A fi elev la un liceu de muzică înseamnă repetiții lungi, răbdare și efort. Înseamnă și momente de îndoială, dar și clipe care confirmă că alegerea făcută este una corectă. Ana-Ștefania Dumitrașcu a absolvit în acest an Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț, secția Muzică – instrument chitară clasică, cu titlul de șefă de promoție. Are 19 ani și este din Piatra Neamț.
– Cum te simți să fii șefa de promoție?
Este o onoare, dar și o responsabilitate. Nu este doar o diplomă, ci o recunoaștere a unui mod de a fi: serios, implicat, pasionat. Titlul mă face să privesc înapoi cu mândrie, dar și înainte cu și mai multă hotărâre. Înseamnă că eforturile mele au fost văzute și apreciate. Nu este doar despre note, ci despre o atitudine, despre modul în care am ales să-mi trăiesc acești 4 ani. Am învățat să fiu organizată, să prioritizez, să-mi urmez pasiunile în mod constant și să nu renunț chiar și atunci când lucrurile erau dificile. Această distincție este, pentru mine, o confirmare că am ales bine și că am dus până la capăt cu seriozitate drumul pe care l-am început.
– Cum privești înapoi, acum, la finalul celor 4 ani de liceu?
Este un amestec dulce-amar de bucurie, recunoștință și nostalgie. Pe de o parte, simt că am ajuns la un nivel de maturitate pe care nici nu-l imaginam în clasa a IX-a. Pe de altă parte, e greu să mă desprind de colegi, profesori și atmosfera specială a liceului de arte. Au fost ani încărcați cu provocări, dar și cu bucurii și evoluție.
– Ce a contat cel mai mult în obținerea acestui rezultat?
Cred că perseverența a fost cheia. Nu a fost vorba despre momente de inspirație bruscă, ci despre munca zilnică, despre efort constant și despre dorința de a înțelege și de a exprima muzica tot mai profund. A contat mult și sprijinul celor din jur, profesorii care m-au ghidat, colegii care m-au inspirat, familia care m-a susținut. Fiecare zi în care am ales să nu renunț, fiecare oră de studiu suplimentar, fiecare participare la un concert sau un concurs au construit acest rezultat.
– Ce calități crezi că te-au ajutat să ajungi șefă de promoție?
Cred că răbdarea, autodisciplina și capacitatea de a-mi organiza timpul. Am învățat repede că, pentru a face față atât cerințelor academice, cât și celor artistice, este nevoie de o rigoare constantă. M-a ajutat mult și curiozitatea, dorința de a explora mai mult decât era obligatoriu, de a citi, de a asculta, de a mă dezvolta. Nu în ultimul rând, empatia și capacitatea de a lucra bine cu cei din jur m-au ajutat să construiesc relații frumoase cu colegii și profesorii mei.
– Cum ai descoperit muzica?
De mică am fost atrasă de sunete, de melodii, de emoția pe care o poate transmite un instrument. Dar momentul definitoriu a fost atunci când am pus pentru prima dată mâna pe o chitară la grădiniță. Simțeam că acel instrument vorbește pe limba mea.
– Ce înseamnă chitara pentru tine?
Chitara este, pentru mine, o extensie a sinelui. Îmi oferă libertatea de a mă exprima în moduri subtile, prin dinamică, timbru, articulație. Îmi place că pot spune povești doar cu sunete, fără cuvinte, și că pot atinge sufletul celor care ascultă. Este un instrument care cere disciplină, dar care oferă foarte mult în schimb.
– Ai avut un moment în care te-ai simțit cu adevărat artistă?
Da, în timpul probei de atestat, când am susținut un recital complet în fața comisiei. Emoțiile au fost uriașe, dar pe măsură ce am început să cânt, am simțit cum tot ce învățasem în acești 4 ani se așează firesc în interpretare. Nu mai era vorba doar despre tehnică sau despre note, ci despre poveste, despre trăire. Am fost prezentă cu totul în muzică, iar reacția celor din sală mi-a confirmat că am transmis exact ceea ce simțeam. A fost prima dată când m-am simțit cu adevărat artistă, asumată, emoționată și liberă.
– Ce materie muzicală ți s-a părut cea mai grea?
