Chiar dacă la județ încă se mai numără, este clar că PNL a pierdut municipiul reședință de județ, Adrian Niță câștigând destul de clar alegerile. La nivel județean în această dimineață, pe numărătoarea paralelă, Daniel Harpa avea un avans de aproximativ 12.000 de voturi, care este probabil decisiv.
Să remarcăm că pentru prima dată în istoria de după 1992 Piatra Neamț are un candidat care vine de la PSD, chiar dacă la nivelul originilor politice îl regăsim în același loc cu învinsul din alegeri, Andrei Carabelea. Tot aici ar mai trebui făcută o remarcă, scorul bun al lui Harpa în Piatra Neamț, se pare peste al candidatului la funcția de primar.
Am spus în titlu că PSD sângerează, deoarece a pierdut destule primării, unele importante ( Borlești, Alexandru cel Bun, Săvinești, Podoleni, Poiana Teiului) ca să amintim doar câteva și aici este necesară o analiză lucidă și obiectivă pentru a înțelege cauzele. O primă încercare, astăzi, la ”Cafeaua de dimineață”, în direct.
Să mai remarcăm victoria chinuită a lui Laurențiu Leoreanu ( în nici un caz zdrobitoare, așa cum anunța emfatic) la Roman, care, așa cum anticipam, nu a oferit pârghia cea mai importantă pentru George Lazăr pentru drumul său spre Consiliul Județean.
În schimb, la nivelul comunelor PNL și-a depășit așteptările realiste, fiind umăr la umăr cu PSD la numărul de primării câștigate.
Valentin Bălănescu