Nicolae Iorga, Carol al II-lea şi radioul

În 1928 s-a înființat postul de radio bucureștean de pe Berthelot 60, prima emisiune radio fiind răspândită în eter la 1 noiembrie 1928 prin cuvântul profesorului Dragomir Hurmuzescu, care a devenit preşedinte al Consiliului de Administraţie al nou înfiinţatei Societăţi de Difuziune Radiotelefonică, iar Margareta Marinescu a fost prima crainică, cea care, la microfon, a anunţat: „Atenţiune! Aici Radio Bucureşti pe 365 de metri lungime de undă”. Conform statisticilor interbelice, în România erau mai mult de 350.000 de abonați radio.

„Sfaturile pe întunerec” ale lui Nicolae Iorga

Nicolae Iorga a fost cea mai prestigioasă personalitate a Radioului interbelic. La 10 aprilie 1929, vorbea pentru prima dată la microfonul Radiodifuziunii Române. Prima sa conferinţă a fost difuzată în cadrul emisiunii „Universitatea Radio”, la ora 21 şi 55 de minute şi s-a intitulat ”Literatura română”. Nicolae Iorga fost prezent 11 ani la microfonul radio. În general, Nicolae Iorga îşi susţinea conferinţele o dată pe săptămână, după ora 20. Temele erau diverse, de la impresii de călătorie, pictură, sculptură, istorie sau literatură.

Spre deosebire de alţi vorbitori, nu prezenta spre aprobare – aşa cum Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al instituţiei prevedea – textul conferinţei ce urma să fie difuzată. Mereu ocupat, Nicolae Iorga sosea în ultimul moment, dar niciodată cu întârziere. Venea cu câteva pagini, iar restul trebuia să-l improvizeze sau avea un mic petec de hârtie, pe care notase în grabă câteva puncte de reper. Când venea fără text, stenograful său, Henri Stahl, rămânea în preajma cabinei şi nota pe un carnet improvizaţiile lui Iorga. Conferinţele radiofonice erau publicate în „Neamul Românesc” a doua zi şi a publicat mare parte dintre conferințe în cartea „Sfaturi pe întunerec”, apărută în două volume în 1936, la Editura Fundației Regale pentru Literatură și Artă.

Faimoasele „paranteze“ ale istoricului apăreau şi în conferinţele de la radio, reuşind să improvizeze pe marginea oricărui subiect. La ieşirea din cabină începea o nouă comunicare, de data aceasta pentru publicul din anticameră, după ce Iorga rostea, graseind: „Ei, dragă, ar mai fi multe de spus…“

Nicolae Iorga se adresa românilor radiofonic în emisiuni cu o bogată tentă patriotică. Era de părere că trăiește în vremuri anormale, în mijlocul unor „vremi de ambiții nebune, unde se răstoarnă scara normală”. La 24 ianuarie 1939, Nicolae Iorga conferenția la radio despre „Unirea cea Mică”, insistând pe efortul cărturarilor de la 1859 cărora i se datorează și Marea Unire din 1918, o chestiune care era în general ocolită.

La 8 iunie 1940, Nicolae Iorga merge la microfonul radioului pentru a vorbi „Despre continuitatea dinastiei”. Evidențiază pentru ascultătorii săi contribuțiile regelui: „Va veni o vreme când se va recunoaște că atâtea cărți de mare folos n-ar fi putut să apară fără mijloacele puse la îndemână de purtătorul Coroanei.”

Ultima conferință, ”Noi hotare”, din septembrie 1940, după Dictatul de la Viena, are o poveste deosebită: după ce, în mod excepţional, Iorga se conformase regulamentului şi transmisese textul conferinţei, conducerea Radioului ia decizia de a nu difuza, însă nimeni nu îndrăznea să-i comunice acestuia. Profesorul este condus în cabină şi lăsat să-şi rostească conferinţa, care nu se transmite. Conferinţa nedifuzată este considerată un testament radiofonic al savantului.

Regele Carol al II-lea şi radioul în slujba regimului său autoritar

Regele Carol al II-lea era un fidel ascultător al emisiunilor radiofonice, în general spre seară asculta muzică la radio, dar și conferințele susținute la microfon. A înțeles rolul radioului în viața țării și și-a dorit să îl controleze. Astfel, încă din toamna lui 1930, generalul Nicolae Condeescu, un apropiat al regelui, fostul său aghiotant pe când era principe, este președintele Consiliului de Administrație al Radiodifuziunii Române. Radioul avea, la începuturile sale, o mică pondere alocată politicului, mai puțin de o treime, difuzându-se în schimb piese de teatru, concerte, melodii de muzică populară și ușoară, conferințe ale unor savanți și oameni de cultură.

Regele Carol al II-lea, proaspăt recunoscut de Parlament, are un discurs elaborat la radio, la 8 iunie 1930, care s-a păstrat în arhivele Radiodifuziunii. La 11 februarie 1932, regele conferenția la radio, printre altele reținem: „Noi am fost creozotul istoric în care s-au contopit, într-o veșnică fierbere, cultura Apusului și cu cea a Răsăritului”.

La 6 decembrie 1933, la radio, I.G. Duca are o ultimă conferință, ce poate fi considerată drept „testamentul său politic”. Se declară în continuare adeptul regimului parlamentar și constituțional și anunță dorința lui de refacere economică și morală a societății românești.

