Acad. Nicolae Dabija a mai scris o carte, bine informată despre Basarabia. Gestul Domniei Sale, nu ne-a surprins. Universitarul e unionist pur sânge, știe ce înseamnă „lacrima Basarabă”. Cum se intitulează noul volum, bazat pe o bogată cercetare științifică, care a făcut valuri uriașe? Aflați secretul chiar din titlul prezentei tablete. Tot de aici, descoperiți curajul cu care știe să pună întrebări dificile, actualilor conducători din Republica Moldova și România. Mă refer la președinții de țară care pretind că conduc destinele românilor de pretutindeni.
Vă avertizez, interogațiile puse de autor, sunt dure, la obiect, directe. Ascultați-l! „Vi l-ați imaginat pe Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis, intrând în biroul unora dintre președinții SUA, de la Casa Albă și oprindu-se în fața unei hărți a Europei, să le explice acestor «stăpâni ai lumii», că Republica Moldova, sudul Basarabiei, gurile Dunării și Insula Șerpilor, nordul Bucovinei, Maramureșul din dreapta Tisei, Banatul sârbesc, Timocul din Serbia și cel din Bulgaria, locurile din jurul Giulei ungurești s.a. sunt românești? Eu unul, nu”. Păi, de ce domnilor președinți din Bucale? Cine nu cere, nu primește, nimic. Asta-i de când hăul și Bacăul. Noi, nu avem nici măcar curajul să spunem oficial, răspicat că Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța sunt părți din Țara Românească, luate cu japca! Să publicăm istoria lor adevărată și s-o aruncăm pe masa politrucilor și guvernanților lumii, spre știința cunoașterii lumii! Nici pomină. Noi, nu am învățat în cincizeci de ani dezmembrare și dezumanizare, că avem dreptul la altă soartă, aceea pe care ne-a hărăzit-o istoria! Și atunci te poți lăsa de Basarabia? Este ca și cum, ai reconstitui Zidul de la Berlin.
Nu am pierdut Basarabia
În preajma alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, problema se punea tranșant: ori, ori. Dacă rusofonii câștigau alegerile, Basarabia noastră se întorcea în curtea căzărmii muscălești și dansam cazacioc după muzică slavă. Dacă numărai mai multe voturi „pentru” Maia Sandu, Basarabia străbună își continua drumul început în primul mandat. Și s-a realizat vrerea românilor. Ne miră faptul că Țarul de la Kremlin încă n-a condamnat-o pe Maia de fraudă electorală. Mai este încă timp. Pentru victoria în alegerile de azi în „Moldova dintre râuri”, au luptat la vremea lor și Grigore Vieru, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Adrian Păunescu, și, și, și. Poate ultimul bard a fost cel mai „aprins” trubadur: A cântat ca nimeni altul, unitatea de Neam, de Grai și de Țară, ca în acest catren din Marșul Transnistriei: „Al nostru e râul, al nostru e ramul/Prezent, viitor şi trecut,/Noi încă murim, dar mai tare ni-i neamul,/pe Nistru, pe Bâc şi pe Prut”.
Cartea despre care discutăm este o culegere de editoriale (articole, tablete, pamflete, cronici și medalioane literare), preluate din Literatura și Arta, dar din care autorul, Nicolae Dabija a reușit să facă „un veritabil for al luptei pentru renașterea națională. Adrian Păunescu, considerat de unii dintre noi „fost poet de curte”, pentru basarabeni e un mit. E numit: „poet al poeților”, „poet cât o armată”, „fondatorul revistei Flacăra de suflet și de conștiință”. Numai un poet de calibrul lui putea scrie versurile:
„Curge Prutul între noi şi plânge
Că ni-i greu şi lui la fel îi greu,
La un val de apă, trei de sânge,
Bietul Prut, uitat de Dumnezeu!”
