Ziua de 1 august este declarată Ziua Națională a Salvatorilor Montani. Cu această ocazie Salvamont Neamț organizează Ziua Porților Deschise. Acțiunea are loc la sediul central al Salvamont Neamț din Durău pe 1 august, în intervalul orar 11:00-15:00. Timp de 4 ore turiștii aflați la poalele Ceahlăului dar și localnicii care nu au intrat niciodată în sediul Salvamont, pot primi explicații despre modul de lucru al celor care și-au ales acestă meserie.
„Acei care vor dori să ne fie alături pentru câteva minute vor putea vedea dotarea tehnică cu care zi de zi veghem la siguranța dumneavoastră. Autospeciale, mijloace de salvare de ultimă generație, comunicații digitale, modulul de salvare avansat, echipamnete de intervenție și supraviețuire, echipamente medicale și demonstrații ale centrului de analiză de date a imaginilor relizate în cadrul misiunilor aero a dronelor de căutare&salvare Enterprize 3T”, anunță Salvamont Neamț pe pagina de Facebook.
(G.S.)