Inundațiile de la Farcașa și Borca, nevoia de ajutor acolo, dar și nevoia de economii în noul context social, par să fi determinat conducerea Consiliului Județean la economii. Întrebat despre modalitățile concrete de ajutor pentru locuitorii celor două comune, Daniel Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț a declarat pentru mesagerulneamt.ro: „Un prim pas l-am făcut, cu alocarea unor sume după ședința de astăzi a Consiliului Județean. Este o primă măsură, căutăm și alte surse de finanțare. Prima dintre ele pot să v-o comunic acum, vom renunța, în acest an, la finanțarea zilelor comunelor care se realiza prin Centrul pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare și vom renunța la cofinanțarea Zilelor Orașului Târgu-Neamț, ca și la festivalul Bizon Folk, tot de la Târgu-Neamț. Cred că, în acest context, este o măsură care trebuie luată”.
În anii trecuți Consiliul Județean Neamț a finanțat destul de generos acest tip de manifestări. Măsurile luate de Guvernul Bolojan temperează și ele entuziasmul de a finanța lucruri considerate cumva în zona divertismentului finanțat pe bani publici.
În acest moment sunt așteptate, atât la nivelul Consiliului Județean cât și a tuturor primăriilor măsurile de renunțare la o parte din personal, care în acest moment dau bătăi de cap primarilor. Mai ales acelor primari care nu și-au calculat bugetul cum trebuie și nu au alocat bani suficienți pentru cheltuieli cu salariile până la sfârșitul anului.
Într-o postare pe pagina de Facebook a instituției, Consiliul Județean Neamț a dezvăluit și sumele care au fost alocate pentru cele două comune: 300.000 de lei în total. Postarea integrală o puteți citi mai jos.
„Nemțenii afectați de inundațiile din ultimele zile din comunele Borca și Farcașa NU sunt singuri!
La solicitarea președintelui Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, în ședința ordinară de astăzi s-a aprobat alocarea unui fond de rezervă de 300.000 lei pentru sprijinirea celor afectați.
Distribuirea fondurilor se va face astfel:
- 200.000 lei pentru comuna Fărcașa
- 100.000 lei pentru comuna Borca
Banii vor fi folosiți pentru:
- Asigurarea apei potabile
- Furnizarea de hrană
- Achiziționarea de bunuri de primă necesitate pentru persoanele evacuate sau sinistrate
La ora actuală, sunt peste 1000 de persoane afectate în comuna Farcașa și alte câteva sute în comuna Borca.
„În astfel de momente de grea încercare, nu e timp de așteptat. Măsurile trebuie luate în regim de urgență. Iar oamenii trebuie să știe că la Consiliul Județean au întotdeauna un sprijin real! Orice ajutor poate reda localnicilor speranța că viața merge mai departe. Trebuie să fim uniți, empatici, să dăm dovadă de solidaritate și echilibru! Cu Dumnezeu înainte!”, a transmis Daniel-Vasilică Harpa, Președintele Consiliului Județean Neamț”.
(V.B.)