„Alegerile sunt evenimentul central al unei democrații. El conferă un scenariu de întemeiere pentru orice fel de autoritate publică, dar și un spectacol al mentalităților și al timpurilor umane” – Florea Ioncioaia
Ziarul „Ceahlăul” din 3 martie 2004 își întreba cititorii curioși: „Pe cine ați vota primar în Piatra Neamț astăzi?”. Și pentru a fi cât mai clari, organizatorii concursului ofereau pe prima pagină a ziarului chipurile zâmbărețe a 7-8 candidați: Rotaru, Ștefan, Onisei, Mancaș, Ouatu, Munteanu, Hirțe… Concursul a durat până la 25 mai 2004, și a oferit câștigătorilor 6 milioane de lei pe lună. De ce începe lista candidaților cu Ion Rotaru? Simplu: a mai fost în fruntea obștii odată, la Piatra Neamț, cu rezultate faine. A fost un cetățean loial confraților săi din PSD. A realizat numai lucruri frumoase: a asfaltat tot orașul, a modernizat ștrandul de Peste Vale, a scos o foaie, publicație pentru Primărie, intitulată „Informația”…
Cum s-au încheiat alegerile locale din 2004 de la Piatra Neamț? Cu o mare surpriză. S-a inaugurat pe Borzoghean alesul Gheorghe Ștefan, care a fost lăudat cu vorbe alese de dl. Stolo. Cum locuiesc pe Borzoghean, am reținut „laudatio” în întregime. Și cum o campanie electorală locală, parlamentară, prezidențială e cu surprize, n-au lipsit nici aici. La pomul lăudat e bine să nu mergi cu sacul. Și anii au trecut, cum zic cronicarii. Greu și cu opinteli. De 7 ani, ultimul primar condamnat de justiție încearcă să dovedească că nu a trișat și nu dovedește. Comportamentul primarului pietrean despre care vorbim seamănă perfect cu un primar al Iașului din perioada interbelică, Osvald Racoviță, în vremea căruia la Iași a luat foc Piața „Sf. Spiridon”. Cine a fost primul, micu’ Nero, încă nu știm. Alături de astfel de primari, „viitorul nu are sens”!. Este? Că majoritatea candidaților la fotoliul de primar în Piatra Neamț au dat-o în bară în problema longevității, e altă poveste. O știți mai bine!
Apropo… nu vă ispitește un fotoliu de primar?
Dacă răspunsul este afirmativ, trebuie să îndepliniți mai multe condiții. Prima: „să fiți fiul satului”, «veneticii» nu fac impresie bună. Nu încap de neamuri. Trebuie să te hârjonești cu Smărăndița, zgâtia popii din sat, aia cu Calu’ Bălan și cu Ionică din Humulești, ăl cu Pupăza din tei. Trebuie să locuiești între Biserică, Școală și Primărie. Trebuie să știi din câte sate e formată comuna ta, ce probleme nerezolvate are fiecare sat: apă, canal, asfalt… A doua condiție: neamurile tale trebuie să figureze pe monumentul eroilor din comună, cel mare și frumos din curtea școlii. Să depui flori în fiecare an de Ziua Eroilor. A treia condiție: să respecți veteranii de război rămași în viață. Respectați înaintașii merituoși: învățătorii, profesorii universitari, ofițerii superiori, revoluționarii, sportivii celebri. Trebuie să cunoști bețivii satului, scandalagiii și oamenii certați cu legea. Numai așa poți pretinde că înțelegi conținutul social și politic al comunei în care îți duci zilele amare.
În perioada interbelică, un parlamentar mințea de înghețau apele, de la înalta tribună. Cuvânta astfel: „Domnilor, trăim vremuri memorabile, înălțătoare, mari”. Un frate de breaslă, ceva mai sincer, a continuat ideea, dar altfel. „Cu oameni mici, mici, nimici politici ca tine și ca mine”. Ce a urmat? Un circ parlamentar pe cinste cu hohote de râs, aplauze, urlete, fluierături și înjurături de sezon. Ca cele de care avem parte acum.
Nimicii politici
Toate partidele politice, indiferent de culoarea lor, se nasc, înfloresc și mor. Cine ar fi bănuit că „partidul unic”, care a fost „centrul vital al întregii nații”, va avea un sfârșit atât de tragic? Și istoria curge înainte, fără partidele vechi. De 30 de ani, nu vorbim decât de frageda și fragila noastră democrație românească. Cei cu pretenții de doctori în democrație, o definesc în fel și chip. Democrația este un regim fundamental bazat pe alegeri, înseamnă guvernarea majorității. Chiar și atunci când absenteismul este exagerat? Se pare că da! Este regimul în care toate grupările interesate sunt reprezentate în Parlament. Pătrund mental poporenii aceste definiții laconice? Și da, și nu. Majoritatea înțeleg democrația prin prizma intereselor lor. Așa apar nimicii. Citește: invitații care intră în politică prin ușa din dos, să se îmbogățească. Îl dădeai afară pe ușă și intra pe geam. Poftitorii de onoruri și funcții. Culmea, unii dintre ei erau titrați, absolvenți de școli înalte și preferau postul de secretar la Primăria comunală decât profesor la catedră. Curios sau nu, nimicii politici s-au înmulțit peste tot. Până și la Piatra Neamț s-au „urșit”. Un exemplu concret?
