei de duminică, 28 mai, de Ziua Românilor de Pretutindeni – fostul Templu al Culturii Naționale cunoscut drept Teatrul Tineretului.
Rămâne ca impersonalul timp și Pădurea politică tutelară (aka CJ Neamț), insensibilă în continuare în fața agresiunilor aculturale (desfășurate după fugărirea directorului Liviu Timuș în 2017), să demonstreze dacă marcăm un viraj radical spre resurecția inconfundabilei glorii de odinioară a TT, ori dacă ni se administrează un „accident” abil elaborat. Din păcate, publicul care respinge asocierea cu periculoșii și ticăloșii haștagopiteci, rezistopați și curcubeiști, accentul căzând pe cântăcioșii sub steag străin, e contaminat de-o tăcere profundă. Culmea e că segmentul de public tânăr ar avea toate atuurile să vibreze în fața abordării componistice și artistice a regizorului Radu Iacoban, o creație ce pare desprinsă dintr-un colaj de capitole cu amintiri de viitor. Vin ca un mix de luminoși Cavaleri Jedi luptând cu nenorociții Lorzi Sith păzitori ai Ministerului Adevărului dintr-un univers distopic orwellian în care luptăm să găsim omul-carte deținător și rostitor al Anatomiei distructivismului uman, lăsată moștenire de Erich Fromm.
Pionier al literaturii și teatrului absurdului, magnificul Eugène Ionesco avea să afirme în repetate rânduri că piesa, inițial o proză publicată în 1957, se referă în egală măsură și la ideologia comunistă, la fel de monstruoasă ca ideologia nazistă. În capitolul dedicat genezei și interpretării piesei, din mai mult ca perfectul program de sală conceput de Raluca Naclad, se amintește un punct de inflexiune ce trimite la ascensiunea Gărzii de Fier. Trecând peste perpetuarea confuziei între Gardă și legionarism, reținem: „Rinocerii este fără îndoială o piesă antinazistă, dar ea este, mai ales, și o piesă împotriva isteriilor colective și a epidemiilor ce ascund acoperirea rațiunii și a ideilor, dar care sunt nu mai puțin grave boli colective, pentru care ideologiile nu reprezintă alibiuri: dacă ne dăm seama că istoria o ia razna, că minciunile propagandelor vin să mascheze contradicțiile dintre fapte și ideologiile care le susțin, dacă aruncăm asupra actualității o privire lucidă, e de-ajuns ca să fim împiedicați să sucombăm în fața <<rațiunilor>> iraționale și să scăpăm de toate amețelile”.
În același program de sală, amintind de volumul Prezent trecut, trecut prezent de Eugène Ionesco, se reiau pasaje din jurnalul său de la sfârșitul anilor ‘30 ai secolului trecut, în care apare pentru prima dată „rinocerul” ca simbol al individului orbit de o ideologie totalitară:
„Imaginați-vă că într-o bună dimineață observați că au luat puterea rinocerii. Ei au o morală de rinoceri, o filosofie de rinoceri, un univers rinoceresc. (…) Singur, sunt singur, înconjurat de oamenii aceștia care sunt pentru mine tari ca piatra, la fel de periculoși ca șerpii, la fel de implacabili ca tigrii. Cum poți comunica cu un un tigru, cu o cobră, cum să convingi un lup sau un rinocer să te înțeleagă, să te cruțe, ce limbă să le vorbești? Cum să-i faci să admită valorile, lumea interioară pe care o port? În realitate, fiind ultimul om în această insulă monstruoasă, nu mai reprezint nimic, doar o anomalie, un monstru”.
Mai departe, din neuniversul asamblat miraculos de Radu Iacoban și centrat pe rezistența lui Bèrenger, e obligatoriu de semnalat amenințarea purtată de Homo Digitalis. Unicitatea strigătului „Vreau să rămân om!”, îmbrăcată în expresivitatea și rostirea lui Mircea Postelnicu, e incompatibilă cu inteligența artificială. Dar, ce să vezi, o curiozitate demnă de autenticul spirit al TT și de identificarea lui Eugène Ionesco drept Bèrenger a îndemnat-o pe Raluca Naclad să ia legătura cu Chat GPT, în ideea de a-i testa capacitățile analitice. Și a întrebat: Există o similitudine între conceptul de <<singularitate>> în opera lui Eugène Ionesco și conceptul de <<singularitate>> referitor la Inteligența artificială? Răspunsul neminune îl găsiți în programul de sală. E recomandabil să-l citiți după ce veți vedea rinocerii la fereastră. La fereastra din decor, că încă nu au ocupat străzile.
Strict despre montare vorbind, într-un limbaj pământean de consumator de teatru, TT ne-a făcut rost de un spectacol grandios. Regizorului i-a reușit un decupaj perfect, eliberat de repetițiile prelungi ale originalului. Gândirea lui, una ce-l plasează în galeria uriașilor regizori din istoria Teatrului Tineretului, sclipește în toate detaliile piesei. Jocul actorilor, susținut de o scenografie, o muzică și un lighting design de mare clasă, este cu adevărat luminos, mai ales în această abordare în care, spre deosebire de versiunea lui Giurchescu, ca de-un exemplu, nu avem rolul și actorul. Opt actori din distribuție joacă fiecare câte două roluri și le-au ieșit, cum se zice, la marele fix!
Iar, ca de final, a reaminti a nu știu câta oară că dacă vrei să înțelegi prezentul, trebuie să-ți imaginezi viitorul, devine o expresie a recunoștinței pentru acest spectacol. I s-a dat glas, pe viu, în Rotonda TT, după premieră.
*****************
(*) Rinocerii
de Eugène Ionesco
traducerea: Vlad Russo și Vlad Zografi
regia: Radu Iacoban
scenografia: Tudor Prodan
muzica: Aida Šošić
lighting design: Lucian Moga
fotografii: Marius Șumlea
regizor tehnic: Lucian Damian
distribuția: Mircea Postelnicu (Bèrenger), Florin Hrițcu (Jean/ Dudard), Nora Covali (Daisy), Elena Popa (Gospodina/ Doamna Boeuf), Daniel Beșleagă (Domnul Bătrân/ Doamna Jean), Dragoș Ionescu (Logicianul/ Domnul Jean), Corina Grigoraș (Chelnerița/ Pompier), Cătălina Eșanu (Soția Băcanului/ Pompier), Andrei Merchea-Zapotoțki (Băcanul/ Domnul Papillon), Emanuel Becheru (Patronul Cafenelei/ Botard)
******************
Viorel COSMA