Salvamontistul Dragoș Ieremie: “Muntele nu iartă!”

Salvatorii montani sunt cei care își riscă propria viață pentru a salva alte vieți, își lasă familiile acasă și coboară în prăpăstii, urcă pe creneluri și fac tot posibilul pentru ca fiecare turist rătăcit să fie găsit și să revină alături de cei dragi în siguranță.

“Devotamentul și spiritul de sacrificiu al echipelor de salvare sunt imense! Pe ploaie, pe ninsoare sau viscol, sub soarele arzător sau în geruri năpraznice, zi și noapte, 365 de zile pe an, salvatorii montani veghează la siguranța dv. Viața ta sau a copilului tău ar putea depinde de lupta cu muntele și secundele operațiunilor de salvare derulate de noi, putem afirma că o echipă de salvare se justifică pentru o singură viață salvată. Între 1994 și 2019, Salvamont Neamț a derulat peste 2.000 de operațiuni de salvare încununate de succes. Și, în fiecare an, când mica familie a salvatorilor montani se întrunește în diferite colțuri ale lumii, ținem un moment de reculegere pentru aceia dintre noi care au căzut la datorie pentru a oferi semenilor lor o a doua șansă la viață”, spune Raul Papalicef, directorul Salvamont Neamț.

Dragoș Ieremie, din comuna Ceahlău, face parte din echipa salvatorilor montani nemțeni din 2008. A învățat să-și stăpânească emoțiile, să pună viața celor aflați în dificultate pe munte mai presus de a sa și să-și transforme propriile temeri în curaj. Nu este o meserie în care să-ți permiți riscul de a greși, pentru că orice greșeală poate însemna moarte.

– Cum ați ajuns în Salvamont Neamț?

Am ajuns prin alți prieteni în 2008. Îmi plăceau muntele și sporturile de iarnă, mi-a plăcut această meserie încă din prima zi și am luat-o ca pe o provocare. Cu cât am avansat în cunoștințele acumulate și am participat la mai multe intervenții mi-a plăcut și mai mult!  Cunoșteam bine muntele Ceahlău, fiind născut chiar la poalele lui, în comuna cu același nume unde locuiesc cu familia și acum. Am făcut schi și drumeții pe munte de la 6-7 ani. Prietenii care m-au adus în Salvamont au plecat, dar eu am rămas. Întotdeauna mi-a plăcut ceea ce fac și mi-a plăcut meseria în sine.

– Câți ani aveți și la ce vârstă se iese la pensie din această meserie?

Am 38 de ani, iar la pensie se iese normal, la 65 de ani, la vârsta pensionării, nu avem vreun regim special. Într-adevăr fără calități fizice, fără o bună pregătire sportivă, nu poți să intervii și ziua și noaptea. Muntele nu iartă! E o meserie care presupune un pic mai mult sacrificiu decât altele. La noi, când sună telefonul trebuie să pleci, nu poți să spui că nu ești pregătit.

– Vă vedeți la 64-65 de ani tot pe munte, salvând vieți?

Sincer, mi-aș dori, dar nu cred că ajung la vârsta aceea! Printre colegii mei sunt puțini, cazuri excepționale care au ajuns la vârsta pensionării. E o meserie în care începi să te cunoști și pe tine, în care înveți să-ți depășești limitele. În fiecare zi trebuie să fii pregătit pentru neprevăzut. Odată cu pregătirea fizică, medicală, protecția muncii este foarte importantă pentru noi, înveți și asta… să-ți depășești limitele, barierele psihice mai ales.

– Cât ați studiat pentru a fi salvamontist?

Pregătire facem tot timpul, din punct de vedere al tehnicii, cât și a părții medicale de intervenție. În ultimii ani, eu și alți colegi am urmat și cursul de paramedic, modul 1, avem colegi care au făcut pregătire ca scafandri. Suntem, tot timpul, într-o pregătire continuă, pentru că cazurile au început să fie mai complexe. Nu mai vorbim doar de persoane rătăcite pe munte, doar de fracturi. Unii sunt cardiaci și nu știu, descoperă în timp ce urcă pe munte că sunt bolnavi și alte probleme din ce în ce mai complexe. Și echipamentul nostru medical pentru intervenție a evoluat. Înainte mergeam doar cu câteva, acum avem de la defibrilator până la truse medicale, trusa de intervenție care conține oxigenul și toate cele care trebuie pentru a pune în siguranță pacientul sau victima. Ne luăm întotdeauna toate măsurile pentru a fi noi în siguranță în primul rând. Nu poți altfel. Riscuri sunt, ai o căutare de noapte, iarna, e viscol, vizibilitate redusă, locuri greu accesibile, oboseală, apar lucruri imprevizibile, tot ce poate fi trebuie să-ți asumi din momentul în care ai plecat la intervenție. Intervine  și adrenalina, starea în care îl găsim pe pacient, pe omul respectiv, gradul de dificultate din punct de vedere tehnic. Sunt multe de luat în calcul. Unii au urcat pe Everest, au urcat la altitudini foarte mari și au ajuns să moară 1.600 de metri. Cele mai grele sunt intervențiile din sezonul de iarnă, pentru că implică condiții meteorologice periculoase. Vremea se poate schimba drastic de la o oră la alta, dintr-un minut într-altul. Ajungi la minus 10 grade Celsius și vânt în rafală de 80-100 de km.

