Pietreanul Robert Constantin Obreja a fost declarat de către Asociația Internațională a Colecționarilor de Săbii Antice (International Antique Sword Collectors) numărul 1 mondial pentru colecția impresionantă pe care a reușit să o adune în 16 ani de pasiune neîncetată. Pe lângă săbii vechi, din diferite țări și perioade istorice, colecționarul pasionat mai deține medalii cu brevete, accesorii, uniforme, caschete și căști militare, documente, unele dintre ele purtând semnăturile unor mari personalități. Totul a început în 2008, când a cumpărat primele două săbii provenind din perioada regală românească, de pe un site de anunțuri de vânzări, în ideea de a realiza o panoplie în locuința sa. De la un simplu decor însă, dragostea pentru obiectele militare și istorice a crescut treptat, ajungând ca în prezent (2024) să dețină peste 4.000 de astfel de obiecte de colecție vechi, dar și din istoria modernă a României. Dorința sa cea mai mare, la 51 de ani, este aceea de a primi sprijinul autorităților locale pentru un spațiu concesionat pentru a-și realiza visul: un muzeu în care să expună aceste mărturii ale vechilor civilizații, unele dintre ele fiind parte a istoriei României. Speră că măcar unul din cei trei copii ai lui, care trăiesc în Irlanda, îi vor urma pasiunea.
O mare dragoste, un stil de viață
– Când v-ați descoperit pasiunea pentru istorie în acest mod?
Acum 16 ani când am cumpărat primele două săbii românești, un Carol al II-lea și un Ferdinand. Mi-au plăcut foarte mult și, nu știu, am avut așa o atracție deosebită ca un magnet. De cum le-am văzut în fotografie am știut că trebuie să le am. Nu am conștientizat pe atunci și nici nu am planificat să merg așa de departe, că va deveni o pasiune atât de arzătoare.
– Și de acolo a început marea dragoste?
Da. Am început să le caut, am început să le studiez, am început să fac diferența în valoare, istoric și financiar, și încet, încet, azi una, săptămâna viitoare două, am ajuns la această colecție impresionantă mai mare decât au unele muzee. Am stat 20 de ani în Irlanda, de acolo am descoperit această dragoste pentru istorie și pentru mărturiile ei. Vreo 13 ani m-am ocupat doar de săbii și alte tipuri de arme, apoi a apărut dragostea față de numismatică, față de medalii, față de cărți istorice, față de cartografii, hărți. Și încet, încet am diversificat. Dar întotdeauna am făcut asocierea între medalii, un brevet sau un poster, o cromolitografie, o litografie, o hartă, un accesoriu militar cu ceva ca să creez o poveste la fiecare exponat. Dacă am o sabie din marină, am încercat să aduc pe lângă un accesoriu militar, cum ar fi cureaua, medalia, cascheta, fotografii, chiar dacă nu ale aparținătorului, dar măcar au fost din perioada respectivă. Colecția mea personală nu reprezintă doar săbii. Reprezintă o poveste care te transpune în acea perioadă istorică, eu folosesc chiar termenul de teleportare. De la un exponat simplu, care e o bucată de metal mai bine sau mai rău lucrat, am ajuns la ceva mai complex care te duce cu gândul și cu imaginația, te poartă chiar în perioada respectivă. Cam așa am început.
– Care au fost primele medalii și brevete care v-au atras?
Primul brevet pe care l-am luat și primele medalii au fost Crucea Trecerii Dunării, 1.000 de ani de la Războiul de Independență, 1877-1878. Și de acolo am ajuns la tot ceea ce vedeți pe pereți, de jur împrejur, am început diversificarea, accesorii militare, uniforme, caschete. La început am mers doar pe săbii, deci nici măcar nu eram interesat de baionete, stilete sau arme neconvenționale, că au fost foarte multe arme neconvenționale, mai ales în perioada primului război mondial, care erau create doar pentru lupta din tranșee.
