Colegiile Naționale aproape garantează celor care reușesc să le termine că vor promova BAC-ul. Acest lucru a fost evident și în anii trecuți și regula nu se schimbă nici la sesiunea de vară a „examenului masturității” din acest an.
1055 de absolvenți de Colegii Naționale au dat BAC-ul în acest an. Unul singur nu s-a prezentat la toate probele și doar 20 au picat examenul, înainte de contestații. Acest lucru înseamnă că per total, la cele 6 Colegii Naționale din Neamț (Petru Rareș, Calistat Hogaș, Informatică Piatra Neamț, Roman Vodă, Ștefan cel Mare și Gheorghe Asachi) promovabilitate la examen este de 98,07%. Iese în evidență Colegiul Național Petru Rareș cu promovabilitate 100%, performanță atinsă și de Colegiul Tehnic Spiru Haret.
Se poate observa, de asemenea, că aproape jumătate dintre absolvenții colegiilor naționale au reușit să obțină medii de cel puțin 9.00 (procentul fiind de 47,73%).
Făcând o comparație rapidă cu ceea ce s-a întâmplat în 2024, primul lucru care se observă este că sunt mai puțin elevi. Dacă anul trecut discutam despre 1.217 candidați provenind de la Colegii Naționale, anul acesta este vorba de 1.054. Această scădere a numărului celor care au BAC-ul a fost o tendință clară anul acesta, totalul candidaților scăzând de la 3176 în 2024 la 2.776 anul acesta. În ceea ce privește rezultatele de la Colegiile Naționale, acestea s-au menținut relativ similare: promovabilitate de peste 98% și note mari.
Rezultate BAC Colegii Naționale 2024
Deși nu s-au înregistrat medii de 10.00 în Neamț, au fost două medii de 9,98, una de la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț și una de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Târgu Neamț.
M.N.