Triada astrală a militantismului liric românesc
Când spui Basarabia, spui România iar locul patriei comune nu poate fi decât într-o lume guvernată de marile principii umaniste ale democrației și progresului contemporan. Când spui triadă te gândești la trei mari personalități care „au lucrat” pentru binele Patriei. Amintim pe: Grigore Vieru, Adrian Păunescu și Nicolae Dabija. Cum despre primii doi, am mai spus câte ceva, ne oprim la ultimul basarabean-sadea, la acad. Nicolae Dabija, pe care unii îl consideră „un nou Eminescu”. Nu-i prea mult? întreabă românii cu bun-simț. Nu! răspund fanii Dabija. Aflat, de peste patru decenii pe baricadele românismului, Nicolae Dabija înțelege să facă propagandă în favoarea unirii pe toate căile: prin știri, interviuri, anchete, reportaje la care a participat prin poezii și romane, dar și prin articole de opinie și mai ales prin discursuri rostite la întrunirile publice, în calitatea sa de președinte al Forului Democrat al Românilor din Moldova. Așa cum odinioară Eminescu la Timpul condamna independența contemporanilor, lipsa de patriotism, corupția, frica, lașitatea, lipsa de demnitate,… tot așa și conducătorul revistei Literatura și Arta din Chișinău a imitat-o identic. Un exemplu: „Avem în Republica Moldova o conducere obosită, o frică obosită, o istorie obosită. Oamenii se dezic benevol de demnitate, de libertate. Ei fac tot mai mult ca să pară slugi perfecte, unelte ascultătoare. Mituiți, ei devin călăii propriilor idealuri dar și a visurilor unui întreg popor”. (Sursa – Introducere de Liviu Chiscop)
Și culmea-culmilor, autorul cărții despre care vorbim îi înțelege pe basarabenii lui. Le este frică de Siberia. La urma urmei e omenește să-ți fie frică când vezi ce se întâmplă în Ucraina. Frica nu trebuie condamnată. Trebuie condamnată lașitatea. Iar oamenii devin lași din frică. Așa se explică și atitudinea fraților basarabeni față de îndrăgitul compozitor și interpret Paul Surugiu, zis Fuego de câte ori se duce la Chișinău. În timp ce, poporenii „îl sufocă” cu dragostea de neam, kaghebiștii în șoaptă îl filează permanent ca pe un răufăcător. Nu înțeleg nici astăzi ruperea unei țări în două (1812). Nu pricep tragedia românilor. Sunt mancurți!
Moscova nu crede în… alegeri!
Moscova măsluiește alegerile de la distanță, diabolic și iese cine trebuie. Așa au fost căftăniți cu ani în urmă ca președinți ai Republicii Moldova și comunistul Voronin și socialistul Dodon. Ce mancurți mai sunt pregătiți în laboratoarele Kremlinului? Strict secret! Actuala victorie a d-nei Maia Sandu a generat deja îngrijorări pentru politrucii ruși de rang înalt. Ce se înțelege prin mancurt? Ne explică Grigore Vieru – este omul fără memorie. Explică pe înțelesul tuturor: „Ei ne hăcuiră graiul/Şi doina, şi harta!/Ei, care astăzi vânează/Literatura şi Arta!” (Sursa – dintr-un poem de durere și revoltă).
La 6 mai 1990 a avut loc primul Pod de Flori, cel pe care Basarabia a pășit spre România și România către Basarabia. Au urmat și alte poduri: Podul de Verb, Podul de Cântec, Podul de Teatru, Podul de Rugăciune, Podul de Cărți… Se părea că mergem pe drumul cel bun. A urmat apoi Podul de Reviste. Locul acțiunii? Municipiul din Curtea de Argeș. Acțiunea s-a vrut o lecție de istorie și așa a fost. Podurile de reviste transformă Prutul dintr-un râu graniță, într-un râu de poduri care să ne facă să ne simțim tot mai acasă în Europa. Harașo?
Atâta vreme cât Basarabia e ruptă de Țară, fiecare român e dator să fie măcar un pic și basarabean. Așa cum basarabenii smulși cu forța de cohorta neamului lor, sunt datori să fie ceea ce sunt de fapt – și români. Subiectul „Basarabia străbună”, nu s-a încheiat. Faptele sunt în mers, nu se opresc. Se va încheia pentru totdeauna, când Basarabia se va întoarce la Patria-Mamă. Deocamdată să felicităm pe basarabeni pentru victorie, și curajul lor, dar să le amintim versurile d-lui acad. Nicolae Dabija. Preventiv:
„Ţara mea de dincolo de Prut,
Mi s-a dat poruncă să te uit.
Să te şterg din minte c-un burete,
Patria mea pusă la perete.” Hopaaa!
Cum basarabenilor nu le trece așa ceva prin cap, răspunsul e unic. Ascultați-l! „Iartă-ne Rusie măreață, că ne dorim să trăim liberi, pentru că vrem să fim noi înșine, pentru că ne amintim de istoria noastră, pentru că mai ținem la simbolurile noastre naționale, la limba și neamul nostru, la voievozii și regii noștri. Iartă-ne, Moscovă iubită, că n-am vrut!” (Sursa – „Basarabia egal România” de Ion Pavelescu, Ed. Planeta, București)
Prof. Dumitru RUSU
