În evoluția oricăruia dintre noi apare un moment în care punem un punct și vrem să fim altceva. Este vorba de concediu. Alarma telefonului este eliminată, grija locului de parcare este nulă, ni se rupe de ce ar fi trebuit să facem dacă nu era concediul și tot așa. Aparent o perioadă cu parametri ajunși pe verde, fără stress, ba chiar cu oarece pofte potolite cu greu în ultimele săptămâni, nu de alta, dar mai sunt și superiori care nu au aceleași simțăminte și se poate lăsa cu deranj. Bun. Suntem în concediu, cum procedăm? Aici încep problemele. Concediul este asimilat plăcerilor și acestea asimilate confortului, speță total greșită, pentru că o seamă de înaintași ne trag de mânecă și ne atenționează: pentru plăcere trebuie să participi, pentru confort nu e musai. Sigur acest conflict care a făcut obiectul unei conferințe a lui Sigmund Freud la început de secol XX, nu este perceput la adevărata valorare și nu de multe ori întâlnim oameni trecuți prin concediu mai obosiți decât prevede legea, ba și cu o poftă nebună de a merge din nou la muncă, unde se mai pot relaxa. Și nu vorbim doar de cei ce trudesc la stat. Și în mediul privat e la fel.
De ce se întâmplă asta? Eu zic, de la proasta alegere. Contemporanii noștri nu au asimilat încă miezul zicerii cu plăcerea și prostia, care se plătesc. Și am în vedere un exemplu copleșitor. All inclusive‐ul. Te ia de acasă, te duce în spațiul denumit resort și te aduce îndărăt cu vreo câteva kile în plus și câteva mii de lei în minus. Orice mișcare faci, imediat apare un nene care este gata să te scarpine chiar de nu te mănâncă și are grijă ca tu să nu faci nimic. Să fii intr‐un confort deplin. Ce trebuie să faci? Nimic. Să ai bani pe card și să fi rezervat din vreme. Restul nu mai contează. Rezultatul? Banal, aș zice. Vei povesti tuturor că ai fost în cutare loc. Și? Și atât. Ce ai văzut? Vecini de șezlong cu odrasle neastâmpărate și prosoapele schimbate din camere. Altceva? Păi, nimic, că nu era trecut în program. Recapitulând, ai dat un purcoi de bani cu aproape un an înainte ca să îmbuibi balcanic un trup mioritic, saturat de mici, ciorbă de burtă și sarmale. Altfel spus, dai bani să nu faci nimic. Dar ai un motiv să spui celor din jurbcă la anul mergi pe altă insulă, cea de anul ăsta nefiind tocmai potrivită pentru stilul tău.
Nu‐ți trebuie cercetători britanici să constați că lumea din jur nu gândește funcție de propria persoană și mai ales, nu știe ce trebuie să facă pentru propria persoană, pentru un motiv foarte simplu: cum o să apară pe aplicația lui Zuckerberg, să se umple de like‐uri. Da, este o realitate foarte brutală, lumea nu știe să aleagă ceea ce este potrivit pentru propriul edificiu și preferă să preia rețete mestecate pentru un bine verificat de altul și nu de el.
A te relaxa înseamnă și a ieși din zona de confort, cu ciorba de burtă și micii adecvați, spre altceva de care nu ai parte în mod obișnuit. Veți spune că mai este și capitolul buget. Corect. Dar cum vine asta să agonisești un an întreg pentru un concediu din care vii mai obosit? E absurd. Pentru că a merge șapte zile intr‐un resort de „șpe“ stele din Turcia, Bulgaria, Grecia sau nu știu ce insule, nu înseamnă că ai văzut țara respectivă, ca să mimezi un act cultural. Ai explorat doar câteva hectare din suprafața Turciei, Greciei sau Bulgariei, fără a‐i explora nici restul spațiului, nici cultura, nici istoria, nici sportul, nici muzica. Ai plătit în avans un serviciu, ai pus umărul la propășirea unui antreprenor care, cu banii tăi dați în avans, posesor de o oarece inteligență managerială, face alți bani fără a te face partener la succesul său. În fond sunt banii tăi. Dar, ce contează!? Ne permitem.
Și de ce mai sunt greve? De ce urlă societatea civilă? De ce se plânge lumea că o duce greu? E simplu de răspuns, dar greu de digerat și preferăm să luăm ce ni se oferă, în speranța plăcerii, dar cu certitudinea confortului, pentru că nu vrem să facem nimic. Și de unde plăcere?
Pe mai încolo.
GD Patraucean