– Un hobby foarte costisitor…
Nici nu-l mai consider hobby, îl consider un stil de viață. Am trecut demult la nivelul profesionist, ținând cont de faptul că acum 2 ani am fost catalogat numărul 1 mondial, colecția mea de săbii i-a impresionat pe cei din conducerea Asociației Internaționale a Colecționarilor de Săbii Antice, în care sunt membru activ și sunt numărul 1 și în România, fiind membru activ al Asociației Naționale a Colecționarilor de Arme. Sunt sub tutela lor, și le-am răspuns de multe ori la evenimentele pe care le-au creat. N-am spus niciodată nu. Și chiar dacă, fizic, nu am reușit să particip întotdeauna, am participat cu exponatele mele personale, în baza unor contracte de închiriere, câteodată cu profit, câteodată non-profit.
– Care a fost cea mai recentă participare la un astfel de eveniment?
Chiar acum, în decembrie, am participat la vernisajul “România sub tutela dictaturii totalitariste”, începând din perioada 1938-39, normal, din timpul regimului lui Carol al II-lea, până la sfârșitul anilor 1989, când a căzut regimul lui Nicolae Ceaușescu. Am participat cu exponate din perioada lui Carol al II-lea, cu exponate RSR (Republica Socialistă România – n.r.), toate bazate pe ce a însemnat unealta dictaturii, cum a fost perioada străjerii, Frontul Renașterii Naționale de pe vremea lui Carol, mișcarea legionară, apoi cu torționarii, securitatea, miliția. Evenimentul a fost deschis în data de 27 noiembrie și are loc la Muzeul Unirii de la Alba Iulia, la Complexul Muzeal, și ține până pe 27 martie 2025, sub tutela domnului doctor în istorie Liviu Zgârciu.
Exponate unice filmate de History Channel
– Care ar fi exponatul de care vă simțiți cel mai legat dv?
Din punct de vedere sentimental, am o sabie model Carol I, din 1893, făcută cu siguranță pentru un oficial. Este cu gardă din alpacă, a fost argintată la un moment dat, după aceea a fost aurită, cu mâner îmbrăcat în piele de pisică de mare, cu fir de aur, cred că este exponata de top din colecția mea, adică care îmi este dragă mie ca român. Mai am o sabie de ofițeri de aviație din perioada lui Carol II, care iar este un exponat destul de rar. Am o sabie de general din perioada lui Napoleon Bonaparte, cu care am participat la filmările de la History Channel din ianuarie 2024. Am avut 6 exponate acolo, dar cred că aceea este piesa de suflet.
– Cum reușiți să vă finanțați toată această colecție scumpă?
Am avut proprietăți imobiliare și în decursul anilor 2018-2023, am făcut mai multe tranzacții imobiliare. Majoritatea banilor, în afară de concedii și a întreține familia și copiii, au plecat în direcția aceea. La un moment dat, devenise un obicei, aproape zilnic mergeam la poștă sau la firmele de curierat ca să-mi ridic comenzile, exponatele. Devenise o adevărată obsesie, trebuia să le am. Chiar și acum mai achiziționez, dar nu mai fac investițiile care le-am făcut în trecut, fiindcă e mult prea mult. Dar consider că am realizat o investiție bună, prețul la exponatele de genul acesta cresc de la zi la zi. De exemplu, dacă acum 16 ani am dat pe o sabie 500 de euro, ea a ajuns la 3.500 de euro anul acesta. Le crește valoarea în timp, devin tot mai greu de achiziționat. Există exponate foarte, foarte rare, care sunt unicate. Și există exponate care au fost făcute pe bandă rulantă. Depinde, vorbind de anumite grade în armată sau de poziție în armată. Dacă cineva era general sau mareșal sau colonel, nu putea să aibă aceeași armă în dotare ca un sergent sau un sublocotenent. O altă calitate, alt design, accesorii extra pe ea, altfel de implicare financiară și de imagine.
Obiectele de colecție, parte a sufletului
– Cele mai multe din exponatele dv. se leagă de istoria României?
Din punctul de vedere a armelor nu, am probabil 15-16 piese. Cred că cele mai multe le am din perioada lui Napoleon Bonaparte. Și mai am foarte multe piese din perioada secolului al XVI-XVII, cu origini europene, cum ar fi Italia, Franța… Românești, nu am prea multe, fiindcă sunt foarte greu de găsit și orice colecționar care are un exponat românesc, cum ar fi sabie sau o altfel de armă, greu se desparte. Adică e o parte din sufletul tău. Eu, cinstit, chiar nu m-aș despărți. Adică nu m-aș despărți de niciuna. Doar dacă am, probabil, o dublură, dar eu am în colecția mea doar 5 sau 6 exponate cu dublură. Atât. Am preferat să merg pe exponat unic.
