Jumătatea de vest a județului Neamț este sub avertizare cod galben de furtuni cu tunete și fulgere. “În Carpații Orientali, de Curbură și în sudul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp“, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Atenționarea este valabilă pe 3 iunie, de la ora 12:00 la 21:00.

Pentru următoarele trei zile, în perioada 4-6 iunie, la nivelul întregii țări este în vigoare o informare meteo de disconfort termic ce va fi în creștere, iar în sud și est indicele temperatură-umezeală va atinge sau chiar va depăși pragul critic de 80 de unități. Va fi caniccaniculăulă în zona de sud a Moldovei unde se așteaptă temperaturi maxime de 34-36 de grade la umbră.
(G.S)

Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge AUR cere dezbaterea proiectului privind 300 de parlamentari. Legea intră în comisiile Parlamentului
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT



