În perioada 13- 21 mai are loc depunerea dosarelor pentru gradații de merit la secretariatele unităților de învățământ preuniversitar, iar în zilele de 22 și 23 mai se vor depune dosarele, la secretariatul ISJ Neamț, în cazul cadrelor didactice care activează în Palatul copiilor.
În Neamț vor fi acordate 98 de gradații de merit pentru personalul didactic și 28 pentru personalul didactic auxiliar.
În cazul personalul didactic, cele mai multe merg către învățători și educatori, 20, respectiv 15, în timp ce profesorii de limba germană, chimie, pedagogie și științe nu vor primi nicio gradație.

În ceea ce privește personalul auxiliar, 6 gradații merg către administratorii financiari și 5 către cei de patrimoniu, la polul opus situându-se instructorii- animatori, asistenții sociali, mediatorii, cei care sunt angajați pe post de model și zootehniștii care nu primesc nimic.

Lista inițială a celor ce vor primi gradații va fi făcută publică până pe 12 iunie. Între 12 și 18 iunie urmează perioada de depunere și soluționare a contestațiilor, urmând ca pe 9 august să fie emise ordinele de ministru pentru aprobarea listelor cu beneficiarii din fiecare județe.
Gradația de merit se acordă prin concurs de dosare și reprezintă 25% din salariul de bază.
Angela Croitoru

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Cel mai bun pădurar din România este suceveanul Cristian Hrehorciuc
NewsEdge Știrile zilei, 15 octombrie. Nave în flăcări lângă Sulina și marinari dispăruți. Luca Niculescu a depus oficial programul de guvernare și lista miniștrilor
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere






2 comentarii
Cum se explica numarul atat de mic de gradatii? Sau zero gradatii la cateva discipline?
Observație:Pt funcția de secretar din peste 70 scoli pe care le are jdetul nu e nici o gradație,iar pt personal auxiliar iSJ sunt 3 gradații…Cum e posibil ca din douăzeci și ceva de oameni ai iSJ,cel puțin 3 dintre ei și ăia auxiliari,să poată primi gradație???