Cea mai mare unitate spitalicească din județ a fost notificată în mod oficial de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care au instrumentat dosarul incendiului de la secția ATI privind calitatea pe care o va avea în cadrul procesului. Reamintim că incendiul din 14 septembrie 2020 a făcut 15 victime, 10 pacienți murind carbonizați în secția improvizată a ATI-ului și alți 5 la spitalele unde fuseseră transferați.
Spitalul va avea calitatea de inculpat în procesul care va urma, această situație fiind comunicată conducerii instituției. „Am primit o citație de la Parchet prin care am fost anunțați că spitalul are calitatea de inculpat și atunci este necesară contractarea de servicii juridice pentru reprezentarea în proces. Pentru că va fi un proces foarte greu. Am fost chemați la audieri săptămâna viitoare”, a declarat dr. Cristina Atănăsoaie – Iacob, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Aceasta a punctat că nu are cunoștință câte sau care cadre medicale au aceeași calitate, de inculpat.
Cel mai probabil scopul citării reprezentanților spitalului la Parchet este prezentarea materialului de urmărire penală, iar după acest moment în foarte scurt timp dosarul va fi trimis în instanță.
Dată fiind complexitatea acestui dosar, se pare că personalul juridic din spital nu poate reprezenta interesele SJU la nivel profesional, astfel încât unitatea a cerut Consiliului Județean (CJ) Neamț, căruia i se subordonează, aprobarea achiziției de servicii juridice externe. Dosarul implică și riscuri financiare uriașe, date fiind pretențiile de despăgubiri ale familiilor celor care au murit sau au suferit arsuri grave în acest adevărat dezastru.
În ședința din 24 octombrie a CJ Neamț, pe ultima sută de metri, chiar cu 10 minute după ora la care trebuia să înceapă deja ședința, (ora 12:00) a fost inclus pe ordinea de zi un proiect pentru achiziția de servicii juridice de la un avocat specializat în penal. Proiectul a fost votat în comisii, în regim de urgență și a fost adoptat cu doar 18 voturi “pentru”, consilierii opoziției refuzând să-și dea votul pe un proiect pe care nu l-au citit încă.
(G. S., A.C.)
5 comentarii
Tragic că se ajunge la astfel de situații din cauza neglijenței. Sistemul medical are nevoie urgentă de responsabilizare și reforme.
F. bine, trebuie arestați toți managerii și dr din SJN, plus tot CJ Neamț!
Da Spitalul are juriști cu facultatea de matematica ,de nu fac față? Pt medicamente și materiale cu cer bani de la CJ. Acum pt a își apără fundul….găsesc bani!
și timpul o să treacă, și pe morți o să-i plângă doar cei apropiați, și banii câștigați în instanță nu vor putea acoperi nici durerea, nici mizeria (umană și reală) din acest spital.
peste încă patru ani, vom vedea pe afișele electorale ”spitalul județean, o prioritate pentru PNSDLUSDMR…ETC…” în timp ce pacienții vor face cozi interminabile la servicii medicale plătite.
O sa vedem ce dosar au instrumentat dragii noștri procurori,dar cred ca va fi mult zgomot pentru nimic!Ei nu vad pădurea din cauza copacilor iar aparținători sar pa spital ca vulturii pe starturi!Asta e realitatea!