Primarul Andrei Carabelea, invitat în emisiunea „Cafeaua de dimineață” de la Mesagerul de Neamț a transmis o informație cumva așteptată: reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 8 nu va fi gata în acest an școlar, 2023-2024.

Lucrările de modernizare ale clădirii Școlii Gimnaziale nr. 8 din Piatra-Neamț, au mers mai greu și cu întârzieri încă din primăvara anului trecut, când au început. Au fost necesare unele lucrări suplimentare și au apărut întârzieri și la achiziția unor materiale de construcții. În acest moment, deși se dorea redarea acestei unități de învățământ elevilor și profesorilor în cursul acestui an școlar, este clar că modernizarea școlii nu va fi gata decât cel mai devreme în septembrie anul acesta. Copiii vor putea intra în școala modernizată la începutul viitorului an școlar.
În decembrie anul trecut stadiul fizic al lucrărilor era de sub 70%, deși termenul de finalizare era 31 decembrie și proiectul a trebuit să fie etapizat până la 31 decembrie 2024.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini: Denisa Popa
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





