Unul dintre cele mai importante subiecte discutate în cadrul conferinței de presă de vineri, 7 februarie, de la Consiliul Județean (CJ) Neamț a fost cel al construirii noului spital județean de urgență. Președintele CJ Neamț, Daniel Harpa a vorbit despre demersurile care se fac pentru asigurarea utilităților, curent electric și gaz metan și a pus un accent deosebit pe faptul că, în ciuda blocajului provocat de anularea primei proceduri de scoatere la licitație a proiectului pe SEAP (detalii aici), construcția spitalului va merge mai departe.
Spitalul are asigurată finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și avea termen de finalizare vara anului 2026, însă nu este posibil să se încadreze în acest termen. De fapt, acesta este, potrivit președintelui Harpa, „singurul proiect al Consiliului Județean Neamț pe care, în acest moment, există întârzieri”.

Ce nu ne-am lămurit la conferința de presă ține de persoanele responsabile de întârziere și dacă există în acest vreun litigiu înregistrat în instanță cu cei care ar fi putut fi declarați câștigători la procedura de atribuire.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Bogdan Călian
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro






