Organizaţia Judeţeană a Alianţei Naţional Ţărănistă va fi constituită, oficial, astăzi, 16 iunie, la Zăneşti, în prezenţa avocatului Radu Gidău, preşedintele la nivel naţional al partidului. Tot astăzi va fi numit şi coordonatorul filialei Neamţ a noului partid. Pe surse se pare că acesta va fi Gheorghe Triboi, fostul director al Publiserv şi consilierul primarului de Roznov, Vasile Pavăl.
- Morală creștină;
- Democrația adevărată;
- Dreptate socială;
- Patriotism luminat”, precizează organizatorii într-un comunicat de presă remis redacţiei. (Angela Croitoru)
Parteneri
Mesagerul Bacău Doi consilierii județeni liberali au demisionat din Consiliul Județean Bacău
ZCH FOTO. A început asfaltarea pe strada Ștefan cel Mare din Piatra Neamț: primăria suportă doar jumătate din costuri
NewsEdge Icoana îndrăgostiților, copacul cu informatori și cartierul din cartier. Istoricul Anita Sterea ne spune secretele străzilor din Cotroceni
BusinessEdge Global Vision preia fostul sediu Alpha Bank. Tranzacția pentru cele două clădiri de 10.000 de metri pătrați a fost intermediată de Colliers