– Care e cea mai frumoasă poveste spusă de exponatele dv?
Sunt multe povești, depinde… Cel puțin am din perioada lui Ludovic al XVI-lea, înainte de Revoluția Franceză, am 4 săbii, adică spade de casă regală. Și, pe lângă ele, am reușit să achiziționez și cromolitografii cu Ludovic al XVI-lea și cu Maria Antoaneta, portrete mici, accesorii din perioada aceea, plachete. Așa creez câte o poveste, la o parte din exponate, ca să atrag, să teleportez privitorul chiar în acea perioadă istorică și în acea țară. Îmi place foarte mult să duc chestia asta de implicare mai departe. Apoi mai este și latura educativă a poveștii, am avut plăcerea să cunosc tineri adolescenți de 14 ani, 15 ani, copiii unor prieteni care studiază la liceu și sunt impresionați, atrași de istorie. Îmi face o deosebită plăcere când întâlnesc genul acesta de adolescenți, care vin și admiră și îmi pun întrebări, discutăm. Vreau să las ceva în urma mea! Cred că asta e menirea fiecăruia dintre noi să lăsăm ceva în spate ca să existe o continuitate. Și e frumos să te gândești că cineva, probabil și din familia mea, că am 3 copii, probabil unul dintre ei se va regăsi vreodată, va fi atras și va exista această continuitate.
Documente din istoria orașului Piatra-Neamț
– Un exponat românesc a cărui poveste o cunoașteți sau ați reușit să o conturați mai bine?
Am un exponat, la care țin foarte mult, dar nu face parte din categoria armelor. Este un înscris oficial din perioada lui Alexandru Ioan Cuza, 1864. Este un act de reîmproprietărire care a fost semnat la Fălticeni. Și chiar anul acesta, în ianuarie, am avut plăcerea să fiu invitat la Colegiul ”Nicu Gane” din Fălticeni, cu o serie de exponate din perioada Alexandru Ioan Cuza și a doamnei Elena Cuza. Președinte al completului de judecată, în cazul respectiv, era chiar judecătorul Niculae Gane, care a dat numele Colegiului Național ”Nicu Gane” din Fălticeni. A fost cel mai important document pentru evenimentul respectiv. Chiar am trecut în revistă lista cu toți directorii care au fost implicați în conducerea colegiului respectiv. Și primul a fost Alexandru Ionu I, deci chiar domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Dar datorită faptului că a fost forțat să abdice și să plece din țară, următorul care i-a luat locul la conducerea liceului de băieți a fost Nicu Gane. A fost prezentă la acest eveniment și elita politică a orașului Fălticeni, primarul, și am fost întrebat dacă vreau să donez din exponatele mele. Da, putem discuta, dar mi-aș dori să fac acest lucru chiar la Piatra Neamț. Aici, da, cu mare drag, pentru că a fost și va rămâne orașul meu de suflet!
– Ceva legat de Piatra-Neamț aveți?
Din istoria orașului Piatra Neamț am două documente, unul de la 1816, cu vechiul cifru a orașului Piatra Neamț. Și mai am unul de la 1827, cu hârtie tip celulozică, pe care se vede în lumină capul de bour de pe stema Moldovei.
– Și documentul respectiv la ce face referire?
Încă nu știu, nu l-am tradus, este scris în chirilică, dar o să-mi fac timp, să văd despre ce este vorba. Stau foarte mult timp în străinătate, particip la multe evenimente.
– În ce perioadă ați investit cel mai mult?
Am investit foarte mult cât am fost în Irlanda, am avut firmă de construcții acolo, am avut la un moment dat și un magazin online, cu un prieten de-al meu asociat. A fost foarte ușor să împart banii care îi obțineam între pasiunea mea și alegerile vieții cotidiene, adică să fim ok din toate punctele de vedere. În România, în ultimii 6 ani, într-adevăr am investit destul de mult în colecția mea personală. Dar s-a făcut mai greu. Înainte, în fiecare lună puneam câteva mii de euro deoparte ca să achiziționez anumite exponate. În ultimul timp am preferat să călătoresc și să văd mai mult.