Cu ceva ani în urmă, mă plimbam pe str. Petru Rareș din reședința de județ. La prima intersecție, surpraiz!, dau nas în nas cu un tovarăș de hârjoană din mahalaua Precista. Cu Banduly, numele lui adevărat Titi Buzdugan, muncitor fruntaș la „I.M.S. Ceahlăul” din Piatra Neamț. Amicul de copilărie nu mai arăta cum îl știam. Era într-un cărucior pentru persoane cu handicap, cu un picior lipsă, împins din spate de o doamnă distinsă. Cred că uitase și de botezul său făcut la Tribunalul târgului de Mareșalul Antonescu. N-am putut sta de vorbă din cauza doamnei care îl însoțea și care, în realitate, era o candidată la funcția de senator (!?). Oficia situația în care am surprins-o ca să-și mărească capitalul politic. E pozată într-un ziar local. Ce urmărea? Să fie apreciată de electorat. Să zică alegătorul: „Doamnă, sunteți ca o mamă adevărată!”. Din fericire, istoria a fost dreaptă. Banduly a murit iar candidata n-a mai ajuns în Senatul României. I-a stricat dosarul de cadre…
Concluzia la care se ajunge? De multe ori, la români, matematica, carnea de porc și democrația cad greu la stomac. Pentru mulți dintre noi, democrația înseamnă libertate, fără graniță. Până și crimele bestiale, violurilor, tâlhăriile, jafurile de proporții fantastice, sunt considerate „normale”. Încovoiat sub povara sărăciei și a mârlăniei, cetățeanul de rând cu bun simț e buimăcit. Nu știe încotro s-o apuce. Crede că vine Apocalipsa. Așa-i? De aceea vă recomandăm să nu vă amestecați în problemele pe care nu le cunoașteți. Nu-i sănătos!
„VAX”-ul, un partid al nepăsării naționale
Nu-i român adevărat cel care nu-și cunoaște istorie, religia, limba și, în ultimul rând, neamurile conlocuitoare cu care a trăit. Ce vreau să zic? Începând cu anul școlar viitor se introduce în licee o nouă materie de învățământ: „Istoria Evreilor. Holocaustul”. În 120 de pagini, manualul de care vorbim, Ghidul de utilizare, e structurat pe șase unități de studii. Exemplificăm:
- Identitatea evreiască și cunoștințe despre Holocaust.
- Evreii în istoria universală.
- Evreii în spațiul românesc în sec. XIV-XV.
- Holocaustul în Europa.
- Holocaustul în România pe teritoriile aflate sub administrație românească și N-V Transilvaniei.
- Evreii în România.
Manualul se distribuie în mod gratuit, atât în format tipărit, cât și în format digital. Ați auzit?
Cum și în ținutul Neamțului au avut loc evenimente „nedorite” între români și evrei (vezi cartea „Martiriul din România 1940-1944, Ed. Hasefer, București, 1991), problema rămâne de actualitate. Cine citește săptămânalul pietrean „Reformatorul” din 8 Martie 1925, află din articolul „O zi agitată” lucruri puțin cunoscute despre Piatra Neamț, târgul nostru natal. Despre păruiala cuzistă, organizată de prof. univ. A.C. Cuza, Peste Vale, locul de promenadă al pietrenilor. Despre steagurile negre și „cruci cu coarne – zvastici” fluturate violent pe la nasul pașnicilor pietreni ieșiți la promenadă. N-au lipsit nici spargerea unor geamuri evreiești și ponegrirea lui Nicolae Iorga, cărturarul.
„Pozna” de la Piatra Neamț a ajuns până la Iași, unde un student puțin țicnit a înființat mintenaș un nou partid, numit Partidul „VAX”. Ce voia să se sugereze prin numele noului partid e ușor de dedus. Numărul simpatizanților noului partid a crescut rapid, acceptat de democrația momentului. Partidul „VAX” nu avea nici ideologie, nici siglă, nici steag. Era al tuturor și al nimănui. Avea în schimb un salut „beton armat” și o deviză: „VAX”. Cum se salutau „vaxiștii”? Cu ceremonial. Șeful de partid, însoțit de 2 aghiotanți, pozau la Fundația din Iași, acolo unde era cândva „Cartea Rusă”, loc permanent aglomerat. Partidul VAX a cucerit Iașul. Membrii de rând ai partidului treceau prin fața marelui șef, în pas de gâscă, ca naziștii. Defilau țanțoși, ridicau sus, sus piciorul drept și urlau cât puteau: „VAX!”. Pe tot timpul ceremonialului nu se auzea decât „VAX” în sus, „VAX” în jos/era de fapt o bășcălie la adresa saluturilor fasciste și legionare. Cele cu „Heil Hitler!” și „Trăiască Căpitanul și Legiunea!”.
Cum forțele politice de dreapta erau în plină ascensiune în preajma ultimei conflagrații mondiale, „vaxiștii” au ajuns la Siguranța Statului. Din fericire, nu s-a putut dovedi nimic, pentru că, practic, Partidul „VAX” nu exista. Și încă ceva: nu era subversiv, avea la bază gluma. Chestorul anchetator și-a dat seama. A gustat poanta studenților. Mai mult, a cerut verbal, dar solemn să fie și el primit în partid. De unde știm? Dintr-o epigramă de mare succes. Ascultați!
„Căpitane, nu fiți trist
Țineți minte trei cuvinte
Garda merge înainte
Prin Partidul Comunist!”
Prof. Dumitru RUSU
