Colegiul Medicilor este o instituție de interes public, ca organizație profesională a medicilor care, aparent, nu ar avea foarte mare importanță în afara breslei. În realitate, ea este esențială pentru buna desfășurare a activității medicale într-un județ, pentru că analizează în primă fază reclamațiile împotriva medicilor, trimite reprezentanți în toate concursurile pentru angajare de medici, ca să nu amintim decât câteva lucruri. De aceea, cine controlează Colegiul Medicilor, are un cuvânt greu de spus în tot ceea ce înseamnă activitate medicală. În Neamț trebuiau să aibă loc alegeri pentru colegiu, dar acestea au fost supendate. Motivul: deocamdată sunt doar 11 medici validați pentru respectivul for: Atănăsoaie-Iacob Cristina-Daniela, Bobocea Violeta, Constantinescu Suzana, Burghelea Daniela, Sălăvăstru Tudor, Gafița Daniela Florina, Gurău Vitalie, Arvătescu Dan Gabriel, Rugină Cosmin, Stan Rodica și Vieru Alexandru. Două candidaturi nu au fost validate. Pe surse, ar fi vorba de dr. Alexandru Juncu și dr. Valeriu Andrița, cei care ocupă funcțiile de președintele în exercițiu al Colegiului Medicilor Neamț, respectiv cea de secretar. Nefiind complet numărul mandatelor validate pentru Neamț, s-a constatat imposibilitatea continuării procesului electoral. În lipsa unui răspuns de la Comisia Electorală Centrală, comisia din Neamț a decis: „Suspendarea continuării procesului electoral până la comunicarea răspunsurilor din partea Comisiei Electorale Centrale la adresa Comisiei Electorale Teritoriale Neamț nr. 29/11.10.2024 și la contestațiile membrilor aleși a căror mandate nu au fost validate”, se arată în decizia Comisiei Electorale Teritoriale Neamț din 13 octombrie.
(G. S.)