Istoria securității în exponate
– Aveți exponate legate de soții Ceaușescu, de perioada aceea?
Am foarte multe exponate, medalistică, brevete din perioada RSR, caschete și căști militare, accesorii de pilot militar, de MIG, de tanchist, parașutist, stilete, cărți, omagii, deci am foarte multe. Dar nu am ceva personalizat neapărat care să le fi aparținut lor, cuplului Ceaușescu, nu am așa ceva.
– Obiecte legate de securitatea din acea perioadă?
Din securitate, exponatele pe care le am sunt acum la Alba Iulia la expoziția de care vă spuneam. Am din toate cele 3 clase ale securității, clasa întâi, clasa a doua și clasa a treia în medalistică. Am trimis un costum de securitate în grad de colonel, cu centură cu diagonală, cu toc, o uniformă de miliție, în grad de major, două pardesie, unul de toamnă, unul de vară, o pereche de epoleți de securitate, o pereche de cătușe, un baston. Apropo de pardesie, am încercat tot timpul să găsesc persoane care mai au astfel de lucruri și am avut plăcerea să particip, acum o săptămână, la deschiderea unui spațiu comercial, unde era expus un pardesiu de iarnă din timpul miliției. Și domnul care l-a avut chiar a lucrat în perioada comunistă la miliție și mi-a spus mai sunt persoane care mai donează din suflet mai ales că văd că fac așa eforturi. Și urmează să îmi doneze un costum de miliție, a spus că a avut și caschete, o să se uite ce mai are, soția lui foarte multe le-a aruncat sau le-a dat de pomană. Acum nu dispun de spațiu ca să merg pe expunere și pe manechine, dar am și uniforme pe care aș putea să le pun în valoare, dar, deocamdată, mă limitez doar la aceste două camere. Normal, la ce am adunat eu, mi-ar trebui cel puțin 200 de vitrine de expunere doar pentru arme, plus o suprafață destul de mare de minim 500 mp, în afară de brevetele care sunt deja înrămate și se pot expune și pe pereți, dar oricum ar trebui expuse în spatele unui geam de protecție, fiindcă reprezintă și ele o valoare. Plus că trebuie expuse într-un anumit fel, să ai o legătură ca să acopere o anumită perioadă cu obiectele de colecție. Cum ar fi perioada Carol I adică am exponate de la Alexandru Ioan Cuza până în 1989. Bine, am și după ‘89, am accesorii militare și medalistică și brevete de până în anii ‘90-’95. Am o colecție completă, de caschete doar de general al Armatei Române. Tot ce înseamnă cu stea, infanterie, jandarm, amiral, contramiral, comandor tot ce înseamnă armele distinctive ale Armatei, SPP, SRI.
Asociația Pro Memoria Historia
– Ați înființat Asociația Pro Memoria Historia, al cărei fondator și președinte sunteți. Care este scopul acesteia?
Da, asociația am deschis-o în 2021, pentru că visul meu este să reușesc să realizez cu toate aceste exponate un muzeu. Pentru că am văzut muzee, chiar și în castele, în multe colțuri ale lumii care oferă vizitatorilor ceva… niște copii grosolane. Ceea ce am eu este istorie adevărată. Fără falsă modestie! Am încercat deja, am apelat la primărie, să obțin un spațiu în concesiune în Piatra-Neamț, vorbim despre o investiție pe care ar trebui să o fac de câteva sute de mii de euro, nici nu am făcut încă o estimare mai exactă. Dar, deocamdată, nu mi se oferă niciun spațiu unde aș putea face acest lucru.
– E de neînțeles. Să ai pe cineva care a investit atât în istorie și nu îl ajuți să expună această adevărată comoară?
Da, e greu de înțeles! Eu încă mai sper și am avut ocazii în alte orașe mari din țară, chiar și peste hotare. Dar, eu iubesc orașul Piatra-Neamț, aici vreau, este sufletul meu!
(Continuarea în ediția de săptămâna viitoare a Mesagerului de Neamț)
Interviu realizat de Angela CROITORU