– Ce faceți la o pregătire tehnică?

La o pregătire tehnică ieșim împreună cu colegii și se fac anumite sisteme, de la sisteme de scripeți, de la sisteme de lansare, tot ce presupune o acțiune de salvare montană, pentru a vedea lucrul în echipă, pentru a-l cunoaște pe cel de lângă tine ca și coleg, pentru că oricând în mâna ta va sta viața celorlalți colegi, implicit, a victimei. Și atunci contează foarte mult ca între noi să ne cunoaștem foarte bine din punct de vedere a pregătirii, pur și simplu să știi la ce să te aștepti. Cu cât mai multe exerciții, cu atât ești mai sigur și în siguranță, echipa și cel sau cei pe care trebuie să-i ajuți. Intervin condiții de stres, condiții de noapte, trebuie să le știi tehnicile ca pe Tatăl nostru, să ajungi să le faci cu ochii închiși, cum spunem noi. În intervenții nu știm când plecăm și nici când ne întoarcem.

– Care a fost cea mai dificilă intervenție a dv?

Toate sunt grele, dar câteva intervenții care mi-au rămas în minte au fost în primul an, în 2008/2009, la puțin timp după ce am venit în Salvamont. Au fost 3 intervenții în același timp, în luna august. Eram cu un coleg, Adrian Alăzăroaiei, în baza de intervenție din munte, de la Baza Dochia. Am primit un apel despre un turist italian, care avusese un accident cu câțiva ani în urmă la genunchi și nu mai putea să meargă. Am început transportul cu persoana respectivă, în momentul când coboram se pregătea să vină o furtună cu descărcări electrice. Am mai primit un apel, în timp ce-l coboram, despre alte 4 persoane blocate într-un jgheab, spre Izvorul Muntelui, nu mai puteau să înainteze, dar nici să coboare. L-am dus pe primul în siguranță, l-am predat la ambulanță, la Izvorul Muntelui, la curmătura Lutului Roșu, după care am plecat la cealaltă intervenție. Între timp a început furtuna moment în care procedura de protecție a muncii cere ca stațiile de emisie-recepție radio să se închidă, se scot antenele… Și practic nu mai puteam ține legătura cu victimele. Au plecat către ei și băieți din baza Durău, împreună cu șeful nostru, Raul Papalicef. A fost o intervenție foarte grea, pentru că erau blocați undeva pe un perete la vreo 40 de metri înălțime. Erau 4 tineri, în tricouri, pantaloni scurți și adidași, fără niciun fel de echipament de munte, dar s-au cățărat pe perete, să facă escaladă. Acești 4 turiști, nu cunoșteau traseul, ieșiseră în afara lui și habar n-aveau pe unde trebuie să meargă. Ei au văzut un punct în Izvorul Muntelui pe hartă și au văzut următorul punct cabana Dochia, dar nu știau unde-i traseul. De asta revenind, este foarte bine să ne informăm înainte de a pleca. Și în timpul ăla a venit și cel de-al treilea apel de pe partea cealaltă a masivului, de la Cabana Fântânele. Au preluat băieții din Durău intervenția cu cei 4 și noi am plecat la cealaltă. Era o fractură de picior, o fată în jur de 17-18 ani, undeva deasupra cabanei Fântânele. Au adus-o niște turiști până la cabană, au avut noroc că ar fi putut foarte ușor să intre în hipotermie. Vara pe munte, de la 20 de grade, se poate ajunge în scurt timp și la 8 grade și la 6, mai ales dacă se stârnește vântul. Și atunci e ca și cum primești un duș rece.

– Vi s-a întâmplat să vă întâlniți cu ursul pe munte sau cu alte animale periculoase?

Să-l vedem de la distanță, da. Am avut contact vizual de câteva ori, dar se poate întâmpla să fie și lângă tine și nu-ți dai seama. De asta, întotdeauna, noi facem recomandări, pentru că primim la dispecerat apeluri că au fost văzuți urși și oamenii intră în panică. Este foarte bine să meargă în grupuri, nu singuri. Ursul nu se apropie de grupuri și este suficient să faci zgomot și pleacă.

A consemnat Angela CROITORU