Fără îndoială, cea mai provocatoare a fost teoria muzicii, mai ales partea de dicteu melodic și ritmic. A fost o probă care mi-a testat nu doar auzul muzical, ci și concentrarea și răbdarea. Era nevoie de o atenție absolută, de o reacție rapidă și de o înțelegere profundă a logicii muzicale. La început mi s-a părut aproape imposibil, notam prea lent sau greșeam accentele. Dar, în timp, cu exercițiu, am început să progresez. Acum mă bucur că am trecut prin asta, pentru că dicteul m-a învățat să fiu mult mai atentă la detalii și să ascult muzica în mod activ, nu doar intuitiv.
– Ce profesor te-a influențat cel mai mult?
Doamna profesoară de chitara clasica, Negreanu Nicoleta, cea care a fost alături de mine încă de la 4 ani, când nu știam prea bine cum se ține corect chitara, dar visam deja la scenă. Dumneaei a fost profesorul meu, a fost mentor, sprijin și inspirație. M-a învățat să cânt, să am răbdare, m-a învățat cum să cresc, cum să cred în mine. A văzut potențial acolo unde eu vedeam greșeli. Îi datorez enorm din cine sunt astăzi și voi purta mereu recunoștința aceasta în inima mea.
– Cel mai emoționant moment pe scenă?
Când am luat premiul întâi la concursul ”Carl Czerny”. Chiar daca cântasem bine, tot am făcut câteva greșeli și nu eram încrezătoare că am să obțin premiul. Premierea a fost un moment cu o mare încărcătură emoțională.
– Cum te pregătești pentru un recital sau concert?
Pregătirea pentru un recital începe cu multe săptămâni înainte. Studiez zilnic, îmi împart partiturile în secțiuni, exersez lent, apoi în tempo real. În ultimele zile, mă concentrez pe interpretare, pe expresivitate. În ziua concertului, încerc să fiu cât mai liniștită: fac exerciții de respirație, mă izolez puțin și îmi acord chitara cu grijă. Totul contează.
– Ce simți când ești în fața publicului?
La început, simt un val de emoție, de adrenalină. Inima îmi bate mai repede, mâinile tremură ușor. Dar după primele acorduri, intru într-o stare specială, de concentrare și de libertate. Este o energie unică, un dialog fără cuvinte între mine și cei care ascultă.
– Ai avut vreodată un moment pe scenă în care ceva nu a mers conform planului?
Da, am avut o dată un moment în care am uitat o secvență din piesă. A fost o fracțiune de secundă în care panica aproape m-a copleșit. Dar apoi am respirat adânc, am improvizat ușor și am continuat. Am învățat că astfel de momente sunt inevitabile și că ceea ce contează e cum le gestionezi.
– Cel mai important concurs la care ai participat?
Cel mai important a fost etapa județeană a Olimpiadei Naționale de interpretare muzicală unde am câștigat locul întâi, dar am mai obținut și alte premii. Am câștigat premiul al doilea la Concursul interjudețean ”Noelia Prisecaru”, premiul întâi la concursul județean de interpretare pentru instrumentele cu corzi.e
– Cât timp dedici muzicii?
Zilnic câte două-trei ore, mai ales când am proiecte artistice în desfășurare. În perioadele mai libere, cel puțin o oră pe zi.
– Cum ai îmbinat școala cu muzica?
Am învățat să îmi împart timpul eficient, să prioritizez și să nu las nimic pe ultima sută de metri. Când îți place ceea ce faci, găsești resurse de energie chiar și în cele mai aglomerate zile.
– Un proiect important pentru tine?
Proiectul Erasmus din Polonia la care am participat împreună cu colegii mei unde am cântat alături de orchestră.
– Cum ai fost sprijinită de familie în cariera muzicală?
Familia mea m-a susținut necondiționat. M-au încurajat mereu, mi-au fost alături la concursuri, au ascultat ore întregi de repetiții. Chiar dacă nu vin dintr-o familie de muzicieni, au înțeles cât de importantă este muzica pentru mine. Bunica Margareta era o melomană, iar mama mea mereu a dorit să cânte la un instrument, iar visul ei s-a adeverit prin mine și sora mea care este și ea elevă a liceului în clasa a XI-a.
– Ce îți place să faci în timpul liber, în afară de muzică?
Îmi place să fac sport, să fac drumeții pe munte, să călătoresc, să citesc, să merg cu bicicleta și să descopăr alte locuri și culturi. Scrisul este o alta pasiune a mea care mă ajută să îmi exprim trăirile când muzica nu este suficientă.
– Ce planuri ai pentru viitorul apropiat?
Vreau sa continui drumul muzicii în cadrul Academiei Naționale ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și să urmez și Facultatea de drept Sibiu.
A consemnat Denisa POPA