„Straja Țării” era una dintre operele regale în care acesta își punea mari speranțe. De aceea avea nevoie de o mare vizibilitate în fața opiniei publice. Se făcea prin presă, în reviste și ziare, dar s-a apelat și la radio. La 1 decembrie 1935, s-a inaugurat „Ora Străjeriei la Radio”, deschisă de cuvântarea regelui, care s-a menținut până la desființarea organizației.

Armand Călinescu ținea la Radio, la 8 mai 1938, o conferință cu scop propagandistic în favoarea noului regim instituit, considerându-l potrivit pentru ceea ce-i trebuia neamului românesc: pacificare sufletească. Justifica numirea militarilor în funcții de prefecți prin faptul că aceștia, fiind ofițeri de carieră, sunt onești și disciplinați. La 11 ianuarie 1939, Armand Călinescu este prezent la radio la „Ora națiunii”, ca să vorbească despre „Rostul F.R.N.”. Proclamă ruperea de trecut, o viață nouă, un front unic: „să încurajăm cu dragoste tronul și pe cel mai înțelept și cel mai patriot suveran pe care ni l-a hărăzit destinul, pe M.S. Regele Carol II.”

După 1938, radioul, controlat de regim în totalitate, transmitea zilnic proclamații, declarații, relatări despre vizitele regale, elogii rostite de artiști și oameni de cultură. Pentru a mări numărul de ascultători, toate fabricile din țară erau obligate să monteze radiouri, unde toți muncitorii trebuia să asculte discursurile înălțătoare despre rege.

La radio era difuzată des „Cântarea Frontului Renașterii Naționale”, cu un text de Nicolae Vlădoianu, pe muzica lui Ion Vasilescu și avea ca refren versurile:

„Pentru Țară

Pentru Rege

Ne dăm viața dintr-o sfântă lege

Căci unirea și-nfrățirea

E poruncă de la Dumnezeu”.

Regele ținea discursuri la radio cu ocazia unor sărbători naționale sau pentru a se adresa națiunii în momente importante ale istoriei. Mesajele de Anul Nou erau importante prin faptul că, alături de tradiționalele urări, regele justifica unele dintre măsurile sale sau anunța altele noi.

Singura dată când opozanți ai regimului au avut intervenție radio a fost când asasinii lui Armand Călinescu, cu voce guturală și plină de emoție, anunțau răzbunarea, o intervenție făcută prin forța armelor. N.D. Cocea asculta la radio un vals vienez. Era 21 septembrie 1939. Deodată melodia s-a întrerupt și un glas necunoscut, nu de crainic, precipitat a zis: „Atenție! Armand Călinescu a fost ucis. Un grup de legionari l-a executat”. Emisiunea de muzică s-a întrerupt. Apoi, la ordinul conducătorului F.R.N., directorul Hodoș a cerut operatorilor să pună muzică neîncetat, nefăcând niciun anunț. Ziarele au primit, de asemenea, ordin să nu publice nimic despre eveniment.

În 1939, cu ocazia zilei de naștere a regelui, emisiunile radiofonice, respectau cu strictețe directivele Ministerului Propagandei Naționale. N.D. Cocea scria: „Ziua de naștere a regelui. De trei zile nu-i mai tace gura radioului, anunțându-ne evenimentul acesta extraordinar.” „Un ceas delicios de audiție radiofonică. Subiectul: proslăvirea regelui”, nota în octombrie 1939 și N.D. Cocea.

La 1 ianuarie 1940, N.D. Cocea, un fidel ascultător al radioului, nota: „Trist început de an. Un discurs al regelui, sforăitor și banal (…) și o peltea patriotardă, semnată Guță” și continua: „La radio se pot asculta zilnic grave comunicări cam în felul următor: Comitetul F.R.N., sesizat de secretarul general al F.R.N., a hotărât convocarea gărzilor F.R.N., ca împreună cu președintele F.R.N. și în numele cântecului F.R.N. să pupe în c… cu toții pe suveranul F.R.N.” La 3 ianuarie 1940, după N.D. Cocea: „Zbârnâială! Sforăială! Pe toate tonurile. Pe toate glasurile (…) Guță își umflă gușa (…) Îi răspund episcopul, rezidentul regal, prefectul, prezidentul tribunalului, șeful străjerilor, șeful fereneului și nu mai știu câți generali. Toate discursurile lor, in extenso, pe toate coloanele ziarelor. Cum naiba să nu le placă regimul? Fără dictatură niciunul dintre ei nu și-ar fi văzut poza în gazete. Așa le văd. Capete hâde. Proză idioată. Dar ce limbă! Ce limbi, vreau să zic…”

Radioul, care a început cu doar o treime program politic, a devenit un instrument propagandistic exclusiv al puterii și a fost folosit cu o eficiență deosebită de regele Carol al II-lea, care s-a dovedit un bun utilizator al mass-media specifică timpului. Şi regimurile care au urmat au folosit radioul şi celelalte mijloace de răspândire a informaţiilor în acelaşi fel şi puţine au fost momentele când s-au respectat normele democratice întocmite de pionierii lor.

Prof. dr. Daniel DIEACONU